INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Al doilea campion care se transferă după EURO 2024. A anunțat deja clubul că vrea să plece acum la Atletico!

Robin Le Normand se bucură alături de colegi după succesul din finala Euro 2024, 2-1 cu Franța / Foto: Imago +26   FOTO
Robin Le Normand se bucură alături de colegi după succesul din finala Euro 2024, 2-1 cu Franța / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 22 iulie 2024 18:50 / Actualizat luni, 22 iulie 2024 19:06

Robin Le Normand (27 de ani), stoperul lui Real Sociedad, se pregătește de mutarea la o rivală din LaLiga. După Alvaro Morata, transferat de Milan de la Atletico, spaniolul de origine franceză, aflat în vacanță după triumful din Germania, i-a anunțat pe basci că vrea să joace la Atletico. Deși are clauză de reziliere, a acordului scadent în 2026, de 60 de milioane de euro, madrilenii n-ar plăti decât jumătate din sumă plus 5 milioane bonusuri.

Înaintea starurilor Spaniei de la Euro 2024, Nico Williams și Dani Olmo, dar după golgheterul Furiei Roja, Alvaro Morata (transferat la Milan pentru clauza de reziliere de 13 milioane de euro, plătită lui Atletico), un alt campion continental schimbă echipa în acest mercato.

+21 FOTO

Robin Le Normand, fundașul central al lui Real Sociedad, nu a revenit încă din vacanță și nici nu o va face la formația bască decât pentru a semna hârtiile de transfer. Cotidianul AS anunță că internaționalul cu 443 de minute jucate la turneul din Germania a cerut să plece!

Sociedad nu i-a oferit reînnoirea contractului

Destinația lui Le Normand e tot o formație din elita fotbalului iberic. Ar fi vorba despre Atletico, dornică să-și fortifice compartimentul defensiv, după ce i-a pierdut pe Çağlar Söyüncü și Gabriel Paulista, iar Mario Hermoso și Stefan Savic au primit acordul „colchonerilor” să plece liberi.

Antrenorul Cholo Simeone l-a convins pe Robin, cu acord valabil la Sociedad până la 30 iunie 2026, s-o lase pe Real și să vină la Madrid. Cum până acum n-a apărut vreo intenție de prelungire a înțelegerii de către alb-albaștrii, fundașul central de 27 de ani le-a explicat șefilor basci că mutarea pe „Metropolitano" este cel mai bun pas pentru cariera sa.

Sociedad n-are altă ofertă pentru Le Normand

Venit în 2019, liber de la Brest, unde a și crescut ca fotbalist, Le Normand discutase înaintea Euro 2024 mutarea în capitala Spaniei, dar a promis să nu dezvăluie nimic decât după ce se va termina competiția.

Al doilea campion care se transferă după EURO 2024. A anunțat deja clubul că vrea să plece acum la Atletico!
Robin Le Normand, aici în duel cu Jude Bellingham, în finala Euro 2024 cu Franța / Foto: Imago

Real a intrat în contact cu Atletico și, potrivit aceleiași surse, a ajuns la un acord pentru 30 de milioane de euro (jumătate din suma reprezentând clauza de reziliere) plus 5 milioane bonusuri de performanță.

„Sociedad putea pune mai multă presiune pe Atletico și să încerce să-i ridice prețul de vânzare, mai ales că în discuție se află un campion european. Doar că pe adresa echipei din San Sebastian n-a venit nicio altă propunere pentru Le Normand, așa că afacerea ar trebui să se încheie în următoarele ore", a conchis AS.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează