Articol de Adrian Jitea - Publicat duminica, 31 martie 2024 23:37 / Actualizat duminica, 31 martie 2024 23:39
FCSB s-a impus pe terenul Farului, scor 1-0, în runda secundă a play-off-ului. Gică Hagi crede că elevii lui s-au descurcat onorabil și nu renunță la lupta pentru cupele europene.
Gică Hagi a fost mulțumit de modul în care elevii lui au început duelul cu FCSB. E sigur că păstrând actualul nivel de joc va obține puncte importante în continuarea play-off-ului.
Gică Hagi, după Farul - FCSB: „Suntem acolo, la cupele europene!”
„În prima repriză am jucat foarte bine. Am făcut ce trebuie, dar nu ne-am atins obiectivul, acela de a marca. Ei au fost periculoși la fazele fixe și au dat gol. Ăsta e fotbalul. E greu să accepți, dar asta e realitatea. Nimeni din vestiar nu cred că e fericit. Rămânem cu lucrurile bune și trebuie să eliminăm ce am făcut prost.
Suntem acolo, la cupele europene. Dacă putem să o facem, mergem la Sepsi să câștigăm, e bine. Abordăm fiecare meci la victorie. Asta e mentalitatea noastră. Să sperăm că vom regla lucrurile. Astăzi nu a vrut să intre. Dacă jucăm așa în continuare, vom câștiga.
Ne cunoaștem foarte bine. Doar micile detalii fac diferența. Nu te pot surprinde cu nimic. Avem atâtea lucruri din care să te informezi. Cunoaștem jucătorii, ne știm între noi. Important e să joci bine și să faci ambele faze.
Noi ne uităm doar la noi. Încercăm să ajungem cât mai sus. Ne dorim! Vom sta împreună în următoarele 4-5 zile”, a spus Gică Hagi la Prima Sport.
Gică Hagi n-a vrut să comenteze posibilitatea unui transfer al lui Ianis la Galatasaray: „Despre Ianis v-am zis. El e concentrat la Alaves, mai are până în vară lucrurile. Apoi are un contract cu Rangers”.
FOTO. S-a înjurat cu spectatorii, apoi Gigi Becali l-a scos după 28 de minute! » Toți jucătorii au sărit să-l consoleze. Imaginile serii în Farul - FCSB
VIDEO. Cum a sărbătorit FCSB triumful de pe terenul Farului
Citește și alte știri din Superligă:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”