FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Proiect nou la Petrolul, anunțat chiar în ziua meciului cu Dinamo » Dinu Todoran va fi antrenor

FOTO: Facebook @Petrolul
FOTO: Facebook @Petrolul

Articol de GSP - Publicat duminica, 21 iulie 2024 14:04 / Actualizat duminica, 21 iulie 2024 15:41

Petrolul Ploiești și Petrolul 95 au ajuns la o înțelegere. Prim-divizionara va avea o echipă-satelit în al treilea eșalon.

Implicat în noul proiect este Daniel Chiriță, patronul Școlii de Fotbal Petrolul 95, cel care asigură, în linii mari, finanțarea activității echipei. Noua formație va juca, într-o primă fază, în Liga 3, la Strejnic, în baza Conpet.

Dinu Todoran va antrena echipa secundă a Petrolului

Baza la echipa secundă a Petrolului va fi pusă pe tineri jucători aflați în grija lui Daniel Chiriță, dar și pe tinerii aflați în lotul lărgit al echipei antrenate de Mehmet Topal.

Dinu Todoran, antrenorul care a reziliat, de curând, angajamentul cu FC Voluntari 2, este tehnicianul ales să conducă gruparea secundă a Petrolului.

Proiect nou la Petrolul, anunțat chiar în ziua meciului cu Dinamo » Dinu Todoran va fi antrenor
Dinu Todoran (42 de ani)

Dinu Todoran și Daniel Chiriță au participat în week-end la festivitatea de la Plopu, unde sala de sport din localitate a primit numele lui Florin Pîrvu. Au mai onorat evenimentul Bogdan Bălănescu, Claudiu Tudor, Florin Cernat, Claudiu Niculescu, Giani Kiriță, Gabi Mărgărit, Vivi Răchită sau Pompiliu Stoica.

Acolo au fost puse la punct ultimele detalii ale proiectului.

Petrolul a scăpat de interdicția la transferuri

Petrolul a scăpat de interdicția din mercato și i-a legitimat pe jucătorii aduși în această vară. Ploieștenii i-au transferat pe Alexandru Mateiu, Alexandru Tudorie, Alexandru Stănică, Ricardinho și Tiadine Keita, dar aceștia nu au putut juca în prima etapă, cu Gloria Buzău, scor 0-0.

Vor putea evolua în etapa secundă a Superligii când Petrolul o va întâlni pe Dinamo în această seară, de la ora 22:00, iar partida de pe „Arcul de Triumf” va fi livetext pe GSP.ro.

Dintre cei cinci fotbaliști, conform informațiilor GSP, Alexandru Mateiu, ex-Universitatea Craiova, este favorit să apară în primul „11” al „lupilor”.

Cum ar putea arăta primul „11” al Petrolului în meciul cu Dinamo: Zima - Hanca, Papp, Huja, Țicu - Mateiu, Seto - M. Bratu, Ișfan, Grozav - Berisha. 

Citește și:
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Tenis
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Fabrizio Romano, vestea momentului în fotbal » Cu cine s-a înțeles Zinedine Zidane: „Acord verbal, pot confirma!”
Campionate
Fabrizio Romano, vestea momentului în fotbal » Cu cine s-a înțeles Zinedine Zidane: „Acord verbal, pot confirma!”
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Superliga
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Superliga
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (2)
creeperno534
creeperno534  •  21 Iulie 2024, 22:38

Liga 4

francklin67
francklin67  •  21 Iulie 2024, 14:31

Ín curand,daca Petrolul 2 cu Todoran se mentine ín liga 3,diferenta va fii doar o liga,deoarece Petrolul cu proiectul turcesc ajunge ín liga 2.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează