OPINII  »  EDITORIAL

Meciul cu Belgia – mod de întrebuințare

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat joi, 20 iunie 2024 14:47 / Actualizat joi, 20 iunie 2024 15:55

Avem sau n-avem ce pierde sâmbătă seara? Mai aproape de adevăr pare cea de-a doua variantă.

De când s-a tras grupa, s-a spus că meciul acesta va fi cel mai greu. Nu că ar fi fost celelalte două mult mai ușoare, dar un adversar clasat pe locul 3 în ierarhia FIFA (înainte de startul Euro 2024) înmoaie genunchii oricui, nu doar ai unei echipe pe care am fost la un pas s-o linșăm după acele 0-0, cu Bulgaria și mai ales cu Liechtenstein.

De unde pornim?

Cu tot locul lor 3 în topul mondial, în clasamentul grupei E belgienii sunt în urma noastră. Noi avem trei puncte, ei n-au niciunul. Noi am dat trei goluri, ei n-au dat niciunul. Acestea sunt argumentele. Abia după aceea vin acele paranteze de după numele jucătorilor, în care sunt trecute cluburile de proveniență.

Sunt importante și acelea, ca și cotele de transfermarkt (Belgia e cam de șase ori peste noi), dar printre vorbele de duh ale fotbalului figurează și acea afirmație a marelui Cruyff, care a spus că nu joacă banii.

Câți ar fi semnat în alb?

N-are ce să ni se întâmple nimic rău în acest meci cu una dintre cele mai valoroase reprezentative din lume. S-ar putea să-l pierdem, e posibil să se întâmple asta. Și ce dacă? Câți dintre aceia care vor strâmba simandicoși din nas la un eventual eșec ar fi semnat în alb pentru trei puncte ale României la capătul primelor două meciuri din grupă?

Ar fi semnat destui și pentru două puncte, adică pentru două egaluri, ba chiar și pentru un singur punct. Chiar și învinsă de Belgia, România rămâne în cărțile calificării, iar cu un egal în fața Slovaciei în ultima rundă, „optimile” sunt ca și atinse! Acel 3-0 al golaverajului nostru e un atu, aproape că e încă un punct în clasament.

De ce să schimbăm?

Deja se chibițează pe tema alcătuirii formației. Și se invocă trecutul nu foarte îndepărtat, când în acele calupuri de câte două meciuri, în calificări, surveneau câte patru-cinci schimbări de la un meci la altul. De unde s-a extins teoria că ”Edi are obiceiul să schimbe”.

O teorie emisă la repezeală, pentru că acum e vorba despre altceva. Acele meciuri din preliminarii se disputau la trei zile unul de celălalt și erau abordate de niște jucători aflați în plin sezon, la cluburi. Acum cluburile ”nu există”, cu toată duritatea afirmației.

Contactul cu ele al celor selecționați a fost întrerupt în urmă cu peste o lună și va fi reluat cel mai devreme în a doua săptămână din iulie.

Teoria oboselii și a odihnirii

Iar între finalul meciului cu Ucraina și startul celui cu Belgia sunt 124 de ore. De luni după-amiază până sâmbătă seara. Destul timp, nu mai joci la trei zile, ci la cinci. Dacă se vorbește de oboseală, trebuie observat că Germania, de exemplu, a aliniat, cu Ungaria, tot la cinci zile distanță, absolut aceeași garnitură pe care o folosise și în uvertura cu Scoția.

Până și primele două schimbări au fost aceleași, aproape că au coincis și minutele. De ce să schimbăm, dacă am câștigat? Nu numai că echipa câștigătoare nu se schimbă, ci nici măcar nu se odihnește. S-o odihnim pentru ce? Pentru meciul cu Slovacia?

Păi, dacă tot facem atâta uz de axiomele fotbalului, nu cumva una dintre ele spune că meciul cel mai important e cel care urmează? Adică acesta, cu Belgia! Până la Slovacia om vedea ce-o mai fi!

Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Comentarii (30)
Heiheiargesul1987
Heiheiargesul1987  •  27 Iunie 2024, 00:21
Postat de Dorias1964 pe 26 Iunie 2024, 14:36

Sa-l compari pe Lucescu cu alti antrenori care nu au mai antrenat de 20 de ani...!!!!...chiar n-are rost discutia, dar putem concluziona, Emerich Jenei un respectabil antrenor care nu a mai confirmat la alte echipe, Iordanescu senior, doar la nationala din '94, in rest nimic, Piturca, un speculant si atât....!!!..Edy, doar un tip educat, civilizat, un antrenor decent...dar, nimic mai mult, nu va figura in vreun clasament pt ca este deja ,, batran", ...Lucescu la varsta lui era deja satul de antrenorat, eu ii doresc succes lui Edy dar nu cred ca va realiza nici cat a realizat Lucescu junior..!!!..iar despre ratarea calificarii din '86, eu am trait-o personal, tu vorbesti din povesti, de aceea nici nu ma gandesc sa dezvolt subiectul...!!!..si sa mai stii ca eu apreciez familia Iordanescu, o familie frumoasa si educata,precum familia Lucescu, dar aici vorbim de performanta...!!!

E ok, fiindca si eu respect familia Lucescu. Cred ca nu ne intelegem fiindca vedem diferit lucrurile. La nivel de echipa nationala Edy e cu mult peste Razvan! La nivel de club Razvan e cu mult peste Edy! Interesant este că acelasi lucru e valabil si la parintii lor. Cum ziceam, sunt meserii diferite, nu este obligatoriu ca un bun antrenor sa fie si un bun selectioner, la fel cum nici invers nu e obligatoriu. De fapt, nu prea imi amintesc cazuri in care mari antrenori de club să faca lucruri pe masura la nationala, si nici invers. Fabio Capello, un gigant la nivel de club, a fost praf ca selectioner, spre exemplu. Asta ca sa nu zicem doar de romani. Eu asta voiam sa zic. Hai Romania!

Dorias1964
Dorias1964  •  26 Iunie 2024, 14:36
Postat de Heiheiargesul1987 pe 26 Iunie 2024, 01:05

Ok. Nu sunt specialist in a trata obsesii asa ca discutia se incheie aici. Daca dvs comparati prezenta de la Euro 84 cu oricare din rezultatele ulterioare ale echipei nationale (obtinute de alti antrenori, nu de preaslavitul Lucescu), este problema dvs. Ca sa nu mai vorbim ca "marele" selectioner Lucescu a reusit o performanta rara, unica, aceea de a nu se califica la mondialul din 86 in conditiile in care in acel an fotbalul romanesc daduse echipa de club castigatoare a celei mai importante competitii europene! Desigur, poate ca s-ar fi calificat dacă măcar ar fi incercat sa contureze echipa nationala pe baza scheletul Stelei de atunci...insa "marele" selectioner avea obiectivul principal de a isi selecta doar oamenii lui, de la Dinamo, Corvinul etc...Un profesionist desavarsit, ce sa mai, la acel moment. Statistica si rezultatele sunt tot ceea ce conteaza intr-un sport. In dreptul Lucescului dvs mult iubit, ca selectioner , figureaza un singur turneu final (desi a antrenat in doua campanii),turneu in care nu a trecut de grupe si in care nu a obtinut nicio victorie. Atat! Restul e cancan.

Sa-l compari pe Lucescu cu alti antrenori care nu au mai antrenat de 20 de ani...!!!!...chiar n-are rost discutia, dar putem concluziona, Emerich Jenei un respectabil antrenor care nu a mai confirmat la alte echipe, Iordanescu senior, doar la nationala din '94, in rest nimic, Piturca, un speculant si atât....!!!..Edy, doar un tip educat, civilizat, un antrenor decent...dar, nimic mai mult, nu va figura in vreun clasament pt ca este deja ,, batran", ...Lucescu la varsta lui era deja satul de antrenorat, eu ii doresc succes lui Edy dar nu cred ca va realiza nici cat a realizat Lucescu junior..!!!..iar despre ratarea calificarii din '86, eu am trait-o personal, tu vorbesti din povesti, de aceea nici nu ma gandesc sa dezvolt subiectul...!!!..si sa mai stii ca eu apreciez familia Iordanescu, o familie frumoasa si educata,precum familia Lucescu, dar aici vorbim de performanta...!!!

Heiheiargesul1987
Heiheiargesul1987  •  26 Iunie 2024, 01:05
Postat de Dorias1964 pe 25 Iunie 2024, 21:51

Lucescu nu poate fi mefiocru la nimic...!!!..pai el a fost cel ce a calificat echipa in 84' din grupa cu CM, Italia...iar cea mai mare calitate a lui Lucescu a fost tocmai cresterea de jucatori tineri...restul au cules jucatori...chiar vorbim discutii...!!!Nu exista sa ajungi antrenor la nationala fara sa fii si antrenor de club...!!!..Edy ce antrenor a fost de club...?!!!...la care cluburi...?!!!..Lucescu a fost peste toti si asa va ramane

Ok. Nu sunt specialist in a trata obsesii asa ca discutia se incheie aici. Daca dvs comparati prezenta de la Euro 84 cu oricare din rezultatele ulterioare ale echipei nationale (obtinute de alti antrenori, nu de preaslavitul Lucescu), este problema dvs. Ca sa nu mai vorbim ca "marele" selectioner Lucescu a reusit o performanta rara, unica, aceea de a nu se califica la mondialul din 86 in conditiile in care in acel an fotbalul romanesc daduse echipa de club castigatoare a celei mai importante competitii europene! Desigur, poate ca s-ar fi calificat dacă măcar ar fi incercat sa contureze echipa nationala pe baza scheletul Stelei de atunci...insa "marele" selectioner avea obiectivul principal de a isi selecta doar oamenii lui, de la Dinamo, Corvinul etc...Un profesionist desavarsit, ce sa mai, la acel moment. Statistica si rezultatele sunt tot ceea ce conteaza intr-un sport. In dreptul Lucescului dvs mult iubit, ca selectioner , figureaza un singur turneu final (desi a antrenat in doua campanii),turneu in care nu a trecut de grupe si in care nu a obtinut nicio victorie. Atat! Restul e cancan.

Vezi toate comentariile (30)
Comentează