Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 19 august 2024 21:40 / Actualizat luni, 19 august 2024 21:50
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău (56 de ani) a tras concluziile, după ce U Cluj a învins-o pe Sepsi cu scorul de 3-0, în runda #6 din Superliga.
După această victorie, U Cluj urcă pe locul doi, cu 12 puncte. Sepsi se clasează pe 6, cu 8 puncte.
Ioan Ovidiu Sabău s-a declarat încântat de modul în care s-a prezentat echipa lui în acest meci în care a întâlnit un adversar obișnuit cu prezența în play-off-ul Superligii.
Tehnicianul ardelenilor consideră că a fost foarte bună campania de achiziții a celor de la U Cluj, iar echipa trebuie să ridice mult standardul și să se lupte pentru primele locuri.
Ioan Ovidiu Sabău, după ce U Cluj a învins-o pe Sepsi: „Sunt încântat când văd că acești jucători respectă suporterii care vin la stadion”
„Jucam cu o echipă destul de bună, am avut 5 schimbări în primul 11. Am dominat clar un adversar bun, care luptă pentru play-off. Mă bucur că cei care au venit de pe bancă au intrat foarte bine, așa se construiește un grup, o echipă, cu modestie, umilință și sacrificii.
Sunt încântat când văd că acești jucători respectă suporterii care vin la stadion. E foarte important acest aspect. Noi trebuie să gândim că suntem o echipă bună, cu calitate, care se poate lupta la play-off.
Noi vrem să schimbăm ADN-ul acestei echipe, care până acum se lupta la retrogradare. Au venit jucători valoroși, trebuie să avem obiective îndrăznețe.
Chiar să nu am niciun cartonaș? Nu se poate. Vreau să îi cer scuze lui Colțescu. Trebuia să stau în banca mea, nu pe marginea terenului”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la Prima Sport.
Am făcut un meci foarte bun astăzi. Suntem fericiți, aveam nevoie de cele trei puncte. Am avut patru deplasări foarte grele. Sper să o ținem tot așa. Știam că Sepsi este o echipă cu un stil asemănător cu al nostru. Am fost destul de agresivi, am înscris multe goluri și ne-am creat multe situații de a marca. Jucăm un fotbal plăcut, ne creăm ocazii, avem posesia, putem face o figură frumoasă
- Ovidiu Bic, mijlocaș U Cluj
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”