SPORTURI  »  ALTELE  »  IMPRESIONANT

Gest impresionant: au strâns peste 50 de ambarcațiuni pe care le-au donat ucrainenilor!

Articol de - Publicat miercuri, 16 octombrie 2024 14:43 / Actualizat miercuri, 16 octombrie 2024 16:15

Un club de canotaj din Utrecht și unul din Rotterdam au pornit o campanie prin care zeci de ambarcațiuni au fost transportate în Ucraina și donate unui club din Odessa, a cărui flotă a fost distrusă în bombardamentele rușilor.

Clubul de Canotaj Cernomoreț din Odessa este una din victimele războiului din Ucraina, flota acestuia fiind distrusă de bombele rușilor. Fiind situat lângă calea ferată, depozitul ambarcațiunilor a fost o țintă ușoară.

Caz incredibil în lumea șahului: jucătorul care reprezintă România, acuzat că a trișat printr-o metodă ingenioasă! Ce au descoperit spaniolii
SUSPICIUNE
Caz incredibil în lumea șahului: jucătorul care reprezintă România, acuzat că a trișat printr-o metodă ingenioasă! Ce au descoperit spaniolii

Un refugiat ucrainean a folosit imaginile distrugerii provocate de ruși, publicate pe rețelele sociale, pentru a le spune și altora ce s-a întâmplat în orașul de pe malul Mării Negre. Membrii a două cluburi de canotaj din Olanda au fost impresionați de ceea ce au văzut și au dat startul unui proiect intitulat „BotenVoorOdesa” („Bărci pentru Odessa”).

„Ce e mai important decât povestea în sine e că Clubul de Canotaj Chornomorets are nevoie de ambarcațiuni, rame și echipament. Ceea ce este stricat are nevoie de reparație, să nu facem nimic nu este o opțiune”, au scris inițiatorii campaniei pe site-ul proiectului.

Apelul făcut de reprezentanții cluburilor „Viking” (Utrecht) și „Royal Maas Yacht” (Rotterdam) a dat roade și, în câteva luni, s-au strâns 50 de ambarcațiuni. Drept urmare, olandezii au făcut demersuri pentru un prim transport care să ducă 36 de bărci în Odessa.

Gest impresionant: au strâns peste 50 de ambarcațiuni pe care le-au donat ucrainenilor!
Ambarcațiunile, în drum spre Odessa/Foto: botenvoorodesa.nl

36 de ambarcațiuni au ajuns în Odessa: „Canotajul nu este un sport pentru cei ce renunță”

La graniță, aceștia au beneficiat de ajutorul lui Arno Klijbroek, membru în organizația „Leul din Kiev”.

„Nu subestimați [acest demers], are un impact mai mare decât vă gândiți. Ceea ce faceți crește nu doar moralul clubului de canotaj din Odessa, ci mai mult decât atât. Ajunge în presă și arată că ei nu sunt singuri aici, într-un război care durează de mai bine de doi ani și jumătate. Iar asta este foarte valoros”, a declarat Klijbroek, citat de row2k.com.

„Canotajul nu este un sport pentru cei ce renunță. E un sport care este cu adevărat despre perseverență. Canotorii nu se dau bătuți și, așa cum am văzut aici, nici Ucraina nu va renunța”, a spus Gert-Jan Oelderik, membru al clubului Royal Maas Yacht, potrivit worldrowing.com.

Cele 36 de ambarcațiuni au sosit la finalul lunii septembrie în Odessa, iar canotorii ucraineni au început deja să le folosească. În noiembrie, alte 30 de bărci vor fi livrate în orașul-port al Ucrainei.

La Jocurile Olimpice de la Paris, delegația Olandei s-a situat pe primul loc în proba de canotaj, adunând 8 medalii (4 de aur, 3 de argint, una de bronz).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB face transferul momentului în Superliga! Jucătorul semnează mâine, cele două părți s-au înțeles
Superliga
FCSB face transferul momentului în Superliga! Jucătorul semnează mâine, cele două părți s-au înțeles
Curtea de Apel a luat decizia definitivă! Mircea Rednic a câștigat procesul, Dinamo e bună de plată!
Superliga
Curtea de Apel a luat decizia definitivă! Mircea Rednic a câștigat procesul, Dinamo e bună de plată!
OUT din derby! Absență de ultimă oră pentru FCSB împotriva lui Dinamo: „Nu are ritm, nu riscăm”
Superliga
OUT din derby! Absență de ultimă oră pentru FCSB împotriva lui Dinamo: „Nu are ritm, nu riscăm”

România, 99% sigură de locul ei » Cum arată urnele pentru preliminariile Campionatului Mondial în acest moment + variantă de grupă grea și grupă ușoară

David Popovici a spus de ce nu mai conduce mașinile-cadou primite de la Ion Țiriac


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează