INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Coșmarul lui Varane continuă. Carieră în mare pericol!

Raphael Varane, la prima și singura apariție în tricoul lui Como / Foto: Imago
Raphael Varane, la prima și singura apariție în tricoul lui Como / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 01 septembrie 2024 14:19 / Actualizat duminica, 01 septembrie 2024 14:19

Como l-a adus pe Raphael Varane la solicitarea expresă a antrenorului Cesc Fabregas. Însă francezul a devenit indisponibil pe termen lung, după o accidentare la genunchi.

Raphael Varane este urmărit de ghinion și în Serie A. După 3 sezoane presărate cu numeroase accidentări la Manchester United, fostul internațional francez a pățit-o inclusiv la noua lui echipă, Como.

Fabrizio Romano anunță că Raphael Varane nu mai face parte din lotul lui Como pentru Serie A

Adus la solicitarea expresă a antrenorului Cesc Fabregas, el și-a făcut debutul la proaspăt promovata în prima ligă italiană contra Sampdoriei, în primul tur al Cupei Italiei. Însă după doar 23 de minute s-a accidentat la genunchi și a trebuit să fie înlocuit.

Iar mai nou, expertul în mercato Fabrizio Romano dezvăluie că leziunea suferită de fostul fundaș al lui Real Madrid este atât de serioasă încât clubul l-a scos din lotul pentru Serie A 2024 - 2025!

Trei ani cu 12 accidentări diferite la Manchester United

Accidentările i-au făcut viața grea lui Varane și la Manchester United. Începând cu startul stagiunii 2021 - 2022, prima în tricoul „diavolilor”, el a bifat nu mai puțin de 12 accidentări, fără vreo legătură între ele.

Iar per total, a pierdut 49 de meciuri oficiale. Bilanțul său: două goluri și un assist în 95 de apariții pe stadioanele din Premier League. Fabregas, însă, și l-a dorit foarte mult la Como.

Renunță Raphael Varane la fotbal?

„Raphael este un jucător deosebit și achiziționarea sa este dovada ambiției pe care o avem la acest club. Este foarte titrat și experiența pe care o aduce din două dintre cele mai bune ligi ale lumii nu poate fi subestimată. Abia aștept să încep să lucrez cu el”, spunea tehnicianul spaniol la semnarea contractului. Acum, se pune deja problema rezilierii acestuia și chiar a unei retrageri premature din fotbal!

Varane a cunoscut cea mai bună perioadă a carierei la Real Madrid, unde a jucat între 2011 și 2021, bifând 236 de meciuri oficiale și 8 goluri. Cu madrilenii, campionul mondial din 2018 a câștigat nu mai puțin de 18 trofee majore, Liga Campionilor chiar de patru ori (2014, 2016, 2017, 2018)!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gheorghe Hagi a vândut iar! „Regele Exporturilor” este noul investitor de la Farul și oferă o sumă importantă: „Nu-mi place fotbalul, dar cred în Hagi!” + Cum arată acum acționariatul
Superliga
Gheorghe Hagi a vândut iar! „Regele Exporturilor” este noul investitor de la Farul și oferă o sumă importantă: „Nu-mi place fotbalul, dar cred în Hagi!” + Cum arată acum acționariatul
Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis » Primele informații: rămâne în spital până cel puțin luni!
Stiri extrasport
Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis » Primele informații: rămâne în spital până cel puțin luni!
Intră CFR Cluj în insolvență? » Ioan Varga are datorii de peste 60 de milioane de euro pe care trebuia să le achite de 6 ani!
Superliga
Intră CFR Cluj în insolvență? » Ioan Varga are datorii de peste 60 de milioane de euro pe care trebuia să le achite de 6 ani!

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează