Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 21 octombrie 2024 16:06 / Actualizat luni, 21 octombrie 2024 16:17
Ion Alexandru, comentator sportiv specializat în fotbalul englez, a analizat startul furibund de mandat cu care Arne Slot se laudă la Liverpool.
În vară, Liverpool l-a ales pe olandezul Arne Slot, ex-Feyenoord, să-i succeadă lui Jurgen Klopp la conducerea echipei.
Privită cu ochi critici, numirea lui Arne Slot pare, cel puțin în acest punct al sezonului, a fi un succes răsunător. „Cormoranii” au câștigat 10 dintre cele 11 partide disputate în acest început de stagiune, serie care cuprinde și victorii cu Manchester United, AC Milan și, mai recent, Chelsea.
În acest context, comentatorul sportiv Ion Alexandru a opinat la emisiunea Premier GSP că Slot „pare o versiune mai realistă și mai bună a lui Jurgen Klopp”, antrenorul care a adus 8 trofee în vitrina lui Liverpool în cei 9 ani petrecuți pe Anfield.
„Nu credeam că voi spune asta vreodată!” » Opinie curajoasă la Premier GSP: „Slot pare mai realist și bun decât Klopp!”
„Vorbim despre un Liverpool care reușește să crească nivelul unor jucători odată cu venirea lui Arne Slot, lucru care nu ne gândeam că o să se întâmple.
Să ne uităm puțin la cât de bine joacă Gravenberch, care nu era un jucător atât de bun în perioada lui Jurgen Klopp, la cât de sigur a devenit în defensivă Trent Alexander-Arnold, despre care toți se gândeau că va fi mijlocaș. Asta face Slot. Reușește să valorifice mult mai bine calitățile jucătorilor în momente importante.
Nu credeam că o să spun chestia asta, dar Arne Slot pare o versiune ceva mai realistă și mai bună a lui Jurgen Klopp. E șocant, toată lumea-l apreciază pe Klopp, inclusiv eu, dar iată că vine Arne Slot și reușește mult mai mult decât au reușit alții atunci când au plecat Arsene Wenger sau Sir Alex Ferguson”, a afirmat Ion Alexandru în studioul Gazetei Sporturilor.
Liverpool este, în acest moment, în situația de a spune: «Suntem pe primul loc, avem un parcurs excelent, am primit doar 3 goluri în acest debut de sezon și putem continua pe acest trend». Meciul cu Arsenal ne va oferi niște răspunsuri în acest sens.
- Ion Alexandru, la Premier GSP
Liverpool este lider în Premier League, cu 7 victorii și un eșec în cele 8 etape disputate până acum și o zestre de 21 de puncte, unul peste Manchester City, 4 peste Arsenal și Aston Villa.
- Urmăriți Premier GSP în fiecare luni, de la ora 14:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, sau pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”