Articol de David Marinescu - Publicat vineri, 05 iulie 2024 18:59 / Actualizat vineri, 05 iulie 2024 19:40
Farul Constanța și-a luat revanșa pentru înfrângerea usturătoare suferită zilele trecute în fața campioanei din Republica Moldova, Petrocub Hîncești, 1-5, impunându-se la scor de neprezentare, vineri, în fața divizionarei secunde CSA Steaua, scor 3-0.
Farul Constanța n-a stat la discuții cu roș-albaștrii lui Daniel Oprița, care au rezistat doar 38 de minute în partida disputată în baza „marinarilor” de la Ovidiu. Dobrogenii au deschis scorul grație armeanului Narek Grigoryan, acesta fiind, de altfel, scorul pauzei.
Farul, victorie la scor de neprezentare cu Steaua
Farul și-a conservat avantajul în partea secundă și a mai înscris de două ori până la final, reușitele purtând semnăturile a doi puști din Academia „Regelui”. Alin Cocoș, un atacant de 17 ani, a făcut 2-0 în minutul 79, Iustin Doicaru, mijlocaș de aceeași vârstă, stabilind scorul final în minutul 89.
Hagi a optat pentru o formulă cât mai apropiată de cea standard, pe care o va utiliza, cel mai probabil, și în prima etapă. „Experimentele” și-au făcut prezența abia în ultima treime a partidei.
Echipa de start utilizată de Hagi: Buzbuchi - Sîrbu, M. Popescu,. Gustavo, Ganea - Queirós, Vînă, Grameni - Grigoryan, Rivaldinho, Cojocaru
Au mai jucat: Ducan - Cercel, Martinovic, Duțu, Dănuleasă, Lazăr, N.Popescu, Banu, Grosu, Doicaru, Cocoș, Andronache
A fost ultimul test de verificare al constănțenilor, care vor debuta în noul sezon al Superligii acasă, pe 12 iulie, în compania Unirii Slobozia.
Primul „11” folosit de Oprița în prima repriză: Horia Iancu -Florin Răsdan, Dean Beța, Rober Sierra, Adrian Ilie - Rareș-Ionuț Maeschi, David Matei, Adrian Pop, Rareș Enceanu - Adi Popa, Alexandru Dane
Formula roș-albaștrilor în repriza secundă: Rafael Munteanu (Adrian Frănculescu) – Stephan Drăghici, Daniel Vîrtej, Mihai Kereki, Gabriel Nedelea – David Păcuraru, Daniel Iglesias, Alin Raicu, Răzvan Florea – Bogdan Chipirliu, Ignacio Heras.
Pentru „militari”, care și-au început vara cu un cantonament la Căile Grădiștei, urmează un stagiu de pregătire care se va desfășura la baza din Ghencea. Până la startul noului sezon, roș-albaștrii vor disputa șase partide de verificare.
Partidele amicale disputate de Farul în pauza competițională
- 26 iunie: Farul - Cernomore Varna (locul 2 în Bulgaria): 0-1
- 29 iunie: cu Petrocub Hâncești (campioana Moldovei) 3-2 ( Banu 15, Cocoș 59, Stoian 60)
- 29 iunie: Petrocub Hâncești (campioana Moldovei) 1-2 (Stoian)-
3 iulie: Petrocub Hâncești (campioana Moldovei) 1-5
- 5 iulie, ora 17.00, cu CSA Steaua, 3-0
VIDEO Imagini de la antrenamentele susținute de Farul în cantonamentul de la Ovidiu
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”