Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 17 iulie 2024 12:37 / Actualizat miercuri, 17 iulie 2024 12:37
Serena Williams, 42 de ani, una dintre cele mai titrate jucătoare din toate timpurile, le-a făcut o dezvăluire surprinzătoare americanilor, preluată între timp de presa de pe tot mapamondul. Aceasta a povestit cum a încercat să depoziteze într-un bancomat drive-thru primul său cec de un milion de dolari câștigat din sportul care i-a adus gloria.
Serena Williams a renunțat la intenția de mai reveni pe teren și, implicit, la obiectivul de a-i depăși sau măcar egala recordul de Grand Slam-uri legendarei Margaret Court, cea care deține în palmares cu un trofeu major mai mult decât jucătoarea din Statele Unite.
La aproape 43 de ani, pe care-i va împlini în septembrie, Serena își trăiește viața post-retragere înconjurată de familie, fiind, totodată, o prezență obișnuită la evenimentele mondene și de fashion din State. Semn că popularitatea ei a rămas intactă, chiar dacă nu mai beneficiază de vizibilitatea pe care i-o asigura tenisul.
Amintiri din altă viață: Serena a vrut să depoziteze la bancomat un cec de un milion de dolari
Recent, Serena a atras atenția cu mărturisirile făcute despre primul cec important câștigat în longeviva-i carieră. Dacă la 14 ani primea 240 de dolari pentru eliminarea suferită în calificările unui challenger din Quebec, lucrurile s-au schimbat drastic pe măsură ce succesul ei în tenis devenea mai vizibil, iar dominația mai impunătoare.
Doar că sumele amețitoare câștigate de-a lungul timpului n-au avut vreun impact asupra pasiunii sale pentru tenis. O subliniază răspicat chiar Serena, care dezvăluie că, după ce a încasat pentru întâia oară un cec în valoare de un milion de dolari, gândurile ei au fost doar să continue să joace la același nivel, nicidecum să țină evidența sumelor cu multe zerouri adunate în conturi.
„Nu am cheltuit niciodată mulți bani”, a mărturisit Serena, aceasta participând zilele trecute la festivalul Essence of Culture, dedicat identității afro-americane.
Adăugând că a vrut să-și depună la un bancomat stradal oarecare respectivul milion de dolari: „Doar am trecut prin drive-thru, iar tipul de acolo a spus: «Oh, cred că trebuie să veniți înăuntru pentru a face asta»”.
Lecții de educație financiară de la Serena Williams
Deținătoarea a 23 de titluri majore și-a adus aminte cum persoana desemnată să-i administreze conturile bancare, așa-numitul “tax-man”, îi aducea aminte frecvent că a uitat să-și revendice cecurile încasate la turnee:
„[El] îmi spunea: «Nu ți-ai luat banii?» Iar eu ziceam: «Oh, nu i-am luat pe cei din Zurich... I-am uitat pe cei de la Moscova.
(...) Jucam pentru a câștiga (n.r. meciurile) și, dacă nu câștigam, nu mă gândeam la asta (n.r. la bani). Pur și simplu eram atât de supărată încât voiam doar să găsesc o modalitate de a mă îmbunătăți și a câștiga data viitoare”.
Cum faima a venit devreme, Serena a vorbit despre cum încerca să se autoeduce financiar încă din perioada adolescenței:
„Îmi amintesc că realizam că trebuie să-mi dau seama de lucrurile acestea și să învăț cum să le manageriez de la o vârstă extrem de fragedă”, a afirmat Serena, amintind cum, în momentul care în giganții Puma și Nike au venit la ea să negocieze contracte de sponsorizare, participa negreșit la discuții, deși încă era minoră:
„Aveam 16 ani... Tatăl meu negocia, ei discutau, însă el își dorea să fiu acolo tot timpul, pentru a mă asigura că știu ce fac în viitor. (...) Am învățat devreme că salariul tău din tenis ar trebui să fie cel mai mic venit al tău, poate de aceea uitam de bani”, a mai spus Queen Serena, conform NBC.
94.816.730 $a câștigat Serena Williams strict din premiile din tenis, de-a lungul carierei
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”