Articol de Ovidiu Ioanițoaia - Publicat marti, 14 mai 2024 14:20 / Actualizat marti, 14 mai 2024 14:22
Încă de la introducerea ei, din sezonul 2016-2017, regula U21 a avut parte de contestări dintre cele mai vehemente. Mai ales antrenorii din L1, majoritatea lor, s-au situat împotriva FRF, susținând că folosirea unui jucător nu trebuie condiționată de vârsta acestuia. Că dacă-i talentat și de perspectivă, el își va câștiga locul în echipă indiferent de anul nașterii.
Atunci când era obligatoriu, sine qua non, să începi orice meci din primul eșalon cu măcar un fotbalist sub 21 de ani, o vreme a fost nevoie chiar de doi!, s-a ajuns uneori la situații penibile. De-a dreptul jenante pentru cei în cauză, umilitoare.
Să ne aducem aminte că într-o partidă de campionat cu Gaz Metan Mediaș, disputată în martie 2020, Dan Petrescu de la CFR Cluj l-a introdus în teren pe mijlocașul Alin Fica de 18 ani ca să-l schimbe după doar 24 de secunde! Record mondial, nu?!
În ciuda adversităților, FCSB protestând cel mai zgomotos, iar presa, inclusiv GSP, criticând inițiativa, FRF a continuat s-o bage pe gâtul cluburilor. Ba și să pretindă că aplicarea ei contribuie la dezvoltarea fotbalului nostru, la progresul lui. Prin aceea că obligă echipele să acorde o atenție sporită promovării tinerilor.
Comportarea selecționatei U21 la CE 2019, turneu final la care Cr. Manea, Cicâldău, Man, I. Hagi, Fl. Coman, Drăguș și coechipierii s-au calificat în semifinale, a fost privită de administrația Burleanu ca o reușită datorată în mare măsură implementării regulii respective.
Mai nou, se aude însă, și nu iese fum fără foc, că FRF intenționează să renunțe la ceea ce Raul Rusescu, expert GSP cu 12 selecții în națională, consideră că „A făcut mai mult rău decât bine".
Se pare că, în sfârșit, Burleanu et Co. s-au trezit la realitate. Că le-a venit, cunoașteți proverbul, mintea românului de pe urmă și vor decide ca regula U21 să nu mai fie impusă, obligatorie, ci înlocuită din viitoarea stagiune cu un sistem de stimulare a cluburilor. Ce vor fi recompensate în funcție de numărul de jucători under 21 aliniați. Ori, dacă nu-i folosesc, penalizate. Altfel spus, cu cât recurgi la mai mulți tineri, primești mai mulți bani, așa cum funcționează lucrurile, de pildă, în Ungaria.
Ar fi, apreciere mai largă, o întoarcere la normalitate. Concret, îndreptarea unei erori, a unei exagerări, deoarece nu-i logic ca o federație, nu contează care, să se amestece, fie și indirect, în treburile interne ale cluburilor. În bucătăria acestora. Dacă-i în ordine să recomanzi și să îndrumi, nu e și să obligi, neglijând interesele subordonaților.