Articol de Remus Dinu - Publicat luni, 19 februarie 2024 09:46 / Actualizat luni, 19 februarie 2024 13:12
Florin Tănase, 29 de ani, dublu golgheter în prima ligă a României, simte din plin consecințele mutării la o echipă mediocră din Arabia Saudită. Vizibilitatea fostului „decar” de la FCSB a scăzut simțitor, realizările îi sunt aproape inexistente, iar prezența sa la EURO 2024 e sub semnul întrebării.
La începutul lui februarie, „Tase” a împlinit șase luni de când s-a transferat la Al Okhdood, o nou-promovată din Arabia Saudită la care mai evoluează un alt internațional, Andrei Burcă.
Fotbalistul cu profil ofensiv ajungea în Saudi Pro League dintr-un alt paradis financiar, de la Al Jazira, clubul din Emirate care-l achiziționase de la FCSB pentru 3 milioane de euro în vara lui 2022.
Florin Tănase, sub standarde în Arabia Saudită
Jumătatea de an petrecută de Florin Tănase în liga unde-i are rivali pe Ronaldo, Benzema și Mane a fost preponderent modestă pentru cel care și-a adjudecat de două ori la rând titlul de golgheter în România.
Chiar dacă se numără printre titularii obișnuiți de la Al-Okhdood, Tănase are doar două goluri în actuala stagiune: pe primul l-a reușit în august, la scurt timp după transfer, într-un eșec cu Al Fateh, cel de-al doilea venind în decembrie, în succesul cu Al Taee.
Doar două goluri, așadar, plus trei assist-uri, dintr-un total de 17 apariții în principala competiție internă din Arabia.
Singurul alibi ce poate valida lipsa de eficacitate a lui Tănase vizează poziția pe care e folosit. Dacă la FCSB devenise un atacant de careu în toată regula, post pe care a recunoscut că-l preferă, în Arabia a fost retras de multe ori în linia mediană.
Oricum, nici cifrele din precedenta experiență, cea din Emirate, nu fuseseră conforme neapărat cu standardele cu care Tănase obișnuise la FCSB: șase reușite în 24 de partide, dintre care doar două goluri în campionat. Restul, în Cupa Președintelui și în Cupa Ligii Emiratelor.
Florin Tănase are cea mai bună cotă din lotul lui Al Okhdood
În primul meci de la reluarea ligii saudite, disputat pe 16 februarie, Florin Tănase a evoluat 80 de minute în victoria cu Al Ahli SC, scor 3-2, însă fără realizări în dreptul numelui său.
Al Okhdood e o echipă de pluton în Arabia, ocupă locul 11 în acest punct al campionatului și e preocupată mai degrabă de evitarea retrogradării.
Din echipa cotată pe Transfermarkt la 15,9 milioane de euro lipsesc vedetele veritabile, iar cei mai valoroși jucători din lot sunt chiar cei doi români, Burcă și Tănase, ambii cotați la 3,2 milioane.
Se mai apropie de ei doar „aripa” nigeriană Saviour Godwin și mijlocașul spaniol Alex Collado, care a aparținut cândva de Barcelona, marketați la 2,5 milioane € pe celebrul site de specialitate.
Tănase a „rupt norma” la FCSB
Diferența față de cifrele cu care Tănase defila la FCSB e pur și simplu astronomică! În cele două sezoane consecutive în care a ieșit golgheter, 2020-2021 și 2021-2022, fostul preferat al lui Gigi Becali a reușit să înscrie nu mai puțin de 44 de goluri, bilanț care l-a propulsat direct în istoria fotbalului românesc.
Asta și pentru că ultimul nume care-și adjudecase două titluri de golgheter la rând fusese Gheorghe Hagi, în sezoanele '84-'85 și '85-'86!
În total, Florin Tănase se poate lăuda cu o altă bornă de invidiat, pe care mulți jucători cu profil de atac nu reușesc s-o acceseze toată cariera: are 98 de goluri pe prima scenă a României, contabilizate pentru FCSB și Viitorul.
10 aniau trecut de când Florin Tănase a debutat în Liga 1; s-a întâmplat în februarie 2014, în meciul Dinamo - Viitorul 1-2
E loc pentru Florin Tănase la EURO 2024?
Lipsa de eficacitate de la echipa de club ridică, inevitabil, și unele întrebări legate de prezența lui „Tase” în lotul lui Edi Iordănescu pentru Campionatul European.
Florin n-a fost niciodată indispensabil la prima reprezentativă, mai ales în mandatul actualului selecționer. În ultima campanie de calificare a apărut doar la început, când a bifat 25 de minute cu Andorra și Belarus, apoi nu a mai prins lotul până în ultima etapă, victoria cu Elveția de la București. Meci în care a rămas rezervă neutilizată.
Precedenta acțiune, cea din octombrie, o ratase din cauza unei accidentări survenite în ultima clipă la club.
Mult mai mult jucase în ultima reprezentație a „tricolorilor” din Liga Națiunilor, când a fost pe teren în patru dintre cele șase partide disputate de România în 2022.
Atunci, a și apărut pe lista marctorilor, în remiza cu Finlanda de la Helsinki, 1-1. Era abia al doilea gol semnat de Tănase la națională.
Pe primul îl reușise în martie 2021, sub comanda lui Mirel Rădoi, într-o victorie cu Macedonia de Nord, 3-2. Tănase contabilizează doar 17 apariții la națională, unde nu a fost niciodată integralist!
Concurență acerbă pentru Florin Tănase
În aceste condiții, șansele ca Tănase să primească telegrama de convocare pentru EURO par să fie sub 50% în acest moment.
Mai ales că locurile sunt limitate. Iordănescu va avea la dispoziție un lot de doar 23 de fotbaliști în Germania, dintre care trei portari și 20 de jucători de câmp.
În funcție de postul pe care Iordănescu ar dori să-l utilizeze, concurența lui Tănase ar fi acerbă: Alibec, Pușcaș, Florinel Coman, Mihăilă, Drăguș și Mitriță „vânează” la rândul lor avionul pentru Germania.
Ar trebui convocat Florin Tănase pentru EURO?
Cum numele său a încetat să mai fie unul în vogă, iar realizările din țările arabe au fost minuscule, și cota de piață i-a luat-o ușor la vale. În vara lui 2022, înaintea plecării din România, atinsese „personal best-ul”, 5,5 milioane de euro. Astăzi, mai valorează 3,2 milioane, conform ultimei actualizări.
Orice jucător vrea să facă parte din lotul pentru EURO 2024. Sper să fiu sănătos, să am evoluții bune și să fiu convocat. Din ianuarie, gândul e spre EURO
- Florin Tănase, în decembrie 2023
VIDEO Florin Tănase: „România poate fi o surpriză plăcută la EURO”
Citește și alte știri de actualitate:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”