Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 08 septembrie 2024 16:12 / Actualizat duminica, 08 septembrie 2024 19:00
Clinton N'Jie, 31 de ani, a ajuns la București și va semna cu Rapid după ce nu a reușit nicio mutare în țările arabe pentru un supercontract financiar. De mâine, giuleștenii se vor ocupa de obținerea permisului de muncă al fotbalistului.
Clinton N'Jie (31 de ani), extremă dreapta din Camerun, a sosit la București pentru a semna cu Rapid și reprezintă o adevărată lovitură dată de Marius Șumudică. Noul antrenor al rapidiștilor a jucat un rol important în a-l convinge pe fotbalist să accepte propunerea giuleștenilor.
Jucătorul trecut pe la Marseille și Tottenham a sosit astăzi în prima parte a zilei la București și a încercat să-i dribleze pe jurnaliștii sosiți la aeroport să-l întâmpine.
Camerunezul a venit cu gluga și șapca pe cap, încercând să se ascundă, dar nu a reușit. A vorbit în trecere, scurt, și a declarat doar că „Rapid e un club mare, România e o țară frumoasă”.
Cum a ajuns un fotbalist precum Clinton N'Jie în Superliga
N'Jie, jucător cu 44 de meciuri pentru naționala din Camerun, semnează cu Rapid din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de Sivasspor. A jucat în Turcia în ultimele două sezoane. Acolo l-a cunoscut pe Marius Șumudică.
De-a lungul carierei, N'Jie a mai jucat pentru Lyon, Marseille, Tottenham și Dinamo Moscova. Cotat la 950.000 de euro pe Transfermarkt în acest moment, el era evaluat la 15 milioane în 2018.
Cum de a ajuns un fotbalist cu CV-ul africanului în Liga 1? O întrebare firească. Iată ce susțin sursele GSP, oameni din imediata proximitate a giuleștenilor:
„Vă dați seama că jucătorul a căutat un supercontract în această vară, mai ales că era liber de contract. A fost în discuții cu mai multe formații din Golf, din Emirate. Doar că acolo s-au făcut târziu bugetele cluburilor, fiind arondate la banii statului. Iar când s-au împărțit banii, au mai rămas doar două cluburi mai mici interesate de N'Jie.
Fotbalistul n-a fost impresionat de situație, n-a semnat de dragul de a o face. N-a mai apărut altceva convenabil până la oferta Rapidului. Șumi l-a convins să vină”, au transmis sursele GSP.
98de meciuri are camerunezul în Ligue 1 în carieră, a marcat 21 de goluri și a reușit 14 pase decisive. Cele mai multe meciuri le-a jucat în tricoul lui Marseille, 83
8apariții are fotbalistul în Premier League
Când va fi apt de joc Clinton N'Jie pentru Rapid, ce trebuie să obțină în următoarea perioadă
Pentru naționala Camerunului a bifat 44 de partide și 10 goluri. La Rapid, el va concura pe post cu Rareș Pop, care a fost folosit extremă dreapta de la venirea lui Marius Șumudică, după ce în mandatul lui Neil Lennon fusese rezervă.
Jucătorul va efectua vizita medicală, apoi va începe antrenamentele sub comanda lui Șumi. Africanul s-a antrenat separat în această perioadă, dar îi lipsește pregătirea centralizată cu o echipă. Totodată, de mâine, rapidiștii se vor ocupa de actele necesare pentru obținerea permisului de muncă în cazul lui Clinton. Și va dura câteva zile bune.
Iese din discuție ca jucătorul să fie apt de joc pentru duelul cu U Cluj de pe 16 septembrie. Poate, dacă actele vor fi gata până atunci, să poată fi o soluție pentru etapa cu Unirea Slobozia, de pe 23 septembrie.