Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 02 noiembrie 2024 20:13 / Actualizat sambata, 02 noiembrie 2024 20:57
Iona Ovidiu Sabău a prefațat meciul cu Farul, din etapa #15 a Superligii. Antrenorul lui U Cluj a citit tactica omologului Gică Hagi.
U Cluj, liderul Superligii, primește vizita Farului duminică, de la ora 16:00. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Farul vine după o remiză cu Sănătatea Cluj, din Liga 3, în Cupa României Betano. Echipa lui Gică Hagi e pe locul 12 înainte de meciul cu U Cluj, iar ardelenii sunt pe primul loc, cu 29 de puncte.
Ioan Ovidiu Sabău: „Alibec pare pierdut pe teren”
„Farul nu trece printr-un moment foarte bun. Nu e o echipă care să fi uitat fotbalul. Hagi e un antrenor cu mare experiență, foarte valoros. Dar sunt și astfel de momente, pe care nu le poți gestiona. nu înseamnă că e în criză. Echipa nu arată cum își dorește Gică.
Are jucători care pot face diferența, mă refer la Rivaldinho și Alibec. Farul are resurse, dacă nu ești pregătit și nu ai ritm, e greu. Farul verticalizează foarte rapid.
Alibec stă tot timpul între fundașii centrali. De multe ori pare pierdut pe teren, dar are multă experiență și face totul gândit. Acolo ne pot surprinde cei de la Farul. El poate să facă diferența, dacă nu suntem atenți. Plecăm cu prima șansă, dar adversarul trebuie respectat.
E un alt meci, nu te poți uita în clasament. Campionatul e foarte echilibrat. Noi vrem să câștigăm, să ne continuăm drumul bun, parcursul foarte bun”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, la conferința premergătoare meciului cu Farul.