FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BUZĂU - OȚELUL GALAȚI 0-0

FOTO Gloria Buzău și Oțelul Galați au terminat la egalitate în Crâng » Eugen Neagoe și Dorinel Munteanu s-au anihilat reciproc

Buzău - Galați / FOTO: Sportpictures.eu +7   FOTO
Buzău - Galați / FOTO: Sportpictures.eu

Articol de - Publicat sambata, 14 septembrie 2024 20:40 / Actualizat sambata, 14 septembrie 2024 21:01

Gloria Buzău - Oțelul Galați, partidă contând pentru etapa a 9-a a Superligii, s-a terminat la egalitate, 0-0.

În următoarea etapă, buzoienii se vor deplasa la Botoșani, în timp ce formația lui Dorinel Munteanu va primi vizita celor de la Dinamo.

Somn ușor! Buzăul și Galațiul au oferit una dintre cel mai greu de privit partide ale sezonului

Buzău, 14 septembrie 2024, 18 grade la ora partidei de pe „Municipalul” din Crâng. Gloria Buzău - Oțelul Galați, cea mai slabă defensivă a Superligii (17 goluri primite) împotriva celei mai bune (3).

Eugen Neagoe a debutat pe banca buzoienilor, fiind însoțit și de achizițiile din pauza competițională, Dragoș Albu și David Lazar, veniți de la echipele din Craiova. De cealaltă parte, gălățenii, sub comanda lui Dorinel Munteanu, aveau un prim „11” omogen și prolific, așa cum sugera clasamentul dinaintea disputei.

Lupte în zona mediană și sclipirile sporadice ale lui Budescu

Startul confruntării a fost insipid, fragmentat, fiind caracterizat de lupte duse în zona mediană și tentative de contraatacuri. Din primele minute ale partidei, putem nota scenografia în miniatură a contingentului deplasat de la Galați, dar și gestul tehnic al lui Dorinel Munteanu, cel mai selecționat jucător din istoria primei reprezentative, care a preluat impecabil un balon și a jonglat ca în vremurile bune.

+2 FOTO

După un sfert de oră de joc, veteranul Budescu a fost primul care a amenințat poarta lui Iustin Popescu, însă balonul șutat de decarul buzoienilor s-a scurs pe lângă poarta dinspre „Metalul”, „casa” concitadinei din eșalonul secund. De altfel, la acest moment al jocului, formația lui Eugen Neagoe a „spart” presingul gălățenilor și arăta mai multă vână în joc.

Grosso modo, prima parte a fost echilibrată, chiar dacă roș-albaștrii au fost mai combinativi, având și o posesie superioară. Cea mai importantă șansă a primei reprize a survenit în minutul 44. La o fază lucrată de Matos și Budescu, cel din urmă nu a reușit să îl învingă pe Iustin Popescu din careul mic.

Repriză secundă fără esență

Mitanul secund a debutat cu o ocazie a lui Maciel, al cărui șut de la marginea careului a trecut puțin pe lânga bara din stânga lui Lazar.

Repriza secundă a evidențiat perfect carențele Ligii 1. Joc greoi, lipsit de claritate și încâlcit. Sigur, nici tranșeele de la firul ierbii nu au ajutat foarte mult, însă cele două echipe s-au prezentat teribil, chiar dacă buzoienilor le putem găsi unele plusuri, semn că venirea lui Neagoe a produs un oarecare șoc la echipă, mecanismul nefiind bine pus în mișcare momentan.

Pentru o echipă cu pretenții, Oțelul a arătat rău, ținând cont că avea în față „lanterna roșie” a Superligii. În minutele de prelungiri, Stefanovi a fost eliminat, după ce a văzut al doilea cartoșan galben, în urma unei intrări dure la Dragoș Albu.

Gloria Buzău - Oțelul Galați 0-0

  • Aproximativ 4.000 spectatori au fost prezenți pe „Municipalul” din Crâng. Un contingent de aproape 300 gălățeni a luat loc la Peluza Nord a stadionului, afișând și o mică scenografie în startul partidei.
  • La fel ca în cazul altor arene din țară, suprafața de joc nu s-a prezentat în condiții optime. La ora partidei, termometrele indicau 18 grade la Buzău.

Gloria Buzău - Oțelul Galați, echipele de start:

Gloria Buzău (4-2-3-1): Lazar - Ferrarresso, Cestor, Turda, Dumitrașcu - Akhmatov, Dr. Albu - Jipa, Budescu, I. Gheorghe - Matos
Rezerve: Greab, Pîrvulescu, Dobroslavevici, Grosu, Canadija, Călin, Tavares, Tescan, Dumitru, Ișfan, Stan
Antrenor: Eugen Neagoe

Oțelul Galați (4-3-3): I. Popescu - Zhelev, Cisse, Stefanovic, Tomasevic - Cisotti, Zivulic, Joao Lameira - Maciel, Al. Pop, Tănasă
Rezerve: Kovalov, Duric, Nunes, Maftei, Chira, Cojocaru, Juric, Adăscăliței, Neagu, Andronache, N. Roșu, Gomes
Antrenor: Dorinel Munteanu

Arbitru: George Găman
Asistenți: Alexandru Vodă, Cristian Daniel Ilinca
Arbitru VAR: Sorin Costreie
Asistent VAR: Lucian Rusandu
Rezervă: Vlad Baban
Observator: Florin Hincu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (7)
rav410wrc
rav410wrc  •  14 Septembrie 2024, 21:02
Postat de talpaiadului pe 14 Septembrie 2024, 20:52

Meci urat, plictisitor, frustrant de urmarit chiar si la televizor, in urma caruia nici una dintre echipe nu a meritat punctul castigat in clasament. Arbitraj dezastruos al lui Gaman, care a demonstrat din nou ca este pe departe cel mai slab arbitru din istoria fotbalului romanesc.

Meci dupa chipu' s-asemanarea d-nilor Nea Goe si Dorinel !! ;))) E tare greu sa urmaresti "fotbalul" propus de Munteanu, cat despre cel al D-lui Goe, e aproape imposibil !! :(((

talpaiadului
talpaiadului  •  14 Septembrie 2024, 20:52

Meci urat, plictisitor, frustrant de urmarit chiar si la televizor, in urma caruia nici una dintre echipe nu a meritat punctul castigat in clasament. Arbitraj dezastruos al lui Gaman, care a demonstrat din nou ca este pe departe cel mai slab arbitru din istoria fotbalului romanesc.

22cea
22cea  •  14 Septembrie 2024, 20:30

De notat interesul buzoienilor pentru echipa orasului :(((

Vezi toate comentariile (7)
Comentează