Articol de Justin Gafiuc - Publicat duminica, 24 noiembrie 2024 17:05 / Actualizat duminica, 24 noiembrie 2024 17:05
Liga nu a comunicat încă programul extins și clar, pe zile și ore, pentru prima etapă din 2025, care se va disputa în weekend-ul 18-19 ianuarie, plus eventual partide vineri și luni. E motivul pentru care o parte dintre cluburi nu știu cum să-și fixeze finalul cantonamentelor externe.
Liga 1 se îndreaptă spre finalul sezonului de toamnă/iarnă, iar cluburile își structurează de pe acum țintarul de cantonamente pentru perioada imediat după Sărbători. Asta mai ales că meciurile oficiale se vor relua foarte repede în weekend-ul 18-19 ianuarie, așa că majoritatea echipelor vor alege să plece în pregătiri în zilele imediat următoare Revelionului.
Există însă printre cluburi o rumoare legată de pregătiri: LPF încă nu a anunțat programul clar pentru prima rundă din 2025, ceea ce încurcă destule calcule privind stagiile externe.
Sepsi în confuzie: „Nu știm când să punem întoarcerea în țară”
Este vorba despre faptul că, în mod normal, Liga va întinde etapa pe patru zile, de vineri până luni. Iar unele cluburi, în special cele care vor începe în deplasare, vor dori să-și racordeze finalul cantonamentului la partida din campionat. Și absența unei programări certe induce confuzii în ceea ce privește reîntoarcerea în țară.
Bunăoară, Sepsi va porni cu Slobozia, la Clinceni. Directorul general al covăsnenilor, Attila Hadnagy, explică: „Dacă Liga ne va pune, de exemplu, vineri, vin din Turcia și rămân în București. Dacă ne fixează luni, mergem la Sf. Gheorghe și ne întoarcem pentru partida cu Unirea.
Vom fi în Antalya, dar momentan suntem în stand-by cu perioada tocmai din acest considerent. E un semn de întrebare de ce nu ne anunță deja, să știm și noi cum ne organizăm. Vom pleca pe 3 sau 4 ianuarie, dar nu știm când să contractăm revenirea”.
Daniel Niculae: „Mă aștept să fim informați săptămâna viitoare”
Alte două voci comentează aceeași temă. Poli Iași va începe în 2025 cu Rapidul, în Giulești. Președintele Cornel Șfaițer punctează: „Nu ne-am fixat încă nimic legat de cantonament, pentru că vrem să știm exact când e ultima etapă din 2024 și prima din 2025. În funcție de asta vom stabili și zilele libere, și reunirea, și perioada de cantonament. Încă așteptăm”.
Hermannstadt va porni tot în București, cu FCSB. Noul boss, Daniel Niculae, nunțează: „Anul trecut cam pe vremea asta Liga a anunțat deja prima etapă după Sărbători. Mă aștept ca săptămâna următoare să avem această informație la zi pentru a putea să ne stabilim concret perioada de pregătire. Sunt convins însă că nu vor fi probleme”.
Liga îndeamnă la calm: „Vom anunța cât mai repede”
Sunt însă și echipe care au bătut deja în cuie cantonamentele și nu mai așteaptă clarificările dinspre LPF. ”Noi mergem în Spania, la Oliva Nova, între 4 și 12 ianuarie, am semnat deja contractul și pentru amicale”, spune președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj.
Iar conducătorul de la UTA, Alexandru Meszar, punctează: „Pe noi nu ne încurcă, fiindcă vom fi în Antalya în perioada 4-14 ianuarie. Și întotdeauna ne-am luat câteva zile de reacomodare în țară, fiindcă venim de la 20 de grade în Turcia la zero grade acasă. Am evitat să legăm finalul cantonamentului direct de etapă”. Aradul are deja pe agendă amicale cu Ludogoreț și FC Zurich.
Secretarul general al LPF, Iustin Ștefan, oferă însă garanții că datele vor ajunge în curând la cluburi: „Vom anunța programul clar, pe zile, cât mai repede posibil pentru ca fiecare să știe cum își face planul de pregătire și în funcție de prima etapă din 2025”.
CUM ARATĂ PRIMA ETAPĂ DIN 2025
• Unirea Slobozia - Sepsi
• Oțelul Galați - Petrolul
• FC Botoșani - CFR Cluj
• U Cluj - Gloria Buzău
• Farul Constanța - UTA Arad
• Universitatea Craiova - Dinamo
• FCSB - Hermannstadt
• Rapid - Poli Iași
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”