Articol de Sergiu Alexandru, Valentin David (video), Carmen Dumitru - Publicat miercuri, 07 februarie 2024 07:09 / Actualizat miercuri, 07 februarie 2024 07:23
Gigi Becali, patronul FCSB, a reacționat după valul de critici primit în ultima perioadă de antrenorul echipei sale, cipriotul Elias Charalambous.
Recent, numele lui Elias Charalambous a fost implicat într-o controversă, ceea ce l-a făcut și pe Mihai Stoica să declare că este inadmisibil ca Vali Moraru, moderatorul DigiSport, să spună despre antrenorii de la FCSB că au „creier zero”.
În plus, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB era contrariat și de faptul că un invitat constant al celor de la DigiSport consideră că există „prostituție” în cadrul clubului bucureștean. Chiar dacă nu i-a specificat numele, Decebal Rădulescu este cel la care Mihai Stoica a făcut referire.
Gigi Becali sare în apărarea lui Elias Charalambous
„Bine, mă, fac eu echipa de start și schimbările. Dar viteza asta cine o face? O fac eu? Fac eu viteza aia? Ăla e meritul antrenorului. Eu nici visam să jucăm în așa viteză! Zdang, zdang...
Când recuperăm mingea, după 3-4 pase suntem în fața porții. Nici Real nu joacă în viteza noastră! Îi vom decapita pe toți. Mai trebuie 2-3 plombe”, a declarat Gigi Becali.
Nu există alianțe în play-off, fiecare joacă pentru el. Poate în ultimele 3 meciuri, dar noi nu mai avem miză când ajungem acolo. Noi după primele 5 meciuri de play-off vom fi campioni, aducem artificii și gata.
- Gigi Becali
Cei care contestă antrenorii de la FCSB, care spun că ei nu au nicio implicare, pe ce bază vorbesc? Au fost acolo? Au văzut ciclul săptămânal? Au văzut ce se face acolo?
Pe ce bază spune lumea că antrenorul nu are importanță? Programul de antrenament, obiectivele, absolut tot, sunt decise de antrenor. Să meargă acolo o săptămână și să vadă despre ce e vorba, așa ar fi cel mai OK.
Cum să nu aibă antrenorul niciun merit? E prea dusă la extrem această afirmație. Oamenii își pot spune părerea, dar important e să vorbească cu antrenorul de la FCSB, să vadă despre ce e vorba. Cel mai bine ar fi ca lumea să se ducă la bază și să vadă despre ce e vorba, să vadă cine face, ce face.
– Dinu Todoran
VIDEO Gigi Becali, impresionat de jocul echipei sale în meciul cu Farul
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat