Articol de Liviu Manolache, Bogdan Cioara (Arad) - Publicat joi, 25 aprilie 2024 16:46 / Actualizat joi, 25 aprilie 2024 20:35
UTA s-a impus clar pe teren propriu, 3-1 cu Oțelul Galați, într-un meci din etapa a 6-a din play-out. Cu această victorie, trupa lui Mircea Rednic se salvează de la retrogradare, fiind a doua echipă care e sigură de menținerea în Superligă, după echipa lui Dorinel Munteanu.
Reîntoarcerea spectatorilor în tribunele arenei Francisc Neuman, clasarea liniștită a celor două formații în play-out și vremea îmbietoare de primăvară au fost premisele conform cărora partida de la Arad promitea spectacol.
Iar cele două echipe au lăsat tracul la vestiare și au dat drumul la joc. Mai întâi Tudorie, preferat de Rednic în fața lui Luckassen în formula de start, nu a știut să profite de o indecizie a lui Pap, portarul gălățenilor prinzând o minge în doi timpi (5).
UTA și Oțelul, salvate de la retrogradare
La cealaltă poartă, Kucher a fost învins de Alex Pop, liderul cu 11 goluri al formației lui Dorinel Munteanu (10). Nu s-a pus și pe tabelă, pentru că „unșpearul” vizitatorilor se afla în ofsaid.
Jocul pe contre place publicului, iar Teles și Conte greșesc de puțin ținta, în urma unor lovituri de cap. Garda jos lăsată de cele două echipe generează ropote de aplauze în tribune. Să nu uităm că de aici a pornit trofeul Pecsovszky, cel care se acorda – o, tempora! – pentru cei mai sportivi spectatori din primul eșalon.
Partida propune și un duel tactic între cei doi antrenori. 4-4-2-ul „Puriului” este contracarat de un curajos 4-3-3 al „neamțului”.
Dacă Cr. Mihai și Pedro sunt preocupați mai mult defensiv și mai puțin pe construcție, dincolo Zivulic e singurul pivot din fața defensivei, iar Cisotti și Teles sprijină tripleta ofensivă a Galațiului. Iar de aici rezultă o construcție mai închegată pentru Oțelul, în timp ce UTA se bazează pe lansări lungi spre vârfuri, dar Ezekiel și Tudorie sunt departe de a fi inspirați la finalizare.
Prestația superioară a vizitatorilor s-a văzut și pe final de repriză. Tănasă a înghețat tribunele când lobul său a trecut alături (42), reluarea lui Pop așijderea, astfel că la cabine s-a intrat cu un scor alb.
Rednic apelează la Vulturar și Luckassen după odihnă. Încă nimic! Intră și Rareș Pop în locul lui Ezekiel, moment în care Micovschi trece în banda stângă, lăsându-i loc pe dreapta elevului eminent al echipei. Și imediat marchează Omondi, care îl pierde pe drum pe Yabre și trage cu sete la colțul lung (1-0, 62).
Schimbă și Dorinel, introducându-i pe Bodișteanu și Lameira, pentru a impulsiona atacul. Dar UTA prinde aripi și Pop îl întinde pe Pap, care salvează cu o arcuire de resort, de la rădăcina barei (72).
Dar experimentatul portar gălățean nu mai are ce face în fața lui Luckassen, olandezul „înțepând” decisiv balonul cu vârful bocancului (2-0, 80). Își trece și Rareș Pop numele pe lista marcatorilor, după un dribling scurt în fața portarului și o execuție cu sânge rece, din marginea suprafeței de pedeapsă. Golul lui Cisotti (3-1, 90+4) e consemnat doar pentru statistici, el nu mai poate strica bucuria arădenilor.
5goluri şi 7 pase decisive a reuşit kenyanul Omondi în 23 de meciuri
Cu această binemeritată revanșă, după acel 2-4 de la Sibiu, din decembrie, „Bătrâna Doamnă” și-a asigurat și anul viitor locul în Superliga. Trialurile lui Rednic continuă, însă. Iar Dorinel se gândește deja la finala Cupei României, șansele ca Oțelul să mai aibă emoții în campionat fiind de domeniul fantasticului.
Notele GSP după UTA Arad - Oțelul
UTA Arad: Danylo Kucher 7 - Tiberiu Căpuşă (cp) 5, Marko Stolnik 7, Ibrahima Conte 6, Diogo Rodrigues 6 (67 Răzvan Trif 6) - Claudiu Micovschi 6 (84 Ariel Lopez), Cristian Mihai 6, Joao Pedro 5 (46 Kevin Luckassen 7), Eric Omondi 8 - Alexandru Tudorie 4 (46 Cătălin Vulturar 6), Imoh Ezekiel 5 (59 Rareş Pop 7)
Antrenor: Mircea Rednic - 8
Oţelul Galaţi: Eduard Pap 5 - Mihai Adăscăliţei 4, Francois Yabre 4, Jonathan Cisse 4, Miguel Silva 5 - Juri Cisotti (cp) 7, Diego Zivulic 5 (80 Ionuţ Neagu), Samuel Teles 5 (79 Anes Rusevic) - Răzvan Tănasă 5 (63 Ştefan Bodişteanu 5), Alexandru Pop 5 (63 Joao Lameira 5), Aly Malle 5 (75 Silviu Rus 5)
Antrenor: Dorinel Munteanu - 4
Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran - 7 // Asistenţi: Alexandru Cerei - 7, Alexandru Vodă - 7.
FINAL » UTA - Oțelul 3-1
- 6.212 spectatori sunt prezenți la începutul meciului (cifră oficială)
- Statistica meciului UTA - Oțelul Galați
- Au marcat: Omondi 60, Luckassen 77, R. Pop 81/ Cisotti 90+3
- Vezi AICI VIDEO cu cele mai tari faze din meci
UTA - Oțelul, echipe de start
UTA: Kucker - Căpușă, Stolnik, Conte, D. Rodrigues - Micovshi, C. Mihai, Machado - Omondi, Tudorie, Ezekiel
Rezerve: Fl. Iacob, Trif, Stahl, A. David, Iurasciuc, Vulturar, Luckassen, Lawrence, Lopez
Antrenor: Mircea Rednic
Oțelul: Pap - Adăscăliței, Yabre, Cisse, Gomes - Cisotti, Zivulic, Teles - Tănasă - Al. Pop, Malle
Rezerve: R. Stoian, Rusevic, Jardan, I. Neagu, Bodișteanu, Lameira, Bordun, Zhelev, Farcaș, Panait, Rus, Gaitan
Antrenor: Dorinel Munteanu
A: Viorel Flueran (Craiova - Dolj)
A1: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca - Cluj)
A2: Alexandru Vodă (Alba Iulia - Alba)
Arbitru VAR: Florin Andrei (Târgu Mureş - Mureş)
Arbitru AVAR: Florin Mazilu (Satu Mare - Satu Mare)R1: Sorin Vadana (Cluj-Napoca - Cluj)
Stadion: Arena „Francisc Neuman” (Arad - Arad)
Obs. arbitri: Nicolae Grigorescu (Timişoara - Timiș)
În timpul sezonului regular, Otelul Galați - UTA s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Returul de la Arad s-a terminat cu succesul gălățenilor, cu 4-2.
VIDEO GSP LIVE » Iosif Rotariu îl laudă pe Dorinel Munteanu: „Îl văd la orice echipă care vrea să câștige titlul”
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!