SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  ÎNOT

După victoria în fața lui David Popovici și recordul mondial la 100 metri liber, chinezul Pan Zhanle și-a stabilit un nou mega obiectiv

David Popovici și Pan Zhanle / FOTO: Raed Krishan (GSP.ro) +30   FOTO
David Popovici și Pan Zhanle / FOTO: Raed Krishan (GSP.ro)

Articol de - Publicat marti, 06 august 2024 09:26 / Actualizat marti, 06 august 2024 09:26

Pan Zhanle (20 de ani) și-a stabilit un nou obiectiv îndrăzneț în carieră. Înotătorul chinez a cucerit 3 medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, una dintre ele în proba de 100 de metri liber, spulberând și recordul mondial, un timp de 46,40 secunde.

Pan Zhanle a fost unul dintre eroii actualei ediții a Jocurilor Olimpice. Contestat de mulți, numit „trișor” pe față de alții, chinezul și-a făcut treaba. A cucerit aurul în proba de 100 de metri liber. A luat două medalii și cu ștafeta, aur la 4x100 metri liber masculin și argint la 4X100 metri ștafetă combinată mixt.

Chinezul Pan Zhanle și-a stabilit noul obiectiv

„Următorul obiectiv e titlul de campion mondial în bazin scurt! Cred că Chalmers îl deține. Voi merge după el”, a spus Pan Zhanle, într-un dialog cu jurnaliștii chinezi prezenți la Paris.

Australianul Kyle Chalmers este deținătorul titlului mondial în bazin scurt (25 de metri), cu 45,16 secunde, performanță reușită în 2022, la Melbourne.

Următoarea ediție a Campionatului Mondial în bazin scurt este programată între 10 și 15 decembrie 2024, la Budapesta.

Rivalitate mare între Zhanle și Chalmers

Pan și Kyle nu au cea mai bună relație. Chinezul nu s-a ferit de cuvinte în timpul unui interviu: „Când am terminat cursa de ștafetă 4x100m liber, i-am spus «Salut!» lui Chalmers, dar el nu m-a băgat deloc în seamă. Am simțit că nu ne respectă”.

Într-o declarație transmisă de Comitetul Olimpic Australian, Kyle Chalmers a răspuns că îl respectă pe sportivul chinez.

„Mi se pare puțin ciudat. Am bătut pumnul cu el înainte de ștafete, apoi m-am concentrat la evoluția colegilor mei și la propria mea cursă”, s-a apărat Kyle Chalmers.

David Popovici i-a aruncat mănușa lui Pan Zhanle

David Popovici, medaliat cu bronz în cursa de record mondial a lui Pan Zhanle, e pregătit pentru o rivalitate de lungă durată.

În următoarea perioadă va fi o luptă. Faptul că Pan Zhanle a câștigat acum, și felul în care a câștigat, din nou, ne va supermotiva. Timpul lui este extraordinar nu am ce să zic, jos pălăria, a bătut cu mult recordul mondial. Bravo lui, asta înseamnă și mai multă motivație pentru mine și ceilalți care am ieșit în spatele lui, înseamnă și mai multă motivație să încercăm să îi venim de hac pe românește

- David Popovici, imediat după cursa de 100 metri

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează