INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  GERMANIA - ELVEȚIA 1-1

CORESPONDENȚĂ GSP DIN FRANKFURT 7 detalii care nu s-au văzut la TV în meciul-thriller Elveția - Germania » Cine l-a salvat pe Nagelsmann, românul care i-a înfuriat pe nemți

Fullkrug a marcat golul de 1-1 în Elveția - Germania/ foto: Guliver/GettyImages +16   FOTO
Fullkrug a marcat golul de 1-1 în Elveția - Germania/ foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 24 iunie 2024 00:09 / Actualizat luni, 24 iunie 2024 00:57

Germania n-a pierdut cu Elveția, scor 1-1, a salvat in extremis remiza printr-un gol creat de rezerve: Raum centrare, reușită Fullkrug. Ce implicație a avut românul Cătălin Popa, în camera VAR, la o decizie ce a creat furie în tabăra nemților.

1. Inventivitatea elvețienilor merge mai sus

Elvețienii sunt printre cei mai creativi fani prezenți la Euro. De la costumele cu steagul național la pălăriile cu bucata de cașcaval în cap, de la desenele pe față la talăngile amuzante de la gât. Zgomotoși, veseli, amuzanți, cei din Țara Cantoanelor au dus „războiul comparațiilor” la alt nivel.

După disputa culinară, haioasă, între națiuni, detaliu sesizabil pe pancartele fanilor, elvețienii au impus un alt trend. O doamnă avea un afiș pe care scria „Matterhorn este mai înalt decât Zugspitze”. Cel mai înalt vârf al muntelui helvet este la 4.478 de metri, nemții se „mândresc” cu doar 2.962 de metri.

Pe stadion, la fel ca aproape toată ziua la Frankfurt, cele două națiuni de suporteri sunt la înălțime, extrem de vocali și creând, fiecare, o atmosferă splendidă. Elvețienii și-au exersat și vocea, interpretând, profetic, în startul partidei, celebrul refren: "Che sera sera" (Ce va fi va fi).

10 euroeste cel mai ieftin loc de parcare în preajma stadionului din Frankfurt, ca să vă faceți o idee pentru miercuri, când e România - Slovacia. Iar locația e la peste doi kilometri de stadion

2. Primul „11” al Mannschaft-ului a devenit clasic. Dar va fi o „fisură”

Germania a început din nou cu același prim „11” cu care a debutat și în victoriile precedente, cu Scoția (5-1) și cu Ungaria (2-0). Nemții sunt primii, de la Spania și Islanda la Euro 2016, care folosesc aceeași formulă de start în toate cele trei partide din faza grupelor.

Practic, selecționerul s-a ținut de cuvânt. "Nu plănuiesc să schimb echipa de start. Nu vreau să iau în considerare riscul cartonașelor galbene deoarece am încredere totală în jucători. Dacă un jucător va fi suspendat, vom avea cu cine să-l înlocuim", a declarat Julian Nagelsmann, potrivit uefa.com, înaintea confruntării.

Pentru „optimi”, primul „11” al nemților se va modifica sigur.

2 cartonașe galbenea primit Tah la Euro și va rata meciul din optimi al nemților

3. Premieră pentru Nati

Să ne facem un pic mai mult curaj pentru ceea ce va urma miercuri pentru noi, românii. Tot la Frankfurt, cu slovacii. Elveția, formația căreuia i-am luat locul 1 în preliminarii și 4 puncte din 6, a marcat pentru prima dată în șase meciuri consecutive la EURO.

Reușita lui Ndoye a fost de autor, a știut cum să-l piardă pe drum pe Tah și să-l învingă pe Neuer, cu o reluare la colțul scurt.

34 la sutăa fost posesia Elveția după primele 45 de minute, dar a avut avantaj de un gol

4. Cătălin Popa e ocupat la Euro: le-a anulat un gol nemților

Românul Cătălin Popa a fost distribuit lângă colegii de breaslă din Italia pentru meciul Germaniei cu Elveția. El a fost asistent VAR, alături de alți doi italieni, brigada de arbitri fiind tot din Peninsulă.

Germania a adunat trei goluri anulate de VAR în faza grupelor! Un gol anulat lui Fullkrug pentru ofsaid, apoi penalty anulat lui Musiala (faultul a fost în afara suprafeței de pedeapsă), iar la Frankfurt reușita lui Andrich n-a trecut de analiza VAR, din cauza unui fault în prealabil al lui Musiala.

5. Cârpiți gazonul, băieți!

7 detalii care nu s-au văzut la TV în meciul-thriller Elveția - Germania » Cine l-a salvat pe Nagelsmann, românul care i-a înfuriat pe nemți

Terenul arenei din Frankfurt nu este nici pe departe unul de top, precum stadionul în sine. Oficialii turneului au avut de lucru la pauză, au mai aranjat smocurile de iarbă. Nici de sus, de la masa presei, gazonul nu arăta bine.

Iar miercuri va juca România aici, contra Slovaciei. În repriza a doua au sărit brazdele din teren, de parcă era iarbă second hand.

6. Elveția a fost atât de aproape de un succes istoric!

Elveția - Germania, EURO 2024/ FOTO: Guliver/GettyImages
Elveția - Germania, EURO 2024/ FOTO: Guliver/GettyImages
Elveția - Germania, EURO 2024/ FOTO: Guliver/GettyImages
Elveția - Germania, EURO 2024/ FOTO: Guliver/GettyImages
Elveția - Germania, EURO 2024/ FOTO: Guliver/GettyImages
+11 FOTO

Niciodată Elveția n-a bifat două victorii în grupă la Euro. Și a fost atât de aproape acum! Golul lui Ndoye ce-ar fi marcat un succes istoric pentru Nati a fost anulat de reușita cu capul a lui Fullkrug.

Mai mult, supărare mare pentru cei din Țara Cantoanelor: au pierdut posibilitatea de a avea prima victorie contra Germaniei în 86 de ani de meciuri oficiale cu nemții. N-a fost să fie nici acum!

7. I-au ieșit schimbările lui Nagelsmann

Selecționerul Germaniei a salvat in extremis un meci care ar fi dat multe bătăi de cap pe plan intern. Se știe bine că nemții nu acceptă eșecul, chiar dacă echipa era calificată în „optimi” după primele două jocuri ale grupei.

Două dintre schimbările lui Nagelsmann s-au dovedit decisive pentru o remiză care păstrează calmul în jurul Die Mannschaft. Raum a centrat, iar Fullkrug a marcat! Al doilea gol al vârfului Borussiei Dortmund la acest Euro, după ce mai punctase cu Scoția (5-1).

VIDEO. Atmosferă impresionantă la Frankfurt. Imagini splendide surprinse de reporterul GSP

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
Superliga
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
tk2014
tk2014  •  24 Iunie 2024, 10:12
Postat de mr90 pe 24 Iunie 2024, 08:55

Ce-i "Nati" ???

Nati e prescurtarea de la Nationalmannschaft (echipa nationala). asa se alinta elvetienii

tk2014
tk2014  •  24 Iunie 2024, 10:12

gazonul ala s-a rupt si la anglia - danemarca. walker aproape a facut entorsa cand i-a fugit o brazda de sub picior

mirstelistu
mirstelistu  •  24 Iunie 2024, 08:57

Popa nu este arbitru var spăcialistilor, a fost unul din asistentii arbitrului var deci nu o mai dati in balarii ca a anulat popa ceva

Vezi toate comentariile (5)
Comentează