INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edward Iordănescu inspectează și măsoară fiecare metru de teren, dar mai are timp să facă și giumbușlucuri cu mingea

Edward Iordănescu FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Edward Iordănescu FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de , - Publicat miercuri, 12 iunie 2024 13:30 / Actualizat miercuri, 12 iunie 2024 14:18

Selecționerul Edward Iordănescu este sub presiune maximă, detaliu sesizabil de la fiecare mișcare din timpul antrenamentului. ♦ Conduce grupul care vine la vestiare, apoi inspectează și măsoară terenul, împărtășind diverse idei cu membrii staff-ului. ♦ Și pentru suporterii tricolorilor, prin intermediul media, oferă câteva imagini și momente cu mingea, să arate că poate avea balonul sub control

Momentan, antrenorul este sub stres maxim, detaliu sesizabil din mișcările sale. Stres, concentrare, intenții bune, să vedem ce iese până la capăt!

Principiul lui Edi, pus la lucru în Wurzburg: „Așa ai șanse mai mari la victorie!” » Are dreptate selecționerul? Am verificat datele din campanie
EURO 2024
Principiul lui Edi, pus la lucru în Wurzburg: „Așa ai șanse mai mari la victorie!” » Are dreptate selecționerul? Am verificat datele din campanie

1. Edward Iordănescu conduce delegația „tricolorilor”. Apoi, aranjează piesele din iarbă și măsoară terenul

Edward Iordănescu FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Edward Iordănescu FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Edward Iordănescu FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Edward Iordănescu FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Edward Iordănescu FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
+29 FOTO

Selecționerul în vârstă de 45 de ani este primul care coboară din autocarul naționalei, atunci când echipa descinde la stadionul din Wurzburg. Nu zăbovește prea mult în zona cabinelor. Iese pe gazon și inspectează fiecare piesă așezată pe teren, pentru desfășurarea sesiunii.

Mai aranjează copetele, le mai așează și le modifică poziția în puzzle. Apoi, ia la pas aria alocată strict antrenamentului. Și măsoară, la pas, terenul în lung și-n lat. După care discută cu secunzii săi, grupați la mijlocul terenului. Pare că nimic nu este lăsat la voia întâmplării.

Pune și el mâna, alături de ceilalți din staff, pentru a duce poarta dintr-un loc în altul, pentru pregătirea goal-keeper-ilor.

1,5puncte a obținut în medie Edward Iordănescu la naționala României în cele 24 de meciuri bifate

2. Edward Iordănescu vrea să arate că știe cu mingea

Edi Iordănescu face parte din „grupul Mourinho" din breasla antrenorilor. Adică fost fotbalist fără un CV impozant, dar care, păstrând proporțiile!, și-a făcut un nume ca tehnician.

Ca jucător, a prins o selecție la Steaua în prima divizie, apoi a prins meciuri la Panionios (Grecia), Diplomatic Focșani, Rapid, Rocar, Alki Larnaca, Petrolul și Vaslui. Mai degrabă experiențe meteorice la respectivele formații.

În schimb, ca antrenor, în afara faptului că este din ianuarie 2022 selecționerul tricolorilor, a avut și alte performanțe. A fost lăudat pentru jocul promovat la Pandurii Târgu Jiu, a dus Gaz Metan Mediaș în play-off, a fost la FCSB și a adunat trei trofee cu CFR Cluj, un campionat și două Supercupe.

Azi dimineață, până să sosească jucătorii la antrenament, sub lupa jurnaliștilor, Edi Iordănescu a făcut „duble", apoi giumbușlucuri cu mingea, reușind chiar și un gol din corner! A arătat că poate stăpâni mingea, în câteva ocazii.

2015este anul în care Pandurii antrenată de Iordănescu a jucat, și pierdut, Cupa Ligii cu FCSB

3. Selecționerul merge pe la fiecare jucător să-l salute, apoi este „furtună” după ce pleacă presa

După ce-i strânge pe fotbaliști în grup la startul antrenamentului, ținându-le un scurt speech, Iordănescu trece pe la fiecare, îl salută și îl încurajează. Este atent la exercițiul-hibrid care-i solicită pe jucători, se implică și el la câteva faze, pentru o pasă scurtă sau pentru a-i motiva vocal.

Volumul decibelilor crește după sfertul de ceas alocat media la sesiunea de pregătiri. Din sala de conferință, situată undeva la 50 de metri de teren, se aud îndemnurile și vocea ridicată a antrenorului. Edi Iordănescu stă cu gura pe jucători, îi ține conectați la pregătiri. Mâine, o ia de la capăt!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (4)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  12 Iunie 2024, 18:24

...zero puncte...

traian_v
traian_v  •  12 Iunie 2024, 15:53

Yedi nu le-a prea avut pe astea cu mingea niciodata, dara-mi-te acum, la batranete ;)

VanBasten2000
VanBasten2000  •  12 Iunie 2024, 15:12

Edi a fost un mare jucator de fotbal. De aici si giumbuslucurile. Oare Rebrov, care a jucat prin Premier League, o sti ceva giumbuslucuri?!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează