FOTBAL  »  Superliga  »  REVENIRE

EXCLUSIV Eugen Neagoe, pregătit pentru revenirea în Superligă » Detalii din culise

Eugen Neagoe, alături de Laszlo Balint / FOTO: Imago
Eugen Neagoe, alături de Laszlo Balint / FOTO: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 04 septembrie 2024 00:09 / Actualizat miercuri, 04 septembrie 2024 09:07

Eugen Neagoe (57 de ani) este principala variantă de înlocuitor pentru Andrei Prepeliță (38). Soarta antrenorului nou-promovatei din Buzău va fi stabilită miercuri, în cadrul unei ședințe a Comitetului director.

Gloria Buzău ocupă ultima poziție în Superligă. A strâns doar 5 puncte în primele 8 runde, iar eșecul suferit în fața Unirii Slobozia, scor 1-2, a zdruncinat serios lucrurile.

Eugen Neagoe, dorit de Gloria Buzău

Andrei Prepeliță a fost contestat de fani, iar viitorul lui va fi stabilit astăzi. Șansele îi par potrivnice. Tehnicianul a pierdut și încrederea vestiarului. De vină au fost declarațiile oferite la finalul partidei cu Slobozia, când și-a acuzat elevii de „lipsă de personalitate și valoare”.

Prepeliță ocupă actuala poziție din iunie 2023, fiind omul care a reușit promovarea în stagiunea precedentă.

Din informațiile GSP, există deja un favorit pentru a-l înlocui. Este vorba despre Eugen Neagoe, liber de contract din luna mai a acestui an. Ultima dată, „Geană” a pregătit-o pe FC Argeș, în liga secundă.

Dacă mutarea se va concretiza, Neagoe va putea profita de pauza provocată de meciurile naționalei din Liga Națiunilor. Următorul meci al buzoienilor este programat sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 18:45, acasă, împotriva Oțelului.

În România, Neagoe le-a mai antrenat pe U Craiova, Pandurii, Drobeta Turnu Severin, FCSB, Poli Iași, Sepsi, Dinamo, Hermannstadt, Astra, U Cluj, CS Universitatea Craiova și FC Argeș.

Ce rezultate a avut Andrei Prepeliță în primele 8 etape:

  • Petrolul - Buzău 0-0
  • Buzău - Sepsi 1-2
  • Poli Iași - Buzău 1-2
  • Dinamo - Buzău 4-1
  • Buzău - Rapid 1-1
  • Universitatea Craiova - Buzău 5-1
  • Buzău - U Cluj 0-2
  • Unirea Slobozia - Buzău 2-1

Ce a spus Prepeliță la finalul eșecului cu Unirea Slobozia, 1-2

În fotbal cum să nu se pună problema (n.r. - să fie înlocuit)? Principalul vinovat este antrenorul. Tot timpul. Îmi asum asta. În momentul când m-am făcut antrenor, am fost asumat, cred eu. Eu ce să fac? Nu știu cine dă numele de posibili înlocuitori la echipă.

Sunt jucători care nu se ridică la nivelul primei ligi. Am avut cinci jucători care nu au fost disponibili, cinci jucători care pot da mai multă liniște echipei. Asta arată cât de determinați sunt jucătorii și ce fel de personalitate au (n.r. - despre golul primit în prelungiri cu Slobozia). Adică nu au! Nu ai cum să tratezi astfel de faze cu o asemenea ușurință. Nu știu... Fără personalitate și fără valoare

- Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
Nationala
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Nationala
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”
Nationala
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (7)
Alex1965
Alex1965  •  04 Septembrie 2024, 13:35

Doamne dumnezeule se pare ca unii vor sa se nenoroceasca singuri.Cu ce este Neagoe peste Prepelita.Daca tot faci o schimbare nu o face doar de dragul schimbarii caci nu va aduce nimic bun.Mai aveti rabdare oameni buni este o nou promovata.Ce doriti sa mergeti in play off din primul an.Aveti exemplul de la Arges care dupa ce au renuntat la Prepelita au retrogradat desi acesta crease o echipa omogena acolo si chiar a prins loc in play off.

lucian_iasi85
lucian_iasi85  •  04 Septembrie 2024, 12:00
Postat de chiorul pe 04 Septembrie 2024, 08:40

Se pare că Nea goe n-a nenorocit, încă, destule echipe... Nu și-a făcut norma! Nu-i cunosc pe "conducătorii" de la Buzău, da' cât de slabi tre' să fie, ca, din toți trainerii' disponibili, ei să-l aleagă pe "Geană"?!? Care sunt "performantele" lui ca antrenor? Zero barat tăiat în patru... Pe cine a salvat de retrogradare? Pe cine a promovat? De trofee nu cred că-i cazul sa vorbim... Cu Geană pe post de "Dom' profesor" se cunoaște deja prima retrogradată! Succesuri!!!

A avut 15 meciuri consecutive fără înfrângere la Poli, terminând play-outul neînvins câștigând lejer play-out. După aceea a fost dat pe nedrept afara.

coco_bz
coco_bz  •  04 Septembrie 2024, 09:04

Sper totusi ca nu. Neagoe nu mi se pare un antrenor care poate sa aduca rezultate. Daca era, de ce n-a jucat Argesul macar in playoff? Daca vor schimbare, nu asta e raspunsul.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează