Articol de Alexandru Tomuțiu, Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video) - Publicat vineri, 10 mai 2024 00:25 / Actualizat vineri, 10 mai 2024 00:51
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a fost prezent la lansarea filmului „În inima naționalei”, dedicat calificării României la EURO 2024.
Burleanu consideră că filmul făcut în timpul campaniei de calificare la Euro 2024 va provoca multă emoție în rândul suporterilor naționalei.
Președintele de la FRF spune că în cazul în care filmul va avea succes, inițiativa va continua.
VIDEO. Răzvan Burleanu, declarații după vizionarea filmului „În inima Naționalei”: „Dacă filmul va avea succes, cu siguranță vom continua această inițiativă”
„Am avut șansa de a vedea filmul de nenumărate ori până în seara aceasata și pentru mine a fost emoționant de fiecare dată, inclusiv în această seară. Același sentiment cred că îl vor avea și suporterii care sunt în căutarea unor povești de viață.
Acest film documentar, referitor la această generație care a fost foarte determinată, are în spate foarte multe povești de viață în care cred că fiecare dintre noi am putea să ne regăsim. Toată lumea a fost extrem de impresionată, suntem siguri că acest film va avea un succes foarte mare.
Nu este un film despre jucători, este un film despre toți românii, care ar trebui să se regăsească în acest film. Inclusiv eu, care îi cunosc foarte bine pe jucători, i-am redescoperit.
Nu le cunoșteam toate aceste detalii. Accidentarea lui Nicolae Stanciu, dificultatea cu care s-a pregătit George Pușcaș, dificultatea lui Ianis Hagi de a reveni după un an de zile de în care a fost accidentat. Sau povestea lui Horațiu Moldovan, care în pandemie a fost la un pas să se lase.
Dacă filmul va avea succes, cu siguranță vom continua această inițiativă. Luați în calcul că această inițiativă a apărut în februarie 2023. Toate filmările s-au făcut în timpul campaniei de calificare, ceea ce înseamnă că toți au crezut cu adevărat”, a spus Răzvan Burleanu, la lansarea filmului.
Ne gândim deja la ce urmează, pregătim turneul final. Suntem cu piciorul pe accelerație. Îmi doresc ca această poveste să continue și să mai producem momente de bucurie pentru români. A fost o calificare specială, în condiții foarte grele, împotriva multor pronosticuri. Multă lume nu ne dădea șanse. Am reușit să ducem echipa pe primul loc, câștigând grupa fără înfrângere. Am fost o familie unită, au fost momente grele, dar împreună le-am depășit.
- Edward Iordănescu, selecționerul României
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”