OPINII  »  EDITORIAL

Berto și râvnitul la punctele Clujului

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat marti, 05 noiembrie 2024 17:17 / Actualizat marti, 05 noiembrie 2024 17:36

Cazul de dopaj din lotul liderului surprinde prin iuțeala cu care ”U” a scăpat de cartoful fierbinte, dar și foamea cu care învinșii alb-negrilor din ultima vreme sar să smulgă niște puncte la care regulamentul nu le dă dreptul.

Vestea în sine cu un fotbalist dopat în prima ligă n-a surprins neapărat, au mai fost cazuri și probabil că vor mai fi. Se întâmplă și la case mai mari (Deco, Frank de Boer, Pogba și nu doar ei). A mirat promptitudinea cu care a fost dată publicității rezilierea contractului, ”propusă” chiar de către consumatorul de furosemid.

Comunicatul, în același timp cu știrea

Ghilimelele de la ”propusă” nu sunt întâmplătoare. Sigur, textul e clar, atacantul portughezo-capverdian ține neapărat să se despartă numaidecât de un club cu care abia semnase. Remușcări? Dorința de a nu păta blazonul ”angajatorilor” la care evoluțiile sale fuseseră bune, apreciate, până să apară povestea cu dopajul.

E greu de crezut că a existat un asemenea imbold al jucătorului, niciun alt fotbalist prins dopat nu s-a mișcat atât de repede în direcția rezilierii, comunicatul de despărțire a venit aproape în același timp cu știrea în sine. Berto devenise un cartof mult prea fierbinte ca să mai poată fi ținut în palmă.

Dorință sau impunere?

”U” Cluj e nu numai un cub legendar, dar și cu o evoluție fulminantă în această toamnă. E clar sezonul lor cel mai bun din cei 105 ani de istorie. Fără a îndrăzni vreo speculație, de la distanță pare că dorința jucătorului de a rezilia e, de fapt, dorința clubului. De fapt, impunerea clubului.

Măcar până la o eventuală probă B sau până la expirarea celor 10 zile ”de grație” prevăzute de regulament (conform acestuia, Clujul ar putea să-l folosească pe Berto inclusiv duminică, în derbyul cu FCSB) pare mai prudent ca între club și fotbalistul depistat pozitiv cu furosemid să nu (mai) existe nicio legătură.

”Păgubiții”

Asta pentru că știrea cu Berto a aprins rapid imaginația celor care s-au numărat în ultima vreme printre victimele competiționale ale lui ”U”. Șumudică a vorbit despre otita provocată de Berto lui Pașcanu în meciul direct (2-0 pentru clujeni în Giulești) despre injecții, despre aer băgat prin orificii. Plastic, firește, dar cu țintă. Și cu oarecare amintiri, doar ne aducem aminte de Astra și de epoca amărăștenilor Anticârcelului.

Dl. Iftime de la Botoșani, învins recent și dumnealui de ardeleni, pune în mișcare aparatul juridic al clubului să vadă ”ce se poate face”. Ar putea reacționa și echipele care au făcut egal cu alb-negrii, dar și cele pe care poziția detașată de lider a lui ”U” le scoate din sărite. Cu siguranță că Poli Iași nu va comenta o silabă, ea fiind singura care în acest sezon i-a învins pe clujeni, cu furosemidul lor cu tot.

Punctele din eprubetă

În ciuda acestor guri hulpave după puncte, Clujul nu poate păți nimic. Deja legendarul articol 62 din regulamentul referitor la astfel de probleme spune că pentru a avea de suferit și clubul trebuie să fie vorba de mai mult de doi jucători dopați, dar Berto e doar unul, el singur.

Alte 11 teste au ieșit negative. Însă în lotul lui Neluțu nu sunt doar 12 jucători, ci spre 30, așa că acest cor al doritorilor de puncte aduse cu eprubeta își va continua atacurile. ”U” Cluj a ajuns prea sus, prea departe și deranjează. Dopajul în sport scoate la iveală energii nebănuite ale celorlalți, deocamdată curați.

Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Comentarii (17)
Ubi_Mortus
Ubi_Mortus  •  07 Noiembrie 2024, 17:28
Postat de viola_sempre pe 07 Noiembrie 2024, 11:09

Care Steaua? Steaua e in liga a 2-a, invata sa citesti. Clona ta e fc fcsb, cunoscuta in Europa ca 10 10sb ***. Karagandistii si pescarii amatori danezi stiu de ce

Stai calm, feciorule (si la propriu, si la... propriu), sa nu iti plesneasca vreo vena. Ia intreaba-i pe astia de la Armata ce vor face in timpul razboiului, sa vezi cum fug si se ascund toti prin "tari mai calde". Sportivii vor fi primii care se vor fofila, ca ei "au prestat deja in folosul tarii".

mogosoaia
mogosoaia  •  07 Noiembrie 2024, 13:18

"105 ani de istorie"? Si asta e un club clonat, e greu de recunoscut?

viola_sempre
viola_sempre  •  07 Noiembrie 2024, 11:09
Postat de Ubi_Mortus pe 06 Noiembrie 2024, 15:10

Ia sa vedem... Steaua a folosit repsectivele "pungute" inclusiv in cupele europene si absolut nimeni n-a avut nicio problema la testarea anti-doping. Ceva imi spune ca esti un ignorant si un "hater" de serviciu.

Care Steaua? Steaua e in liga a 2-a, invata sa citesti. Clona ta e fc fcsb, cunoscuta in Europa ca 10 10sb ***. Karagandistii si pescarii amatori danezi stiu de ce

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează