Articol de Eduard Apostol, Raed Krishan (foto), Andrei Petrescu, Andrei Furnigă (video) - Publicat miercuri, 24 aprilie 2024 23:40 / Actualizat joi, 25 aprilie 2024 09:01
Sepsi și FCSB au remizat, scor 2-2, în etapa #5 din play-off-ul Superligii. Roș-albaștrii nu mai pot lua matematic titlul runda aceasta.
Cronică meciului Sepsi - FCSB, scrisă de Eduard Apostol de la stadion
FCSB a demarat în trombă, festival de ratări și un gol rapid. Octavian Popescu (secunda 49) și Băluță (4) au ratat din poziție de unu la unu cu portarul advers. Situații irosite cu seninătate. Băluță (7) a avut și o bară, după ce și-a construit spectaculos faza.
Inevitabilul s-a produs în minutul 9: Coman a reluat imparabil, cu sânge rece, după o pasă a lui Olaru. După care s-a accidentat într-un duel cu un adversar și n-a mai riscat nici el, nici staff-ul tehnic, a ieșit prematur.
S-a resimțit imediat ieșirea celui considerat numărul 1 în România. Sepsi a apăsat accelerația. De parcă avea nevoie de un impuls. La o fază simplă - jenantă, totuși, pentru o campioană! -, Sepsi a marcat ca la un meci amical. Roland Varga (23), angajat splendid de Alimi, a înscris din zonă centrală. Roș-albaștrii au mai avut parte de câteva minute, puține, de presiune, după care au trecut din nou la butoane.
Băluță bun cu assist-ul și atât
Mai ales că echipa din Covasna își dorește locul 3 doar verbal, bine, patronul Laszlo Dioszegi visa la așa ceva!, în teren nu se vede că ar vrea, că ar putea. Băluță a pasat impresionant pentru omul care a intrat în locul lui Coman, Miculescu (34), care a șutat "curat", iar Niczuly a fost învins ușor.
Atât de bun la assist, Băluță (41) a păcătuit din nou la finalizare, lamentabil, dintr-o poziție de gol. Ștefănescu, vedeta gazdelor, a fost inexistent în prima repriză! Dacă atunci când nu juca împotriva FCSB era o întreagă polemică vizavi de absența lui, în această seară, în prima parte, a fost invizibil. Un alt fotbalist mare al campionatului nostru mic, Olaru, a fost prea plângăcios, cerând exagerat faulturi.
Până la pauză a mai avut Sepsi un zvâc, însă evoluția covăsnenilor a părut decupată în multe momente din "Jocul de-a vacanța". S-a dovedit o plasă întinsă adversarei.
FCSB a jucat pentru a-și atinge obiectivul celor 3 puncte necesare pentru a bifa câștigarea titlului. Fără să se omoare cu firea, încercând să ofere cât mai puține soluții gazdelor letargice, dorind să iuțească jocul atunci când se apropiau la 30 de metri de buturile adverse.
Dacă asta e apărare de campioană...
Repriza secundă a oferit un joc de uzură, de play-out mai degrabă. FCSB a jucat la trecerea timpului, mai economicos decât în prima parte. Sepsi s-a chinuit să atace, s-a poticnit, dar din zbaterea aceasta a ieșit golul egalizator.
Florin Ștefan (67) a fost la finalizare, după o fază construită muncitorește în zona dreapta. A fost nevoie și de acceptul VAR, oaspeții au acuzat un fault asupra lui Târnovanu. De fapt, a fost o eroare a portarului viitoarei campioane. Și o apărare ce dă fiori pentru ceea ce ar putea urma în cupele europene.
FCSB a plătit tribut faptului că a așteptat ca victoria să vină singură și lejer în contul roș-albaștrilor, a considerat că Sepsi va fi ușor de răpus. Doar că startul tratat superficial și ieșirea prematură a lui Coman s-au întors contra formației din Capitală. După ce Sepsi a egalat și-a doua oară, ardelenii au prins curaj și puteri miraculoase, FCSB a devenit o umbră. La ultima fază era să piardă chiar jenant, mingea s-a dus aproape de țintă.
FCSB ratează șansa de a fi campioană din această rundă, a mai făcut un pas, minuscul, important, dar mai are de tras. Sepsi și-a văzut propriul interes, a încurcat-o!
FINAL. Sepsi - FCSB 2-2
- Vezi AICI cele mai interesante statistici.
