Articol de Cristina Negrilă - Publicat luni, 18 martie 2024 14:10 / Actualizat luni, 18 martie 2024 14:12
Gerard Pique, 37 de ani, nu se plictisește după retragerea din fotbal. La scurt timp după ce a pus ghetele în cui, fostul fundaș central de la Barcelona a creat Kings League, un format nou de fotbal, cu echipe ai căror proprietari sunt creatori de conținut de pe Twitch, YouTube, TikTok și Instagram.
Catalanul spune că fotbalul trebuie să se adapteze și să se schimbe, găsind modalități de a-l face mai distractiv. În dialogul cu The Times, citat de Marca, legenda blaugrana a subliniat schimbările care, în opinia sa, ar ajuta ca jocul să fie interesant și pentru tânăra generație.
Pique spune că ideea proiectului Kings League i-a venit urmărindu-și cei doi fii cum reacționează în timpul unui meci de fotbal clasic: „Unul dintre motivele pentru care am creat Kings League este pentru că mi-am văzut copiii uitându-se la un meci de fotbal și după zece minute erau pe telefoane, pe tablete, se uitau la altceva. Fiecare are propria limită de timp. Fotbalul timp de 90 de minute nu mai este atât de captivant”.
Gerard explică și că el însuși nu mai are răbdare să vadă un meci cap-coadă: „Nu prea mai văd meciuri timp de 90 de minute. Mă uit la Barça, dar nu 90 de minute. Poate 30 sau 40 de minute.
Trebuie să înțelegi încotro se îndreaptă fotbalul, încotro se îndreaptă divertismentul și să le amesteci, astfel încât oamenii să fie încă atașați de fotbal.
Gerard Pique face o previziune neașteptată: „Cluburile îi vor plăti pe fani pentru a merge la stadion”
Pique crede că fotbalul trebuie să evolueze și să pună suporterii pe primul loc: „Cluburile vor plăti fanii pentru a merge la stadion, pentru că experiența de acasă, în pijamale, cu biscuiți pe canapea, este chiar mai bună decât mersul la stadion.
Fotbalul se teme de schimbare. Are o istorie uriașă, este foarte tradițional, dar schimbarea va veni, trebuie să vină. Un meci de 90 de minute care se poate termina 0-0 este foarte greu de înțeles pentru noua generație”.
Pique a dat exemplu sporturile americane și a sugerat că fotbalul ar trebui să elimine posibilitatea unei remize. Crede că asta ar face sportul rege mai atractiv: „În baseball și baschet nu există rezultat de egalitate. Te duci la un meci care se termină cu o remiză și pleci de acolo cu întrebarea: OK. Cine a câștigat?!
Competiția lui Pique a strâns 90.000 de fani pe Camp Nou în martie 2023
💥💥¡Qué 𝗔𝗠-𝗕𝗜-𝗘𝗡-𝗧𝗔-𝗭𝗢 en el Spotify Camp Nou!
— Diario SPORT (@sport) March 26, 2023
🏟️🤩 Más de 90.000 personas en la gran final de la #KingsLeague. ¡Nadie se lo quiere perder!
📹 @SergiGraell | @Blancasanchezd pic.twitter.com/ZtUqCsI9bN
Kings League este o ligă de fotbal care diferă de regulile tradiționale ale fotbalului. Printre altele, există înlocuiri nelimitate și se pot folosi „arme secrete”, cum ar fi excluderea unui adversar timp de două minute.
Final Four-ul din Kings League, competiția de fotbal pe teren redus, cu reguli atipice, lansată de Gerard Pique, a strâns peste 90.000 de spectatori pe Camp Nou, în martie 2023. Atmosfera a fost asemănătoare cu cea cu care Barcelona e obișnuită în Liga Campionilor.
Ce este King’s League
- Meciurile se joacă între ianuarie și iulie, la start fiind 12 echipe, conduse de streameri.
- Fiecare președinte de club și-a ales jucătorii, printr-un draft la care au participat aproape 13.000 de oameni.
- Cei 10 jucători ai fiecărei echipe au contracte plătite de firma Kosmos, deținută de Pique. Cei mai mulți dintre ei sunt jucători de fotbal în sală, dar sunt și nume celebre precum Saviola, Raul Tamudo, Ricardinho sau Capdevila.
- Meciurile au două reprize de câte 20 de minute. Sunt transmise live pe contul de Twitch al fiecărui conducător de club, iar fiecare analizează meciul în direct. Arbitrii și antrenorii au microfoane
- Fiecare antrenor poate folosi în orice moment un card special, care-i oferă echipei sale un anumit avantaj, precum un penalty pe loc, să anuleze un cartonaș, să elimine un adversar pentru două minute sau ca următorul gol înscris să valoreze dublu
Reguli bizare în competiția organizată de Gerard Pique
Meciurile din campionatul gândit de Pique se desfășoară într-un depozit din Barcelona, în fiecare duminică, în două reprize de câte 20 de minute.
Majoritatea regulilor nu au nicio legătură cu cele din fotbalul clasic. Începuturile de meci au loc cu toți jucătorii aflați pe linia porții. În momentul fluierului, aceștia aleargă spre mingea care stă la mijloc. Practic, posesia este disputată în acele momente.
Nu există limită la schimbări, iar echipele au dreptul la o singură intervenție a video-arbitrajului pe meci. În cazul în care se dovedește că au dreptate, primesc dreptul la încă un „challenge”, ca în tenis.
Penalty-urile sunt executate în stilul din hochei: jucătorii încep de la mijlocul terenului, cu mingea la picior, și se îndreaptă către poarta apărată de goalkeeper. Au doar 5 secunde la dispoziție în care pot înscrie!
În plus, există și „cartonașe aurii”, care le oferă echipelor tot felul de bonusuri: fie un penalty pe loc, să anuleze un cartonaș, să elimine un adversar pentru două minute sau ca următorul gol înscris să valoreze dublu.