Articol de Daniel Grigore - Publicat joi, 08 august 2024 08:28 / Actualizat joi, 08 august 2024 09:24
Viorel Moldovan, 52 de ani, președintele clubului Rapid, a comentat situația lui Cristian Săpunaru, căpitanul obișnuit al echipei, care a jucat doar 24 de minute în acest sezon, sub comanda nord-irlandezului Neil Lennon.
Simbolul Rapidului, așa cum îl consideră suflarea alb-vișinie, Săpunaru și-a pierdut locul în primul „11” odată cu instalarea lui Neil Lennon. El a fost utilizat doar în finalul meciului cu Petrolul, în celelalte 3 etape fiind „uitat” pe bancă.
Situația lui Săpunaru a provocat rumoare în Giulești, multe voci reproșându-i antrenorului că nu-l mai joacă pe veteranul din centrul apărării. În acest context, președintele clubului, Viorel Moldovan, a fost întrebat dacă „există un «caz Săpunaru» la Rapid?”.
„Există un «caz Săpunaru» la Rapid?” » Viorel Moldovan dezvăluie: „Trebuia să joace cu Sepsi”
„Nu există, din punctul meu de vedere. Cristi, indiferent de statutul lui, are locul asigurat. În momentul de față este jucător. I-am mai spus-o și lui. A fost folosit, într-adevăr, prea puțin. Poate va fi folosit mai mult. El știe că trebuie să se pregătească.
Este un profesionist desăvârșit, elementul principal în sânul grupului, omul de echilibru. Chiar dacă nu joacă, este cel mai experimentat jucător din lotul Rapidului, un exemplu pentru mai tinerii jucători. Trebuie să-i ghideze, să-i «mentoreze». Sigur va juca, sunt convins de acest aspect. Până în momentul de față, antrenorul a decis să-l folosească prea puțin”, a răspuns Moldovan la PrimaSport.
Oficialul rapidist mai susține că Săpunaru urma să înceapă ca titular meciul din etapa 4, 2-2 cu Sepsi OSK, dar că durerile provocate de tendinită l-au ținut rezervă pe experimentatul stoper:
„Trebuia să înceapă jocul cu Sepsi, dar din motive medicale nu a reușit acest lucru. Până în ultimul moment, a fost pe foaie. S-a luat banderola de la locul lui în ultimul moment. Nu a putut juca, are o tendinită. Sperăm să-l recuperăm pentru meciul de la Buzău”.
Totodată, Moldovan transmite că Săpunaru va continua la Rapid și după retragerea din activitatea de fotbalist:
„El va decide ce va vrea să fie în cadrul clubului. Pentru el, ușa este deschisă la Rapid. Va rămâne fără îndoială în cadrul clubului”.