Articol de Marius Mărgărit, Cristi Preda (foto) - Publicat vineri, 23 august 2024 20:58 / Actualizat vineri, 23 august 2024 21:18
Petrolul și Oțelul au remizat cu scorul de 0-0 în primul meci al rundei #7 din Superliga.
Programul integral al etapei de Superligă poate fi consultat AICI
Prologul etapei a 7-a a Superligii a programat duelul din zona play-off dintre Petrolul și Oțelul, formații neînvinse în ultimele 4 runde. Gălățenii veneau din postura invincibilității de la începutul sezonului, cu victorii pe linie în cele 3 deplasări anterioare, iar ploieștenii și-au revenit, măcar la nivel de rezultate, după înfrângerea dură încasată de la Dinamo, în etapa a doua.
Doar luptă, fără ocazii
Pe un gazon greu, chelit de caniculă, cele două echipe au oferit un joc alert, dominat din start de Oțelul, care a pistonat mai ales în flancul stâng al defensivei gazdă, prin combinațiile dintre Maciel și inepuizabilul Cisotti, dar fără mari ocazii, un șut slab al italianului și un cap mult peste al lui Cisse.
După 25 de minute, pe bancă, Dorinel Munteanu a devenit tot mai agitat. Avea și de ce, ai lui s-au cam tăiat, ce ciudat!, iar Petrolul, până atunci inexistentă, a început să are jumătatea adversă. Au lipsit și în cazul lor marile ocazii, un cap moale al lui Papp și un șut în peluză al lui Radu fiind singurele "reușite". Poate și fiindcă găzarii sunt dependenți de Grozav, invizibil.
Un fotbal cu ceva angajament, dar toropit de căldură, sărac în faze de poartă. Puține idei, spectacol zero pentru miile din tribune, multe faulturi, un echilibru mai degrabă negativ și un 0-0 logic la pauză. De unde mai mult?!
Petrolul a cerut penalty
Cea mai controversată fază a primei reprize s-a consumat în minutul 36. Când, după o centrare a lui Denis Radu, Tudorie i-a luat fața lui Cisse, la 8 metri de poartă. Reluările au demonstrat că fundașul Oțelului a pus mîna și l-a tras pe atacantul gazdelor, dar arbitrul Rareș Vidican a lăsat jocul să curgă, considerând că Tudorie a căzut prea ușor. Nici din camera VAR nu a venit niciun semnal de la Sebastian Colțescu.
Câte un punct din mai nimic
De la cabine s-a revenit cu același scenariu de la începutul meciului, cu Oțelul ceva mai insistentă. Maciel a dat primul șut mai sănătos al întâlnirii abia în minutul 50. E și ăsta un reper. Oaspeții sunt mai vii pe contre, Petrolul se lovește ca de un zid la construcție, pe poziționale.
Nimic concret, legăturile se rup în preajma careurilor, în care ambii portari, cu excepția unor centrări, au cam șomat. Rădulescu a trăsnit "transversala" la capătul unei incursiuni a lui Bempah, dar la o fază în afara jocului, după ofsaidul lui Tudorie. Un semn că va fi altfel? Da, fiindcă și Tănasă îl pune la grea încercare pe Zima. Iar Bempah, singur, n-a mai avut putere să finalizeze periculos.
S-a jucat ceva mai alert în ultimul sfert de oră. Pe răcoare, parcă fiecare echipă a încercat să dea lovitura de 3 puncte. Cu atacanții ascunși și total neinspirați, era cam greu. Normal că meciul s-a scurs agonizant spre remiza albă, a patra în acest sezon pentru Petrolul, a doua în dreptul Oțelului, care rămâne fără înfrângere, după 7 runde. Câte un punct de fiecare, cam mult pentru atât de puțin pe gazon.
Final » Petrolul - Oțelul 0-0
- Click aici pentru statistici
- 6.653 de spectatori au fost prezenți
- Ion Cojocaru, fostul fotbalist al Petrolului, a dat lovitura de start, în ziua în care a împlinit vârsta de 70 de ani.
Petrolul - Oțelul Galați, echipele de start:
Petrolul (4-2-3-1): Zima - Veiga, Papp, Huja, Dumitriu - T. Keita, Jyry - D. Radu, Hanca, Grozav - Tudorie
Rezerve: Eșanu, Bălbărău, Stănică, Mateiu, Bratu, Bucur, Țolea, Fabricio, Botogan, Rădulescu, Akosah, D. Ilie
Antrenor: Mehmet Topal
Oțelul Galați (4-3-3): I. Popescu - D. Maftei, Cisse, Stevanovic, Tomasevic - Lameira, Zivulic, Cisotti - Maciel, Juric, Duric
Rezerve: Kovalov, M. Pop. I. Neagu, Teles, Zhelev, Tănasă, Adăscăliței, S. Rus, Chira, Andronache, Bogaciuc, M. Cojocaru
Antrenor: Dorinel Munteanu
GALERIE FOTO. Petrolul - Oțelul, în runda #7 din Superliga
După startul mai puțin reușit de stagiune, egal „acasă” cu Buzăul și eșec la scor cu Dinamo, 1-4, Petrolul s-a redresat, fiind neînvinsă în ultimele patru partide: 1-0 cu Rapid, 0-0 cu Universitatea Craiova, 0-0 cu Universitatea Cluj și 2-1 cu Unirea Slobozia, rezultate ce au propulsat „lupii” până pe o poziție de play-off.
Tot pe poziție de play-off este și Oțelul Galați, una dintre cele trei formații neînvinse din Liga 1, alături de U Craiova și U Cluj. Gălățenii s-au impus cu FC Botoșani, FCSB și Hermannstadt, remizând cu Farul și UTA Arad. Trupa lui Dorinel Munteanu nu a mai jucat din 10 august, partida cu CFR Cluj fiind amânată, din cauza jocurilor europene ale „feroviarilor”, fapt ce l-a nemulțumit teribil pe tehnician.
În sezonul trecut, cele două au remizat în ambele partide din sezonul regulat, 2-2 și 0-0, iar prahovenii s-au impus în play-out, 2-1.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”