Articol de Sergiu Alexandru - Publicat joi, 18 aprilie 2024 18:07 / Actualizat joi, 18 aprilie 2024 19:04
Pentru Simona Halep (32 de ani, 1146 WTA) urmează câteva săptămâni complicate, gândul ei fiind o posibilă prezență la Roland Garros.
Revenită pe teren după scandalul de dopaj, Simona Halep a primit deja trei wild card-uri: la Miami, unde a fost eliminată în turul 1, la Oeiras, la care nu s-a mai dus, și la Madrid, turneu care va începe pe 22 aprilie.
![Carlos Martinez are încredere oarbă în Simona Halep » Anunțul uluitor al antrenorului](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16042024/03943cfe-7665-4988-9063-0afd49808d1a.jpg?width=195&height=130)
Însă principalul ei gând este la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Sportiva din Constanța speră ca organizatorii să-i dea o invitație, dar are emoții în acest sens.
„Francezii sunt naționaliști și, din ce am înțeles, dau franțuzoaicelor wild-card. Eu îmi doresc tare mult să joc la Roland Garros, pentru că este turneul meu preferat și ar fi bine. Dar, acum, decizia este la ei”, spunea Halep recent. Iar presa internațională dă un exemplu care nu-i va cădea bine Simonei.
Precedentul de la Roland Garros care îi coșmaruri Simonei Halep
Site-ul tennisuptodate a analizat situația în care se află trei foste campioane de Grand Slam: Simona Halep, Caroline Wozniacki și Emma Răducanu. Și explică de ce sportiva din Constanța riscă să nu primească un wild card.
„Simona și Caroline au primit wild card-uri pentru mai multe turnee, dar situația e neclară în ceea ce privește Roland Garros-ul, după cum o arată istoricul.
Dintre cele două, Simona are șanse mai mari să primească o invitație, fiind campioană în 2018. Dar marea întrebare din jurul ei e legată de suspendarea pentru dopaj. Când Sharapova a revenit în sport, organizatorii de la Roland Garros au refuzat să-i dea un wild card, cazul fiind faimos.
În ciuda faptului că a protestat și a spus că nu s-a dopat, Halep, teoretic, a fost suspendată pentru consumul de Roxadustat. Deci ar putea fi refuzată de Federația Franceză de Tenis. Greutatea va fi pe umerii lui Amelie Mauresmo, ea va fi cea care decide în săptămânile viitoare.
Spre deosebire de alte turnee, Roland Garros preferă să dea wild card-uri jucătoarelor franceze. În ceea ce le privește pe Emma Răducanu și Caroline Wozniacki, sunt șanse mici să primească invitații și ar putea fi nevoite să joace în calificări. Totul depinde de numărul de wild card-uri de care jucătoarele franceze vor avea nevoie. Vor urma săptămâni interesante pentru cele două jucătoare, care la turneul de la Miami au avut un schimb de replici”, notează tennisuptodate.com.
![Amelie Mauresmo, directorul Roland Garros Soarta lui Halep e în mâinile unei foste mari jucătoare: „Greutatea va fi pe umerii ei!” » Decizia care poate spulbera visele Simonei](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/18042024/beafd303-09e0-4935-b99d-319223672e32.jpg?width=900&height=0)
VIDEO. La ce crede Simona Halep că trebuie să mai lucreze după revenirea în circuit: „Trebuie să mă apuc de muncă, faptul că am stat atâta timp o să dăuneze”
Citește și:
![Rafael Nadal: „Nu-mi pot permite în acest moment să joc un meci de 2-3 ore la un nivel competitiv” + Totul pentru Roland Garros](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/18042024/08c3ac5e-69b0-4f94-9bba-fa86ebb0eec2.jpg?width=195&height=130)
![Andreea Esca, reverență în fața a două nume mari din sportul românesc: „Am ajuns la concluzia asta”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/18042024/f9206391-40cc-41ca-b7e1-0768be4a7c6e.jpg?width=195&height=130)
![Încă un fotbalist cu CV în Superliga! Fostul star din Serie A a semnat în România la 32 de ani: „Din nou sub comanda tatălui meu în fotbal”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/71a9edbe-f4ec-4653-838e-319b1dbcb859.jpg?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/5783937d-ace8-472d-94ec-720c5805239f.jpg?width=195&height=130)
![Real Madrid amenință cu plecarea din LaLiga în Bundesliga! » Acuzații grave: „Duce o cruciadă împotriva noastră”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26102023/22347b11-6345-4498-ae24-7e5094687c06.jpg?width=195&height=130)