FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

VIDEO / EXCLUSIV Fostul „decar” al naționalei, discurs-manifest în direct: „De-asta fotbalistul român clachează! Ei fac un mare rău”

Mihăiță Pleșan la echipa națională / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Mihăiță Pleșan la echipa națională / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat miercuri, 10 iulie 2024 19:10 / Actualizat miercuri, 10 iulie 2024 19:10

Mihăiță Pleșan, 41 de ani, a fost invitat la GSP Live și a identificat o serie de cauze pentru care fotbalul românesc nu mai produce jucători de top ♦ Ce spune fostul mijlocaș? „Creștem supuși, nu campioni, nu avem oameni pregătiți în academii, iar școlile de fotbal private fac rău”.

Pleșan a observat o sincopă majoră în formarea jucătorilor români: „Problema e la cum creștem juniorii. Din punctul meu de vedere, creștem supuși, nu creștem campioni, nu creștem învingători. Ca să facem pasul următor, ne-ar trebui oameni foarte bine pregătiți la nivel de copii și juniori. Suntem mult, mult în spate. Am umblat prin străinătate și știu ce spun”.

VIDEO. Mihăiță Pleșan: „Degeaba ai 20 de terenuri de antrenament dacă nu ai oameni pregătiți”

Fostul mijlocaș de la Craiova, Dinamo, Poli Timișoara ori FCSB continuă și afirmă că academiile din România duc lipsă de oameni pregătiți care să instruiască noile generații:

„Academiile mari ar trebui să-și perfecționeze oamenii în care au încredere. E vorba și despre bani și lipsa lor. Dar și banii pe care îi ai... depinde cum îi investești. Dacă investești doar în infrastructură, iar oamenii pe care îi ai nu-i instruiești, nu-i duci la perfecționare, la pregătire...

Degeaba ai 20 de terenuri de antrenament, dacă oamenii tăi sunt nepregătiți. Noi aveam mai puține condiții și ieșeau mult mai mulți fotbaliști. Fac o comparație între ce era pe timpul meu, când ne antrenam pe zgură, și acum, când sunt sintetice, terenuri naturale, și nu mai scoatem jucători. Cei din Federație ar trebui să se gândească și la asta”.

„Ajungem până la un anumit nivel, pe care nu-l putem depăși. Când ajungem la un nivel mare, avem un blocaj, așa s-a întâmplat și la meciul de la Euro cu Olanda. Nu creștem învingători, nu creștem campioni. Nu le setăm de la copii și juniori această mentalitate. La copii și juniori, antrenorii pun multe bariere, copiii cresc așa și, când se lovesc de competiții și de momente în afara zonelor de confort, clachează”, mai spune fostul fotbalist cu 7 selecții și un gol la prima reprezentativă.

„Viața de fotbalist și viața de antrenor, două lucruri paralele”

Totodată, Pleșan aduce în discuție o altă hibă în formarea noilor fotbaliști: academiile private.

Multe școli de fotbal din România sunt private și fac rău fotbalului românesc. Copiii de acolo se pierd, dacă la 16 ani nu sunt luați de niciun club. E important că au făcut sport, da, pentru sănătatea lor, dar dacă ajungi la 16 ani și nu faci nici fotbal bine, nici școală bine...

Câți jucători au ieșit din academiile private ale foștilor jucători? Am mai spus-o, una e să fii antrenor, cu totul altceva e să fii jucător. OK, pornești cu un bagaj, dar e o psihologie complet diferită. Ca antrenor, trebuie să te ocupi de 25 de caractere, nu numai de tine, așa cum se întâmpla când erai jucător. Sunt două lucruri paralele: viața de fotbalist și viața de antrenor”, a declarat Pleșan la GSP Live.

Fostul „decar” al naționalei, discurs-manifest în direct: „De-asta fotbalistul român clachează! Ei fac un mare rău”
Mihăiță Pleșan, în tricoul FCSB / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

Pleșan: „Fotbalul se îndreaptă spre robotizare”

Fostul fotbalist, actualmente scouter și intermediar în transferuri, extrapolează și discută și despre o tendință europeană care nu-i convine când vine vorba despre academiile de fotbal.

„Fotbalul din urmă cu două decenii era mult mai spectaculos: mai puțină tactică, mai multă libertate, jucătorii din față puteau crea. Iar tot ce se întâmplă acum la copii și juniori se îndreaptă spre robotizare. Creăm roboți, nu mai creăm fantezie. Pentru mine, asta e rău. Mă gândesc la Brazilia, ce era Brazilia cu Ronaldo, Cafu și ce e Brazilia acum. Și ea începe să-și piardă din identitate”, mai spune Pleșan.

VIDEO. Emisiunea GSP Live cu Mihăiță Pleșan (INTEGRAL)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Primul transfer al iernii pentru FCU Craiova! » Adrian Mititelu a adus fiul unui fost fotbalist
Liga 2
Primul transfer al iernii pentru FCU Craiova! » Adrian Mititelu a adus fiul unui fost fotbalist
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Superliga
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Antonio Sefer face vizita medicală și semnează cu noua echipă! Anunț oficial despre fostul rapidist
Superliga
Antonio Sefer face vizita medicală și semnează cu noua echipă! Anunț oficial despre fostul rapidist

Forban reloaded » Steaua trage tare la munte, pe rit vechi: „Calcă pe urmele «viteziștilor»”. George Ogăraru dezvăluie: „E ceva fascinant pentru ei, sunt multe beneficii!”

Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close