Articol de Romeo Ene - Publicat sambata, 10 august 2024 23:05 / Actualizat sambata, 10 august 2024 23:43
Mihai Stoica (59 de ani), oficialul celor de la FCSB, este de părere că play-off-ul Superligii va avea în componența sa o echipă-surpriză. Este vorba despre Oțelul Galați, liderul la zi după 5 etape.
Trupa lui Dorinel Munteanu (56 de ani) are un început solid de sezon. Cu 3 victorii și 2 rezultate de egalitate, gălățenii s-au instalat pe prima poziție, cu 11 puncte. Astăzi, Oțelul a scăpat victoria pe terenul celor de la UTA Arad, după ce a fost egalată în prelungiri, scor 1-1.
Mihai Stoica, încântat de evoluția Oțelului: „Va fi foarte greu de bătut”
În al doilea sezon de la revenirea în Superliga, Oțelul se anunță o „nucă tare” pentru restul formațiilor. Opinia este împărtășită de Mihai Stoica, oficialul campioanei României.
Acesta îi vede pe gălățeni în play-off și este convins că foarte multe echipe vor pierde puncte împotriva lor. De altfel, MM a lăudat-o și pe rivala Dinamo, care se află pe locul 5 în acest moment.
„Oţelul Galaţi cred că va juca în play-off sezonul ăsta. Şi cred că în play-off-ul ăsta va fi astăzi cum era la Medicină pe vremuri. Galaţi, U Cluj şi Dinamo se luptă pentru play-off. Galaţiul va fi foarte greu de bătut, e foarte greu să îl baţi.
O văd şi pe Dinamo jucând (n.r. foarte bine). E prematur, nici 20% din sezonul regulat nu s-a finalizat, dar astea 3 îşi depun candidaturile pentru play-off, asta e opinia mea”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
De altfel, Oțelul a învins-o în deplasare pe FCSB, scor 2-0, în etapa 3 din Superliga, pe stadionul Steaua.
Dinamo are, de asemenea, un început încurajator de sezon. Trupa lui Zeljko Kopic (46 de ani) are două victorii, un egal și un eșec în primele patru meciuri. Acest parcurs vine în contextul în care Dinamo s-a chinuit în sezonul trecut.
S-a salvat în urma unui baraj cu Csikszereda, însă obiectivul anunțat pentru acest sezon este calificarea în play-off.
Te pricepi la fotbalul din Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale și câștigă premiile puse în joc!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”