FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI - DINAMO

Ce a răspuns Hakim Abdallah când a fost întrebat dacă țintește titlul de golgheter. Detaliul ce l-a uluit pe atacant: „Nu știam asta”

Hakim Abdallah este în formă în acest start de sezon
Foto: Dinamo Facebook
Hakim Abdallah este în formă în acest start de sezon Foto: Dinamo Facebook

Articol de - Publicat luni, 12 august 2024 15:50 / Actualizat luni, 12 august 2024 17:33

Hakim Abdallah, 26 de ani, a spus înainte de Poli Iași - Dinamo (diseară, ora 22:00) că nu există o competiție între el și Dennis Politic pentru titlul de puncher al echipei sau al campionatului, malgașul precizând că vrea să joace pentru echipă

Dinamo trece printr-o perioadă fastă, a adunat trei meciuri fără eșec în startul campionatului și are cea mai bună ofensivă din Superliga. "Câinii" au două victorii și o remiză, înaintea confruntării cu Poli Iași, diseară, de la ora 22:00.

Hakim Abdallah despre munca în echipă la Dinamo: „Nu e competiție între mine și Dennis Politic care să înscrie mai multe goluri"

Hakim Abdallah, 26 de ani, a marcat două goluri și are două assist-uri în tricoul bucureștenilor. N-a avut cel mai bun sezon posibil în campionatul precedent, dar a continuat în alb și roșu. Zeljko Kopic i-a oferit încredere, iar Abdallah a început să aibă prestații consistente. Chiar dacă a evoluat mai mult în bandă, Astrit Selmani jucând atacant central.

„Suntem nerăbdători să înceapă meciul (de la Iași). Am lucrat bine și din greu toată săptămâna. Avem câțiva jucători noi care au venit în echipă, fotbaliști de calitate. Dinamica este alta față de anul trecut, vom vedea în viitor ce se va întâmpla.

Suntem fericiți să purtăm acest tricou și să oferim cel mai bun fotbal posibil. Vreau să joc bine, să ajut echipa cu goluri, cu tot ce pot. Pentru asta mă pregătesc zi de zi.

Nu țin să fiu golgheter, nu contează atât de mult pentru mine. Important e să obțină Dinamo 3 puncte la finalul fiecărui meci. Se vede că ne place să jucăm împreună, avem o echipă unită. Nu e nicio competiție între mine și Dennis Politic care să înscrie mai multe goluri. (râde) Suntem în aceeași echipă. Și mai sunt mulți fotbaliști ce pot da goluri", a declarat Hakim Abdallah înaintea partidei de diseară.

Dennis Politic a marcat trei goluri pentru Dinamo în actuala stagiune.

5goluri și 2 assist-uri a strâns Abdallah pentru Dinamo în 40 de meciuri în ediția precedentă

Hakim Abdallah despre pericolul ca Dinamo să aibă terenul suspendat: „Să joci fără fani e complet diferit"

Dinamo are emoții că va avea terenul suspendat. Tot la fel și cei de la Rapid. Comisia de Disciplină a FRF a amânat pentru miercuri două cazuri care-i țin pe suporteri cu sufletul la gură.

Cele două formații riscă suspendarea propriului teren. Dinamoviștii pentru scandări xenofobe la meciul cu Sepsi (1-1), rapidiștii pentru că au aruncat cu torțe în teren la etapa cu Sepsi (2-2).

Chestionat pe seama subiectului la conferința de presă de la Săftica, atacantul malgaș a făcut ochii mari, inițial, replicând: „Nu știam asta. E prima dată când aud. Să joci fără fani e complet diferit.

Se vede că fanii vin în număr mare la meciuri, ne împing de la spate. Este diferit. Eu am jucat în campionate unde nu aveam atât de mulți spectatori, aici e diferit. Când înscrii sunt fericiți, te aplaudă. Este diferit. Suporterii noștri ne ajută foarte mult, sunt mereu alături de noi și se simte".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Stiri extrasport
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Superliga
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont
Superliga
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (3)
mirstelistu
mirstelistu  •  13 August 2024, 17:06

Golgheter in șampon lig poate

c0ncret
c0ncret  •  12 August 2024, 18:54
Postat de tororosso pe 12 August 2024, 16:54

Visele unora... când vor da de echipele cu ștaif li se vor înmuia picioarele și vor lupta din nou la retrogradare. Căţeii dintâi turbă repede !

Ei na? Si care sunt echipele alea cu staif? CSU Craiova care e eliminata an de an de echipe no-name din preliminariile Conference League? fcfcsb, ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

tororosso
tororosso  •  12 August 2024, 16:54

Visele unora... când vor da de echipele cu ștaif li se vor înmuia picioarele și vor lupta din nou la retrogradare. Căţeii dintâi turbă repede !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează