Articol de Sergiu Alexandru - Publicat miercuri, 26 iunie 2024 10:57 / Actualizat miercuri, 26 iunie 2024 11:54
Pentru România urmează meciul cu Slovacia, ultimul din faza grupelor, iar un rezultat pozitiv înseamnă calificarea în optimi ♦ Trei dintre „tricolori” pot rata însă un viitor meci în fazele eliminatorii.
- Slovacia - România se joacă miercuri, de la ora 19:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro, iar reporterii Gazetei Sporturilor vor fi prezenți la stadionul din Frankfurt, de unde vor transmite cele mai importante informații
- Slovacia - România va fi în direct pe ProTV
Naționala României se gândește la calificarea în optimi, calificarea fiind asigurată chiar și cu un egal. Însă trei dintre jucătorii lui Edi Iordănescu riscă să rateze o posibilă partidă în optimi, dacă în meciul cu Slovacia vor vedea cartonașul galben.
Trei jucători ai României pot rata duelul din optimi
Răzvan Marin, Marius Marin și Nicuşor Bancu sunt jucătorii României care au fost avertizați la acest EURO. Primul a luat cartonaș în victoria cu Ucraina, ceilalți doi în înfrângerea cu Belgia.
Astfel sunt la limita suspendării, pentru că avertismentele nu se anulează după faza grupelor. Așa că dacă vor lua cartonaș cu Slovacia, nu vor juca în optimi.
Suntem pe primul loc, acest prim loc l-am construit cu niște principii și nu trebuie să ne abatem de la ele! Dăm totul pe teren și cred că oamenii și fanii au apreciat asta. De la aceste lucruri plecăm, să ne dăm viața pe teren.
Ne dorim foarte mult să ne calificăm, depinde doar de noi. Acestea sunt gândurile noastre, am construit aceste principii și valori alături de Mister, iar oamenii apreciază asta.
Dacă vrem să construim o națională de viitor, ca următoarele generații să se califice și să facă performanță, nu trebuie să ne abatem de la principiile noastre. Avem drumul nostru și trebuie să continuăm așa, este cel mai solid drum și doar așa putem face performanță!
- Andrei Burcă
Suntem în fața unui moment istoric, un moment special. Suntem în fața celui mai frumos moment al carierelor noastre. Avem bucurie, entuziasm, dar și echilibru. Această echipă are o identitate, iar după calificarea venită după 8 ani, cred că unul dintre cele mai mari câștiguri reprezintă faptul că ne-am regăsit spiritul și ne-am recâștigat demnitatea.
- Edi Iordănescu
VIDEO. Totul despre Slovacia - România
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”