SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA FLORILOR

Luminița Dinu-Huțupan se întoarce la Râmnicu Vâlcea » Legendara handbalistă va pregăti portărițele echipei

Luminița Dinu-Huțupan/Foto: SCM Râmnicu Vâlcea
Luminița Dinu-Huțupan/Foto: SCM Râmnicu Vâlcea

Articol de - Publicat duminica, 03 noiembrie 2024 14:16 / Actualizat duminica, 03 noiembrie 2024 14:16

Luminița Dinu-Huțupan, una dintre cele mai bune portărițe din istoria handbalului, va colabora până în vara anului 2025 cu SCM Râmnicu Vâlcea, ocupând funcția de antrenor cu portarii.

Vineri, 1 noiembrie, SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat numirea Luminiței Dinu-Huțupan în funcția de antrenor cu portarii a echipei pregătite de Bent Dahl. Această veste a apărut la 14 ani după ce fosta portăriță a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului Râmnicu Vâlcea.

„Luminița va ocupa această funcție până în vara anului 2025, având misiunea de a pregăti și de a dezvolta portarii echipei noastre, asigurându-se că SCM Râmnicu Vâlcea rămâne competitivă la cel mai înalt nivel”, a scris clubul vâlcean pe Facebook.

Revelația din „Liga Florilor” nu se dezminte! A câștigat azi la 8 goluri și a egalat-o pe CSM București în fruntea clasamentului
Corona Brașov
Revelația din „Liga Florilor” nu se dezminte! A câștigat azi la 8 goluri și a egalat-o pe CSM București în fruntea clasamentului

Luminița Huțupan a luat argintul mondial în 2005 și a fost numită cea mai bună portăriță a turneului

Luminița Dinu-Huțupan și-a început cariera în 1987, la Relonul Săvinești, după care a cunoscut performanța alături de trei echipe: Oltchim Râmnicu Vâlcea, WHC Gjorche Petrov și Krim Ljubljana.

În străinătate, Huțupan a câștigat de trei ori Liga Campionilor și a fost de șase ori campioană a Sloveniei. De asemenea, fosta sportivă care va împlini 53 de ani peste câteva zile a apărat foarte bine poarta României.

Are în palmares o medalie de argint la Campionatul Mondial din 2005, când a fost numită drept cea mai bună portăriță a competiției. Același titlu a luat și cu cinci ani înainte, la Campionatul European de Handbal Feminin.

În 2011, în urmă cu 13 ani, Luminița Dinu-Huțupan a fost aleasă, în urma unui sondaj completat de fanii handbalului, drept cea mai bună portăriță din toate timpurile. Antrenoarea născută în Piatra Neamț a mai lucrat cu portarii și la Universitatea Cluj-Napoca, atunci când a colaborat cu Carmen Amariei.

De asemenea, în 2017, Huțupan a preluat banca tehnică a Daciei Mioveni.

Luminița Dinu-Huțupan: „Mi-aș dori ca echipa să prindă podiumul în campionat”

„E o provocare pentru mine să revin la Vâlcea, dar în același timp și o bucurie. Am acceptat cu drag să vin să ajut portarii la SCM, să le dezvolt abilitățile. Vâlcea are trei portari buni, pe stiluri diferite, încerc să le împărtășesc din experiența mea ca jucătoare. Se știe în handbal, dacă ai poartă, atunci ai și victorii.

Mi-aș dori enorm ca la finalul acestui sezon, echipa să prindă podiumul în campionat, să retrăiesc clipele frumoase de când eram jucătoare. Avem acum jucătoare ambițioase, dornice de afirmare, sperăm la un parcurs cât mai lung și în EHF European League, nu ne e teamă de Debrecen”, a declarat Huțupan, citată de Prosport.

În acest moment, SCM Râmnicu Vâlcea se află pe poziția a 5-a în Liga Florilor, cu un bilanț de 5 victorii și 2 înfrângeri. Trupa lui Bent Dahl evoluează și în preliminariile Ligii Europene, urmând o dublă manșă cu DVSC Schaeffler (Ungaria).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!
Tenis
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează