Articol de Ionuţ Iordache, Remus Dinu - Publicat luni, 23 septembrie 2024 23:03 / Actualizat marti, 24 septembrie 2024 01:11
Rapid s-a chinuit cu Unirea Slobozia. Giuleștenii au câștigat 2-1, datorită dublei reușite de Rareș Pop (19 ani). La final, Marius Șumudică și elevii lui au sărbătorit alături de galerie.
Rapid nu traversează cel mai bun moment. Nici venirea lui Șumudică nu a mișcat lucrurile în direcția directă. Un singur lucru e la standardele obișnuite: sprijinul suporterilor.
La Clinceni au fost prezenți în tribune 3.500 de spectatori, peste 3.000 dintre ei fiind giuleșteni. Aceștia au cântat pe durata întregii partide, pe două voci. Ultrașii din facțiunea „Original” au stat și astăzi separat de Peluza Nord.
GALERIE FOTO. Imaginile surprinse la Clinceni, imediat după finalul meciului Unirea Slobozia - Rapid
Golurile frumoase reușite de Rareș Pop au adus un final fericit și un salt important în clasament. Fanii rapidiști au tratat cum se cuvinte reușite. Reporterii GSP au surprins scenele petrecute pe arena din Clinceni, imediat după fluierul final al „centralului” Ionuț Coza.
Victorie a fost una cu iz de descătușare. Câțiva dintre jucătorii Rapidului s-au prăbușit imediat după fluierul final și ocazia monumentală ratată la ultima fază. Altă stare de spirit față de atmosfera mormântul din urmă cu o săptămână
Suporterii au scandat numele lui Săpunaru, apoi pe cel al lui Șumudică. Antrenorul n-a răspuns din prima, și-a convocat jucătorii la o ședință la jumătatea terenului. A urmat un discurs energic, plin de patos.
Șumudică a făcut ulterior un tur al arenei, un recital vulgar la adresa rivalei Steaua.
A urmat și o pace mult așteptată în Giulești. Antrenorul a mers în fața ultrașilor disidenți din grupul „Original”. I-a îndemânat să scandeze împreună. În cele din urmă, suporterii s-au conformat și i-au strigat numele.
În timp ce fotbaliștii au mers către vestiare și spre zona interviurilor, Șumudică a rămas pe gazon și sărbătorit cu galeria.
VIDEO Ce s-a întâmplat imediat după Slobozia - Rapid » Șumudică a mers în fața ultrașilor
Rapid bate la ușa play-off-ului în Superligă
Datorită victoriei obținute la Clinceni, Rapid ajunge la 12 puncte și urcă până pe locul 8 în Superligă. Runda viitoare, duminică, 28 septembrie, giuleștenii primesc vizita revelației Oțelul Galați, formație neînvinsă în actuala stagiune.