Articol de Laura Șoica - Publicat vineri, 29 noiembrie 2024 20:12 / Actualizat vineri, 29 noiembrie 2024 21:14
Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la FC Botoșani, a vorbit la finalul meciului cu Farul, scor 0-0, și a afirmat că nu are ce să le reproșeze jucătorilor săi.
Meciul dintre FC Botoșani și Farul din etapa cu numărul 18 a Superligii s-a încheiat cu o remiză albă.
Liviu Ciobotariu, după FC Botoșani - Farul
Liviu Ciobotariu a felicitat ambele echipe pentru meciul făcut, deoarece a fost o partidă de luptă, susține acesta. Antrenorul a afirmat că rezultatul este unul echitabil.
La finalul declarației, Ciobotariu a declarat că Denis Alibec este cel mai bun atacant din campionatul României.
”A fost 0-0, dar a fost un joc disputat, cu faze de poartă de ambele părți. Farul a avut două situații bune de a marca. Noi ne-am creat 4-5 oportunități de a înscrie. Vreau să felicit ambele echipe pentru jocul prestat, a fost un meci de luptă!
Jucătorii mei au crezut până în ultimul moment, dar, din păcate, nu am reușit să înscriem. Ca lucru pozitiv pot să scot în evidență că nu am primit gol. A fost un rezultat echitabil. Eu cred că se putea mai mult.
Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei. Au blocat culoarele. Alibec mi se pare cel mai bun atacant din campionatul nostru”, a spus Ciobotariu, conform digisport.ro.
După această remiză, FC Botoșani este pe locul 13 în Superligă, cu 18 puncte, la egalitate cu UTA și Unirea Slobozia, care sunt cu o poziție mai sus, respectiv una mai jos fața de moldoveni. Farul este cu două locuri mai sus, pe 11, cu 21 de puncte obținute în 18 meciuri.
FC Botoșani are în acest sezon din Superligă patru victorii, șase remize și 8 înfrângeri. Următorul meci pentru moldoveni este cel din Cupă, cu FC Argeș, pe 4 decembrie, de la ora 15:30.
Clasamentul actual al Superligii
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”