Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 19 iulie 2024 18:00 / Actualizat vineri, 19 iulie 2024 19:00
Marcus Rashford (26 de ani), extrema stângă a lui Manchester United, a călcat exagerat pedala de accelerație a limuzinei sale, Rolls-Royce Cullinan Blue Shadow de 665.000 de euro, până la 104 m/h (167 km/h), fiind prins de radar pe autostradă. Internaționalului absent de la turneul din Germania i s-a suspendat permisul de conducere 6 luni și a primit o amendă de circa 2.000 de euro.
De la o vreme încoace, lui Marcus Rashford lucrurile îi merg numai pe dos. Extrema stângă, cu 60 de selecții și 17 goluri în reprezentativa Angliei, care a ratat primul la loviturile de departajare în finala cu Italia de la Euro 2020 (1-1, 2-3), primind o mulțime de mesaje rasiste pe rețelele sociale (intrase în ultimul minut al prelungirilor), a încheiat un sezon slab cu o imensă dezamăgire.
Starul de 26 de ani, decorat în octombrie 2020 de Regina Elisabeta a II-a pentru acţiunea sa împotriva sărăciei infantile pe durata pandemiei de Covid-19, n-a prins lotul de 26 al lui Gareth Southgate și a fost numai spectator la Euro 2024. Și fără Rashford, selecționata Albionului a pierdut meciul pentru trofeu la Berlin, 1-2 contra Spaniei.
Marcus Rashford a rămas pieton până în 2025
Marcus a revenit zilele trecute iar în atenția presei, de data asta pentru un eveniment extrasportiv. Jucătorul lui Erik ten Hag a fost oprit de un echipaj de poliție pe autostrada A60 și a rămas fără carnetul de conducere.
Rashford gonea la volanul bolidului său de lux, un Rolls-Royce Cullinan Blue Shadow, evaluat la 560.000 de lire sterline (665.000 de euro), cu viteza de 104 m/h (circa 167 km/h) înregistrată de aparatul radar.
Conform tabloidului The Sun, MR a primit o amendă de 1.666 £ (1.977 de euro) și a rămas fără permis pentru o perioadă de șase luni. Astfel încât va fi pieton până în 2025 și nu se va mai putea deplasa cu limuzina decât dacă-și angajează un șofer.
8goluri și 5 assisturi a avut Marcus Rashford în 43 de meciuri disputate pentru Manchester United. Cota i-a scăzut la 60 de milioane de euro pe Transfermarkt.com
Explicație ridicolă: „Mi s-a părut că sunt urmărit!"
Curtea de Magistrați din Manchester și Salford a fost informată că fotbalistul a fost prins de o mașină de patrulare BMW albă sub acoperire. Rashford, care a apărut prin videolink, a susținut că s-a temut că este urmărit de acel vehicul, ceea ce l-a făcut să accelereze!
Agentul ce conducea BMW-ul a declarat instanței că „și-a mărit viteza" în încercarea de a-l ajunge din urmă pe fotbalist. El a spus că „în niciun moment" nu a reușit să reducă decalajul, deși a atins viteze de 104 m/h.
„Rashford a părăsit în cele din urmă autostrada înainte ca ofițerul să activeze luminile de urgență de pe autovehicul. Infracțiunea a venit la mai puțin de două luni după ce starul și-a distrus alt Rolls-Royce într-un accident", scriu englezii.
Rashford mai are 4 limuzine de peste 2 milioane!
Rashford deține trei Rolls-Royce: un Wraith Black Badge de 700 000 de lire sterline (831.000 de euro), un Cullinan Black Badge de 390 000 de lire sterline (463.000 de euro) și un Cullinan Blue Shadow, cu care Marcus gonea pe autostradă.
De asemenea, el are un McLaren 765 Long Tail de 280.000 de lire sterline (332.000 de euro) și un Lamborghini Urus Performante de 350.000 de lire sterline (415.000 de euro).
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”