Articol de Sergiu Alexandru - Publicat luni, 28 octombrie 2024 12:59 / Actualizat luni, 28 octombrie 2024 15:18
Fostul jucător al Rapidului, Ionel Ganea, a făcut analiza derby-ului cu FCSB, 0-0, într-un dialog cu Gazeta Sporturilor.
Acesta a declarat că echipa alb-vișinie ar trebui să fie mulțumită cu rezultatul obținut și o vede în creștere de formă, fiind sigur că Rapid va prinde play-off-ul
![Conducerea Rapidului, primă reacție halucinantă după gesturile golănești făcute de Marius Șumudică: „A fost ireproșabil! Scoatem în evidență senzaționalul, nu a fost nimic”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/28102024/b94b085a-2e9a-4147-9ebd-f3ea533db036.jpg?width=195&height=130)
Analiza lui Ionel Ganea după FCSB - Rapid: „Șumudică a jucat la rezultat”
„Din punctul meu vedere, Șumi a jucat la rezultat. A încercat să scoată cel puțin un egal. Și i-a reușit. Eu zic că pentru Rapid e un plus mare acest rezultat. A câștigat cu Farul, acum e la al doilea meci fără gol primit. E un lucru foarte bun.
Rapid e pe un drum bun, sper că Șumi să redreseze echipa și să îndeplinească obiectivul. Mi-aș dori ca Rapid să intre în primele șanse. Nu cred că-i va fi greu, dar trebuie să câștige cu echipele mici. Trebuie să adune puncte și, mai ales, să câștige acasă. Totuși, ești Rapid, ai stadionul plin de suporteri care fac o atmosferă frumoasă”, a spus Ionel Ganea pentru GSP.ro.
Ionel Ganea: „Alex Dobre trebuia să arate mai mult”
Fostul atacant a comentat și prestațiile ultimelor transferuri făcute de Rapid. I-a lăudat pe Boupendza și N'Jie și a spus că Alex Dobre nu s-a mai ridicat la nivelul arătat în meciul cu Farul, când a reușit o dublă.
„Boupendza și N'Jie mi-au plăcut. Au luptat bine bine acolo în față. Au reușit să țină de minge, să facă față. Au fost momente în care Steaua (n.r. - FCSB) domina, dar ei au mai reușit să țină de minge, să dea un moment de respiro fundașilor. Au arătat destul de multe.
Dobre mi-a plăcut mai puțin. Nu a mai fost ca la meciul cu Farul. Nu a mai arătat dorința și răutatea de a marca. În mod normal, avea un moral bun și trebuia să fie mult mai dornic. Mai ales că juca împotriva Stelei”, a mai spus Ganea.
![Nelu Varga îi arată ușa lui Dan Petrescu: „Să-și facă bagajele și să plece! Fură curent, m-am săturat!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/5331f960-dc89-4003-9d52-1e2f05a1c851.jpg?width=195&height=130)
![Halucinant! Comentatorul de la Juventus - Inter l-a jignit pe premier și a fost înlocuit la pauză](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/9c414027-1384-4587-beb4-c23ebc55c8d2.jpg?width=195&height=130)
![Declarațiile despre FCSB i-au fost fatale lui Dan Petrescu » Neluțu Varga, scos din sărite: „Cum poți să spui așa ceva?”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/d1efb543-9637-4fe3-9838-5926a6ae9e55.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul