Articol de Andrei Crăiţoiu, Eduard Apostol, Sergiu Alexandru, Daniel Grigore - Publicat duminica, 16 iunie 2024 13:00
Emoțiile încep să fie din ce în ce mai mari. Echipa națională a României va ajunge la München, după ce-a plecat cu trenul din Würzburg ♦ Delegația „tricolorilor” se va caza la INFINITY Hotel & Conference Resort, cel mai mare hotel și centru de conferințe din sudul Germaniei ♦ Aici au fost cazate zilele trecute starurile Die Mannschaft
- Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la fața locului de la corespondenții Gazetei Sporturilor în Germania. La televizor, meciul va fi transmis de PRO TV, canalul care are drepturile pentru turneul final al Campionatului European.
După un drum pe care îl vor parcurge cu trenul, Stanciu și compania vor ajunge la hotelul care le va fi casă pentru următoarele două zile. Astăzi, tricolorii au programat antrenamentul oficial pe Allianz Arena, iar mâine vom debuta oficial la Euro 2024.
Hotel de top pentru jucătorii României
Pentru noaptea pe care o vor petrece în München, oficialii UEFA au stabilit hotelurile pe care echipele le vor folosi pentru partidele ce se vor desfășura în cadrul turneului final al EURO 2024 încă din luna februarie a acestui an!
Iar pentru meciul României cu Ucraina, UEFA ne-a repartizat la INFINITY Hotel & Conference Resort, cel mai mare hotel și centru de conferințe din sudul Germaniei. Situat putin în afara Münchenului, resortul de lux a fost folosit pentru meciul cu Scoția chiar de naționala Mannschaft.
Edi Iordănescu, ca Nagelsmann
Dacă naționala noastră va pregăti meciul cu Ucraina în acest hotel, același lucru l-a făcut și Germania înaintea confruntării cu Scoția. Lor le-a ieșit cum trebuia, să sperăm că și nouă!
Așadar, suita rezervată lui Edward Iordănescu va fi identică cu cea în care a analizat meciul de deschidere omologul său neamț, Julian Nagelsmann.
Iar camerele în care Stanciu, Hagi și Alibec se vor odihni peste noapte sunt aceleași în care Thomas Muller, Toni Kroos sau Manuel Neuer au stat în München. „Camerele și apartamentele noastre reunesc o gamă largă de așteptări individuale. Confort combinat cu stil și eleganță”, spun reprezentanții hotelului.
Camere de top și apartamente premium
Camerele jucătorilor au un design modern, cu TV LCD cu ecran plat, seif pentru laptop și acces gratuit la internet de mare viteză, dar și o vedere specială.
În schimb, suita lui Edward Iordănescu are un mobilier rafinat. Plus camere mult mai spațioase, saună proprie, plus alte facilități de lux pentru astfel de oaspeți ce ocupă apartamente de top din INFINITY Hotel & Conference Resort.
Și chiar dacă nu vor avea mult timp de relaxare, jucătorii s-ar putea să primească în această seară jumătate de oră de voie bună și liniște la piscina interioară a stabilimentului. O zonă de SPA de top cu cele mai bune condiții, pentru momente speciale de relaxare.
18,8 kilometrieste distanța pe care autocarul echipei naționale a României o va parcurge de la INFINITY Hotel & Conference Resort până la intrarea principală a Allianz Arena, acolo unde va avea loc conferința oficială de presă și antrenamentul oficial
Și la stadion, tot în vestiarul Germaniei!
Prima oprire a echipei GSP.RO în Germania a fost la Allianz Arena, stadionul de 66.000 de locuri care va găzdui meciul cu Ucraina, de mâine.
După ce se vor da jos din autocar, jucătorii vor face la stânga și va intra în vestiarul tradițional al celor de la Bayern Munchen. Cei din Ucraina vor face dreapta în cabina oaspeților.
Fiecare jucător va avea un loc în vestiar, un dulăpior pentru lucrurile personale, dar și o casetă specială pentru telefoane și bijuterii. Un bazin imens cu apă, o sală specială cu aparate de fitness, plus o altă zonă de încălzire.
Echipa GSP.RO a intrat în vestiarul României de pe Allianz Arena! Insider în stadionul pe care „naționala” debutează la EURO 2024
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”