- Au marcat: R. Varga 22, Fl. Ștefan 69 / Coman 9, Miculescu 34
- 6.551 de fani sunt la meci, număr oficial
- Coman s-a accidentat la zona inghinală și a fost schimbat cu David Miculescu
Sepsi OSK - FCSB, echipe de start:
Sepsi: Niczuly - Aganovic, Ciobotariu, Kecskes, Fl. Ștefan - R. Varga, Alimi, Rența, K . Varga - Debeljuh, Ștefănescu
Rezerve: D. Moldovan, Gedo, Ninaj, Oroian, C. Matei, Kallaku, Popsa, Dumitrescu, Batzula, Safranko
Antrenor: Bernd Storck
Absenți: N. Păun, Oteliță
FCSB: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - Lixandru, Șut, Olaru - Oct. Popescu, Băluță, Coman
Rezerve: Udrea, Vlad, Panțîru, Haruț, Miculescu, Pandele, Antwi, Ov. Popescu, Alhassan, Radaslavescu
Antrenor: Elias Charalambous
Absent: Luis Phelipe (accidentat)
VIDEO. Suporterii roș-albaștri au început să strige ”Campionii, Campionii”, după ce Florinel Coman a deschis scorul la Sfântu Gheorghe
Coman i-a dedicat golul lui Chiricheș
După ce a deschis scorul, Coman i-a dedicat golul lui Chiricheș, accidentat etapa trecută. Apoi, toți jucătorii au făcut hora obișnuită, dar cu tricoul lui Chiricheș între ei.
VIDEO. SEPSI - FCSB. Întreg stadionul de la Sfântu Gheorghe cântă Imnul Secuiesc » Suporterii roș-albaștri strigă în sfidare
VIDEO. MM Stoica, înconjurat de suporteri în fața stadionului din Sfântu Gheorghe
VIDEO. Marin Barbu prefațează partida de azi cu roș-albaștrii: „Au prima șansă” » Ce spune despre Ștefănescu și transferul lui Florinel Coman în Qatar
UPDATE ora 20:20. Ștefănescu, încurajat de fani: „Azi îi execuți!”
Cei de la Sepsi au fost întâmpinați de aproximativ 20 de fani, care le-au strigat: „Mai cu viață, băieți!, Ștefănescu, azi îi execuți, nu îi mai ierți!”
UPDATE ora 20:10. FCSB, asaltată de fani
Mulți localnici, fani FCSB, au venit să-i întâmpine pe jucătorii lui Charalambous. Suporterii au vrut să dea mâna cu jucătorii și cu Charalambous, iar un fan a fost amenințat că nu va fi lăsat să intre pe stadion dacă va ieșit din rând. Aproximativ 40 de oameni sunt la autocarul FCSB cu o oră și jumătate înainte de meci.
Sepsi OSK - FCSB, detalii-cheie înainte de meci
- 9 martie 2024, Rapid-FCSB 4-0 a fost singura înfrângere suferită de roş-albaştri în precedentele 14 deplasări din Superligă, interval în care au mai înregistrat pe teren advers nouă succese şi patru rezultate de egalitate.
- Elevii lui Elias Charalambous au înscris în 15 dintre cele 17 partide disputate în campionatul curent din postura de vizitatori, iar în opt dintre aceste meciuri jucate „afară" nu au primit gol, se arată în analiza statisticianului GSP Liviu Manolache.
- Sepsi OSK şi FCSB s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 21 de ori, de două ori au câştigat covăsnenii, de 13 ori s-au impus bucureştenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.
- Primul meci a avut loc pe 1 octombrie 2017, Sepsi OSK-FCSB 0-4, goluri înscrise de Fl. Tănase (penalty), Gnohere (penalty), Ghinga - autogol şi D. Benzar.
- Întâiul succes în contul gazdelor din această rundă s-a înregistrat pe 5 decembrie 2018, Sepsi OSK-FCSB 4-2 (antrenori Eugen Neagoe / Nicolae Dică).
- Cea mai recentă dispută directă din campionat: 17 martie 2024, FCSB-Sepsi 2-1, marcatori Fl. Coman, Al. Băluţă, respectiv G. Debeljuh.
- Cele două au mai fost adversare şi în finala Cupei României 2019/2020, când roş-albaştrii s-au impus cu 1-0, graţie golului izbutit de Dennis Man.
Calcule: cum poate lua FCSB titlul în etapa #6 din play-off
FCSB va lua titlul la finalul etapei 6 din play-off dacă o bate pe Sepsi și Universitatea Craiova nu câștigă cu CFR Cluj, în Bănie.
Echipa lui Gigi Becali ar ajunge la 48 de puncte, iar oltenii ar face maximum 35, în cazul unei remize. Cu 13 puncte diferență între ele, cu 4 etape rămase de jucat, FCSB ar fi matematic campioană.
Astfel, CFR Cluj, rivala din ultimii ani a roș-albaștrilor, poate trimite titlul la București, dacă nu pierde cu Universitatea Craiova, joi seară. Dacă nu o bate pe Sepsi miercuri, FCSB va mai avea de așteptat câteva zile pentru a sărbători titlul, indiferent de rezultatul partidei Craiova - CFR Cluj.
Laszlo Dioszegi, megaoptimist: „Sperăm să stricăm sărbătoarea celor de la FCSB!”
Sepsi vrea să pună piedică liderului FCSB în lupta pentru titlu, în meciul de miercuri seară, de la ora 21:45. Covăsnenii susțin că este un duel de orgoliu pentru ei, în perspectiva confruntării de la Sfântu Gheorghe, mai ales că de la ultima victorie pe teren propriu au trecut mulți ani.
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor că Sepsi vizează locul 3 în acest play-off și a făcut calculele pentru ca echipa lui să poată atinge acest obiectiv.
„Ne-am atins un prim obiectiv, play-off-ul. A fost foarte greu, dar acum sper să stricăm sărbătoarea celor de la FCSB. În sensul să nu sărbătorească o eventuală câștigarea a titlului în casa noastră. O pot face în rest, nu e treaba noastră. În plus, am avut și mult ghinion cu FCSB în unele meciuri, sperăm să se întoarcă situația.
Noi ne-am propus să scoatem cât mai multe puncte în acest play-off, au mai rămas cinci meciuri, ar trebui să scoatem minimum 12 puncte, ca să ne gândim la locul 3”, a declarat omul de afaceri pentru GSP.ro.
Marea surpriză pe teren în echipa lui Sepsi pentru confruntarea cu FCSB ar putea fi mijlocașul ofensiv Cosmin Matei! Decarul ardelenilor nu a evoluat deloc în play-off, a fost doar spectator. Jucătorul de 32 de ani a fost depistat pozitiv la controlul antidoping efectuat la finalul meciului pe care covăsnenii l-au pierdut pe teren propriu, 1-3, cu Universitatea Craiova, pe 4 februarie.
„Eu sper să joace 10-15 minute! A început programul normal, alături de echipă, de ieri (n.red de luni). Este insuficient încă pentru a da randamentul scontat, dar poate va intra pe teren pe final cu FCSB și ne va face fericiți pe toți. Să dea un gol, un assist. N-am primit un răspuns în privința lui, dar sperăm că va fi bine. Dacă nu va juca împotriva FCSB, etapa cealaltă, cu CFR, sigur poate fi pe teren", a deconspirat Dioszegi pentru GSP.ro.
Elias Charalambous, înainte de Sepsi - FCSB: „Întâlnim o echipă căreia îi place să joace fotbal, dar contează ce vom face noi pe teren”
Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, a prefațat duelul cu Sepsi, din etapa a 6-a a play-off-ului Superligii. Cipriotul a vorbit și despre problemele de lot, în special despre accidentarea lui Vlad Chiricheș (34 de ani).
Tehnicianul roș-albaștrilor a dezvăluit că mijlocașul Ovidiu Popescu va fi apt de joc, dar extrema Luis Phelipe încă e accidentat. În plus, a dat detalii și despre accidentarea lui Vlad Chiricheș, despre care spune că trage tare pentru a mai juca în acest sezon.
„Phelipe nu va juca. Nu e gata să ni se alăture. Dar Ovidiu Popescu va fi cu noi. E 100% pregătit. E foarte bine când toți jucătorii sunt pregătiți, ai mai multe variante.
Chiricheș nu va juca. Nu știm când va mai juca. Poate rata tot sezonul, dar va face tot ce poate pentru a se recupera. Asta arată cât de înfometat e și ce pasiune are. Va face tot ce poate pentru a reveni până la finalul sezonului. E foarte important pentru noi”, a spus Elias Charalambous.
Acesta a vorbit și despre meciul cu Sepsi și despre șansele de a fi campion încă din această etapă.
„Începe a doua parte din play-off. Știam de la început că toate meciurile vor fi grele. Vom întâlni o echipă căreia îi place să joace fotbal. Am văzut și etapa trecută. Chiar dacă a pierdut, a avut posesia.
Știm că va fi foarte greu pentru noi, dar jucătorii mei sunt în formă și sper ca mâine să arătăm din nou bine și să câștigăm cele trei puncte. Am analizat echipa. Sepsi joacă un fotbal frumos, ca o echipă. Are jucători buni, dar contează ce vom face noi pe teren.
La o echipă ca FCSB e mereu presiune. Nu contează pe ce loc ești. Mâine vom juca la fel ca în oricare meci. Obiectivul e să luăm cele trei puncte. Suntem foarte aproape de a fi campioni, dar încă nu am câștigat titlul. Trebuie să muncim în continuare. Nu e nimic garantat în fotbal”, a spus Charalambous.
Becali ne-a dat tot ce aveam nevoie. Nu ne-a refuzat niciodată. Ne-a dat tot ce am cerut, uneori chiar și mai mult. Suntem fericiți să avem un astfel de om în fotbalul românesc. Bonus pentru mine pentru titlu? Nu îmi pasă. Jucătorilor să le dea cât poate. Pentru mine, banii nu sunt un obiectiv. Ținta e campionatul. Asta le explic tuturor. La finalul carierei, e bine să ai bani, dar vei rămâne cu amintirile de când ai câștigat trofee.
- Elias Charalambous
VIDEO Bănel Nicoliță e convins că urmează o campanie spectaculoasă de achiziții la FCSB: „E «nebunia» lui nea Gigi!”
Mai multe știri despre FCSB:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”