FOTBAL  »  LIGA 2  »  CNA

FOTO CNA, postare oficială prin care a scandalizat Clubul Armatei: „Csikszereda nu e Steaua” » GSP a dialogat cu autorul ei: „Eu am scris, nu ne-a spart nimeni contul! Asta a fost intenția”

Postare pe pagina oficială CNA: „La siguranță, precizăm: Csikszereda nu e Steaua”
Postare pe pagina oficială CNA: „La siguranță, precizăm: Csikszereda nu e Steaua”

Articol de - Publicat joi, 10 octombrie 2024 20:57 / Actualizat joi, 10 octombrie 2024 21:15

Miercuri, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a negat că ar fi primit o sesizare cu privire la faptul că un comentator sportiv a numit clubul FK Csikszereda „Miercurea Ciuc”, un subiect preluat inclusiv de Gazeta Sporturilor ♦ Astăzi, pe contul oficial de Facebook al CNA a fost publicat un text care nu le-a picat deloc bine celor de la Steaua, în care instituția încearcă detensionarea situației precizând „la siguranță, că Csikszereda nu e Steaua”.

Astăzi, la ora prânzului, pe pagina oficială și verificată a Consiliului Național al Audiovizualului a fost publicată o postare de nicăieri, care a generat reacții contrastante: unii utilizatori s-au amuzat, alții au fost înfuriați.

Concret, CNA a dezmințit în mod inedit, pe un ton glumeț, atipic stilului de comunicare al paginii, o știre publicată miercuri, care susținea că pe masa CNA ar fi ajuns o plângere față de un comentator sportiv, care a numit echipa FK Csikszereda drept Miercurea Ciuc, denumirea românească a orașului de proveniență.

Cristian Tudor Popescu, categoric după anunțul momentului: „Îmi este tot mai greu să mă uit, mă enervează! E iremediabil”
RETRAGERE
Cristian Tudor Popescu, categoric după anunțul momentului: „Îmi este tot mai greu să mă uit, mă enervează! E iremediabil”

Postare pe pagina oficială CNA: „La siguranță, precizăm: Csikszereda nu e Steaua”

„Ieri a circulat în presă o informație falsă: cică cineva s-ar fi plâns la CNA că un comentator sportiv a completat numele echipei Csikszereda cu numele românesc Miercurea Ciuc. Bun, n-a fost adevărat, dar, la siguranță, precizăm: Csikszereda nu e Steaua”, se arată în postarea CNA, finalul fiind o reinterpretare a sloganului pe care îl repetă suporterii și oficialii clubului din Ghencea, anume că „FCSB nu e Steaua”.

CNA, postare oficială prin care a scandalizat Clubul Armatei: „Csikszereda nu e Steaua” » GSP a dialogat cu autorul ei: „Eu am scris, nu ne-a spart nimeni contul! Asta a fost intenția”
Postarea de pe pagina oficială CNA

Aceasta a fost publicată simultan și pe contul unuia dintre cei 11 membri ai Consiliului, Mircea Toma, fost președinte al ONG-ului ActiveWatch, care militează pentru drepturile omului, îndeosebi pentru libera comunicare, și membru fondator al publicației de satiră politică „Academia Cațavencu”.

Astfel, de nicăieri, în ecuație a fost inclus și clubul Steaua București, ceea ce nu le-a picat bine nici oficialilor clubului, nici susținătorilor acestuia.

Reacție furioasă a Stelei: „Inițial, am fost siguri că a fost spart contul!”

În replică, clubul din Ghencea a publicat un comunicat tăios:

În momentul în care am văzut postarea făcută pe contul oficial de facebook al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), am fost siguri că a fost spart contul oficial al instituției, dar am constatat cu indignare, că de fapt această „creație” se vrea o glumiță, care să combată o știre falsă apărută în mass media din România.

Văzând cu ce se ocupă angajații acestei instituții, începem să ne explicăm lipsa de reacție împotriva derapajelor din media și ne este clar că CNA s-a îndepărtat tot mai mult de misiunea Consiliului, de „a asigura un climat bazat pe libera exprimare și responsabilitatea față de public în domeniul audiovizualului”.

Credem că menționarea celui mai mare brand al sportului românesc într-o postare care nu are nicio legătură cu Steaua este total neinspirată și totodată este o lipsă totală de respect față de toți campionii clubului nostru, dar și față de suporterii roș-albaștri.

În final, le transmitem tuturor, inclusiv angajaților CNA, să fie siguri și să nu mai aibă dubii, că Steaua este, a fost și va fi întotdeauna aici!

- Comunicat Steaua București

Poziția AS47, asociație compusă din suporteri ai Stelei, a fost chiar mai dură: „E clar că CNA-ul a devenit o glumă proastă, o instituție care servește doar anumite interese. Este profund dezamăgitor să vedem cum instituțiile statului batjocoresc unul dintre cele mai mari branduri din România”.

Mircea Toma, în dialog cu GSP.ro: „Eu am făcut postarea, nu ne-a spart nimeni contul! Dacă am jignit pe cineva îmi cer scuze public”

GSP.ro l-a contactat pe Mircea Toma, membrul CNA care a publicat aceeași postare pe contul personal de Facebook. Acesta a transmis că textul îi aparține și a explicat intenția din spatele lui, prezentându-și scuzele față de suflarea stelistă.

CNA, postare oficială prin care a scandalizat Clubul Armatei: „Csikszereda nu e Steaua” » GSP a dialogat cu autorul ei: „Eu am scris, nu ne-a spart nimeni contul! Asta a fost intenția”
Mircea Toma // sursă foto: Facebook

- Domnule Toma, v-am sunat pentru un punct de vedere cu privire la postarea de astăzi a CNA-ului și reacțiile pe care le-a generat.
- Să reluăm firul evenimentelor. CNA a dezmințit ieri o știre apărută în presă. După acea dezmințire, pe Facebook-ul CNA a apărut un text pe care eu l-am compus. Îmi asum asta.

- Care a fost ideea din spate, ați încercat să detensionați situația?
- Da, am vrut să detensionez. Nu a spart nimeni contul. Ultimul lucru la care m-am gândit a fost să jignesc pe cineva. Dacă am făcut-o, îmi cer scuze public. Am vrut să spun că în patimile legate de fotbal e bine să ne păstrăm umorul.

- Cei de la Steaua n-au privit postarea cu ochi buni.
- Când am văzut reacția de pe Facebook-ul clubului, am înțeles că i-am rănit și mi-a părut rău.

- Poate consideră că ați luat în derizoriu lupta lor, pe care o poartă și prin sloganul „FCSB nu e Steaua”.
- Nu am luat în glumă. De altfel, la CNA vin foarte multe sesizări din partea lor, zeci de sesizări privind faptul că în unele emisiuni, comentatorii sportivi fac referire la Steaua când vorbesc despre FCSB. Pe acest subiect, CNA a și avut o reacție, care în principiu a recomandat ca în cazul clubului să fie folosită denumirea recunoscută de FRF (n.r. - mai nou, Steaua București). Bine, în timpul meciului, când comentatorii sunt prinși de febra evenimentelor din teren, nu poți să pretinzi rigoarea formală. Lor le mai scapă, CNA-ul nu poate amenda așa ceva. Dar cei de la Steaua nu au fost niciodată neglijați, așa cum susțin. Nu este adevărat că i-am fi ignorat! Am luat decizii care s-au concretizat în mesaje adresate radiodifuzorilor reclamați, că este nevoie să folosească referirea asumată de FRF.

- În reacția lor, suporterii din asociația AS47 au acuzat că „o instituție a statului a batjocorit unul dintre cele mai mari branduri ale României”.
- E dreptul lor să interpreteze așa, dar nu are acoperire în realitate. Este un text produs, evident, cu scopul de a detensiona patimile generate... Sincer, îmi pare rău. Oricum, îmi asum personal inițiativa. Probabil că nu scap de reflexele de pe vremea Academiei Cațavencu. E greu să mi le reprim, când sunt atât de la îndemână, dar sunt făcute fără rea-voință.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (29)
CiprianBirtea_84
CiprianBirtea_84  •  13 Octombrie 2024, 00:43
Postat de 19sevilla86 pe 11 Octombrie 2024, 13:11

Cazarma sovietica expirata TSKA(csa) s-a supărat pe CNA, după ce de 10 ani folosește cenzura CNA pt a interzice folosirea in presa a termenilor Steaua și steliști! Asta e chiar culmea nesimțirii, neobrăzarii, nemerniciei! Credincioșii cultului cazarmist-stalinist, care nu sunt steliști ci doar fani ai UM02301, s-au supărat și ei pe CNA, la care ei reclama permanent, cu înverșunare revoluționara și vointa proletara, pe oricine are curajul sa spună adevarul indiscutabil, confirmat de UEFA, ca Steaua este acum FCSB=FC Steaua București!

Folosirea numelor "Steaua" și "stelist" este interzisă dacă nu e vorba de Steaua. Și nu mai bate câmpii cu confirmările UEFA petru că nu au confirmat nimic. În momentul înlocuirii Steaua cu AFC Steaua în 1998 și a AFC Steaua cu FC Steaua (actuala FCSB) în 2003, FRF a transmis "Steaua" la UEFA și UEFA a asociat toate performanțele AFC Steaua și FC Steaua cu Steaua. De aia susține UEFA că FCSB a câștigat Cupa Campionilor în 1986.

atthur
atthur  •  11 Octombrie 2024, 19:57
Postat de Sadiku_rade_de_fcsb pe 11 Octombrie 2024, 14:58

Esti cel mai mare *** de pe valea jiului !! Taranusulee de ce nu iti vezi tu de huila ta ...si lasa fcsbistii si stelistii în pace ...

Știi bancu' cu eva??? E VALABIL si pentru tine ce i-am zis ăluia:::: dacă ar durea prostia ai fi sirenă pe mașina Poliției!!! ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Sadiku_rade_de_fcsb
Sadiku_rade_de_fcsb  •  11 Octombrie 2024, 14:58
Postat de atthur pe 11 Octombrie 2024, 08:40

Tu poți să "te râzi " doar de tine și ai mare noroc că prostia nu doare,altfel te-ar pune ăștia sirenă!!! Că FCSB=STEAUA știe oricine are mai mult de un neuron funcțional!!! Vezi interviul lui Răzvan Lucescu s.a.m.d.Evident,nu-i cazul tău(cu neuronul)...!!!...

Esti cel mai mare *** de pe valea jiului !! Taranusulee de ce nu iti vezi tu de huila ta ...si lasa fcsbistii si stelistii în pace ...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (29)
Comentează