Articol de Carmen Dumitru - Publicat duminica, 17 martie 2024 22:21 / Actualizat luni, 18 martie 2024 00:07
CSM București a reușit o victorie de senzație în deplasarea de la Krim Ljubljana, scor 30-24, în manșa tur a optimilor de finală din Liga Campionilor la handbal feminin, iar antrenorul Adi Vasile a oferit primele declarații la revenirea în țară.
- Returul este programat la București, pe 24 martie, în Sala Polivalentă
- În sferturile de finală, câștigătoarea „dublei” CSM București - Krim va juca împotriva lui Metz
VIDEO. Adi Vasile: „Nu ne gândim deja la meciul cu Metz, nimeni nu se gândește până acolo"
„Este un meci cu dublă manșă, va fi o altă poveste. Sunt meciuri diferite. Trebuie să fim foarte conectați, foarte aprigi și foarte dârji cu noi în exprimare, mai ales că jucăm și în fața propriilor suporteri, deja cred că s-au epuizat biletele în Sala Polivalentă.
Nu ne gândim deja la meciul cu Metz, nimeni nu se gândește până acolo, credeți-mă! Suntem atât de conștienți, atât de maturi. Nu există relaxare în sportul de performanță.
A fost un meci foarte bun pentru Cristina Neagu, și ea, și noi, avem nevoie de un astfel de meci. Mă bucur că a venit acest moment într-un prim meci dintr-o manșă eliminatorie. Tot timpul e nevoie într-o echipă să ai și reușite personale, astfel încât să ai și reușite de echipă!
Nu ne gândim acum la Final Four. O luăm pas cu pas, mintea noastră e la meciul de miercuri cu Mioveni din Liga Florilor și creierul zboară către weekend, către duminică, către Sala Polivalentă și returul din Liga Campionilor cu Krim și atât!", a concluzionat tehnicianul.
Citește și alte știri din handbal:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”