INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB - OLYMPIACOS

Scandal de amploare la Olympiacos, viitoarea adversară a lui FCSB » Acuzații de finanțare a unei organizații criminale

Anchetă de proporții la Olympiacos, viitoarea adversă a lui FCSB. Foto: Imago
Anchetă de proporții la Olympiacos, viitoarea adversă a lui FCSB. Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 24 noiembrie 2024 17:40 / Actualizat duminica, 24 noiembrie 2024 17:41

Sunt probleme mari la Olympiacos cu doar câteva zile înaintea duelului cu FCSB, din Europa League, ce se va disputa pe Arena Națională. Autoritățile de la Pireu au dispus urmărirea penală a cinci membri din conducerea clubului, printre care și patronul controversat Evangelos Marinakis.

  • FCSB - Olympiacos este programat joi, de la 22:00, la București. Meciul din etapa a 5-a a Europa League va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Digisport 1 și Primasport 1.

Aceștia sunt acuzați de crimă organizată într-un dosar amplu privind uciderea polițistului Giorgos Lyggeridis, în orașul grec Rentis, în decembrie 2023.

Gigi Becali a ieșit de la vot și a început să râdă: „Nici nu știu pe ce lume trăiesc!”
VOT
Gigi Becali a ieșit de la vot și a început să râdă: „Nici nu știu pe ce lume trăiesc!”

Acuzații de crimă organizată la Olympiacos, adversara FCSB din Europa League

Evangelos Marinakis - patronul lui Olympiacos, Giannis Moralis - primarul Pireului și vicepreședinții Konstantinos Karapapas, Dimitris Agrafiotis și Michalis Kountouris sunt cercetați pentru că ar fi sprijinit și finanțat o organizație criminală elenă.

Cazul este unul major și totalizează 167 de inculpați, mulți dintre ei arestați preventiv încă din aprilie, ultrași ai grupării Gate 7, cea mai importantă din galeria roș-albilor.

Cei cinci membri ai clubului au fost chemați la audieri marți, cu două zile înainte de Olympiacos - FCSB, însă presa din Grecia a aflat că vor solicita o amânare pentru a-și pregăti apărarea.

Giorgos Lyggeridis și-a pierdut viața după ce a fost lovit în picior de o rachetă navală de semnalizare, lansată la un meci de volei Olympiakos - Panathinaikos, disputat pe stadionul acoperit Rentis.

Huliganii s-au folosit inclusiv de bombe artizanale, iar procurorii au ajuns la concluzia că incidentul a fost premeditat, întrucât polițistul în vârstă de 31 de ani a fost ulterior împușcat în coapsă, suferind leziuni severe.

Scandal de amploare la Olympiacos, viitoarea adversară a lui FCSB » Acuzații de finanțare a unei organizații criminale
Suporterii din Gate 7, nucleul dur de ultrași de la Olympiacos, sunt printre cei mai răi din Europa. Incidentele sunt la ordinea zilei. Foto: Imago

Olympiacos se victimizează: Justiție instrumentalizată de politic și sectorul de business

După izbucnirea scandalului, Olympiacos a emis un comunicat prin care se dezice de caz și acuză politicul că încearcă destabilizarea clubului.

Formația din Pireu se consideră șantajată de Justiția instrumentalizată de „partidele politice și mediul de afaceri”.

„Este o nouă încercare de șantaj menită să pună la îndoială familia Olympiacos și președintele acesteia. Urmărirea penală e o continuare a țintirii nedrepte în masă a suporterilor noștri ca fiind organizație criminală.

Chiar și cei mai naivi pot înțelege că timpul ales nu este întâmplător. Această metodă are caracteristici politice și, din păcate, instrumentalizează Justiția însăși. Președintele și familia Olympiacos au conștiința curată, nu sunt șantajați, nu se supun”, se arată în comunicatul celui mai de succes club al Greciei, cu 47 de titluri naționale cucerite și 28 de cupe.

Cine este Evangelos Marinakis, controversatul patron al lui Olympiacos

  • Marinakis este unul dintre cei mai bogați oameni din Grecia, cu investiții în diverse industrii, inclusiv transport maritim și media. Averea sa este estimată la 3,8 miliarde de dolari;

  • Deține clubul Olympiacos din 2010, iar din 2017 o finanțează și pe Nottingham Forest;

  • Are un comportament vulcanic și de multe ori îi atacă pe arbitri. A fost suspendat cinci meciuri în Premier League după ce a reacționat grosolan într-un meci cu Fulham;

  • În țara natală, este criticat pentru controlul său asupra mass-mediei, ceea ce îi conferă o influență considerabilă asupra opiniei publice;

  • Numele său se regăsește în numeroase dosare de corupție și de aranjare a meciurilor, dar de fiecare dată a fost achitat;

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
Hcm27
Hcm27  •  24 Noiembrie 2024, 20:04

Gata!I-am bătut și pe ăștia, joi!Nu le mai sta gândul la fotbal, cu patronul anchetat penal!Oricum și un egal ar fi perfect.FCSB sau Steaua cum o recunoaște UEFA, în primăvara europeană și locul III, deocamdată în Superliga.Ce-ti poți dori mai mult?Poate locul I, peste trei etape, vorba lui Radomax!

Vardy.Party
Vardy.Party  •  24 Noiembrie 2024, 18:21

Uite Bastenitos, ar putea avea si Giovanni profesorul lui. Vezi? Speranța moare ultima. (Am făcut tot ce 3buie ca sa ma bage Heather azi la prânz, în seamă. Nu e ușor, la vârsta mea.) Speranța moare ultima.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează