INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Reușita cu Milan a fost cea mai rapidă a carierei pentru Dennis Man » A intrat într-un top select

Dennis Man în Parma - AC Milan, scor 2-1 / Foto: Imago
Dennis Man în Parma - AC Milan, scor 2-1 / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 25 august 2024 17:30 / Actualizat duminica, 25 august 2024 17:45

Dennis Man (25 de ani), extrema Parmei, a deschis scorul după doar 82 de secunde, la 2-1 cu Milan și și-a depășit recordul personal de la UTA din 6 august 2016, în meciul din Liga 2 cu CSM Râmnicu Vâlcea (2-2)!

Dennis Man a scris o mică pagină de istorie a fotbaliștilor români marcatori în Serie A. Golul semnat după doar 82 de secunde, la o splendidă acțiune colectivă de contraatac, reprezentând deschiderea scorului în jocul cu Milan (2-1), înseamnă și cea mai rapidă reușită din cariera sa, dar și un mic record pentru Parma!

Nici măcar Adrian Mutu, fotbalistul „tricolor" cel mai prolific din "massima divisione" (103 goluri/271 de meciuri), n-a putut puncta la rând în primele două etape ale unei stagiuni din campionatul peninsular.

Am făcut multe greșeli în fața porții, dar am câștigat și suntem fericiți, e foarte bine. Am jucat și am lucrat în echipă. Scopul meu personal? Vreau să-mi ajut colegii la fiecare meci, asta mă interesează
- Dennis Man, extremă Parma

Nici Mutu nu a reușit performanța lui Dennis Man!

Extrema stângă de 25 de ani, care modificase tabela prima oară, tot pe „Ennio Tardini", în runda inaugurală la 1-1 cu Fiorentina, a „recidivat" și cu vicecampioana Italiei și a devenit primul jucător al trupei gialloblu de la brazilianul Adriano, marcator în cinci etape în serie în stagiunea 2003-2004 (în total, 23 de reușite în 37 de jocuri în Serie A la Parma), care izbutește cel puțin „dubla".

Man a și pătruns de sâmbătă într-o galerie selectă a unor vedete străine ce au marcat consecutiv în prima ligă. Peste Dennis se află doar opt fotbaliști din afara Italiei care în ultimele două decenii îl întrec pe cel mai costisitor transfer din „era" americanului Kyle Krause.

Recordul seriei cu gol al unui străin este Batistuta

Nici marii atacanți precum Diego Maradona, Ronaldo, Marco van Basten ori Cristiano Ronaldo nu au putut modifica scorul în două runde la rând din Serie A! Există numai opt care au măcar trei runde legate cu gol în start de campionat din 2005 încoace și zece în acest secol!

Recordul absolut la acest capitol îl deține de 30 de ani celebrul Gabriel Omar Batistuta, 11 meciuri înlănțuite pentru Fiorentina (1994-1995)! Cel mai aproape de starul argentinian a fost danezul Krzysztof Piątek (7 etape la rând marcator în 2018-2019 la Genoa), urmat de Adriano (5, la Parma) și Paulo Dybala (5, Juventus, în 2017-2018) și Oliver Bierhoff (4, Milan, 1998-\'99)

Toți în picioare pentru Man! Dincolo că a deschis scorul, a fost un deliciu să-l privești pe român în prima oră de joc. A construit o cantitate înspăimântătoare de ocazii, a ratat dublarea avantajului după o cursă nemaipomenită și a fost un intrus constant în defensiva milanistă. Cine poate prinde un fotbalist ca Dennis?
Tuttosport, cotidian italian, care l-a ales omul meciului (nota 7,5)

Man a dat 9 goluri în carieră în primele 10 minute

Execuția cu stângul din nouă metri cu care l-a învins pe Maignan a depășit golul pentru UTA, de pe 6 august 2016, într-un meci cu CSM Rm.Vâlcea (2-2) din Liga 2!

La FCSB, a semnat 4 goluri în primele 11 minute

Dennis mai are alte alte trei goluri în primele 5 minute, încă opt până în 10' și zece până la finele primului sfert de ceas (inclusiv unul la echipa națională contra Liechtensteinului, 2-0 în deplasare, minutul 7).

În Italia, Man mai are patru reușite rapide în Serie B (toate în primele 600 de secunde) și "tricolorul" român punctează cu precădere până la pauză: Parma - Bari 2-2 (minutul 3), Ascoli - Parma 1-3 (7), Parma - Como (8), Parma - Ternana 3-1 (10).

Extrema stângă mai are în palmares trei reușite pentru FCSB marcate super-blitz: FCSB - FC Botoșani 2-2 (minutul 4), Rudar Velenje - FCSB 0-2 (5) și FCSB - Hermannstadt 2-0 (8).

209minute în medie pentru un gol marcat în Serie A are Dennis Man în Serie A, 4 reușite în 16 partide. La Parma, în toate competițiile, a înscris de 26 de ori în 111 partide, cu medie de 276 de minute. La FCSB, Dennis avea medie de 218 minute (49 goluri în 149 de jocuri)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
MM Stoica a venit cu faza video în studio ca să-i contrazică pe contestatari: „Priviți! Am tot văzut glume, e multă ură”
Superliga
MM Stoica a venit cu faza video în studio ca să-i contrazică pe contestatari: „Priviți! Am tot văzut glume, e multă ură”
Dan Petrescu s-a ridicat supărat de la conferință, iritat de bannerul dinamoviștilor: „Nu sunt respectat! O problemă mare!”
Superliga
Dan Petrescu s-a ridicat supărat de la conferință, iritat de bannerul dinamoviștilor: „Nu sunt respectat! O problemă mare!”
Verdictul specialistului după cea mai încinsă fază din Dinamo - CFR Cluj: „Am fost uimit de decizie”
Superliga
Verdictul specialistului după cea mai încinsă fază din Dinamo - CFR Cluj: „Am fost uimit de decizie”

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează