Articol de Maria Olteanu - Publicat luni, 02 decembrie 2024 23:27 / Actualizat marti, 03 decembrie 2024 01:20
FCSB s-a impus în această seară în deplasare, în ultima partidă a etapei a 18-a, scor 4-1, pe terenul celor de la Oțelul Galați. Marius Ștefănescu (26 de ani) a oferit două assisturi și la final a transmis un mesaj clar celor care i-au contestat evoluțiile în ultima perioadă.
Daniel Bîrligea a deschis scorul în Moldova în minutul 9, în timp ce al doilea gol al roș-albaștrilor a fost reușit de Musi, în minutul 39. În repriza a doua, Daniel Bîrligea a reușit „dubla”, iar Darius Olaru a stabilit scorul final, după ce a ratat în primă fază de la 11 metri.
Marius Ștefănescu a anunțat planul FCSB-ului până la finalul anului: „Să urcăm pe primul loc”
„Știam că Oțelul va începe tare, aici e un teren greu. Încerc să îmi fac treaba cât mai bine pe teren, cu atât mai bine când am și reușite. L-am văzut pe Musi și am centrat acolo în fața porții.
Toată lumea are dreptul să vorbească, nu îmi fac probleme, îmi văd de antrenamentele mele. Când vine meciul, îmi doresc să îmi fac treaba cât mai bine. Mă bucur că am reușit să câștigăm.
Este o tragedie foarte mare. Condoleanțe familiei și Dumnezeu să îl odihnească.
Este devreme să vorbim dacă este o luptă în doi. Suntem cu motoarele turate.
Din 3 în 3 zile am reușit să câștigăm meciuri și ne dorim ca până în iarnă să urcăm pe primul loc. Ne dorim cât mai repede să facem asta”, a spus Marius Ștefănescu, la microfonul Digi Sport.
La fotbal, FCSB este echipa pe care eu mi-o doresc de 20 ani. De când eu sunt în fotbal. Asta este echipa pe care eu mi-o doresc, să nu ofere nicio șansă adversarului, să stau să mă uit liniștit la televizor
Se văd relațiile de joc între jucători, văd forță. Câștigi detașat, fără emoții. Să ținem cont și de numărul de accidentați, am jucat și cu fotbaliști de 17 ani. Nu va mai fi Musi titular, ci Toma. O să vedeți. Eu nu îl știam pe Toma, acum l-am văzut. Nu contează că Musi a marcat, contează de câte ori a pierdut mingea
- Gigi Becali, la GSP Live Special
GALERIE FOTO Oțelul Galați - FCSB 1-4
În urma victoriei din această seară, FCSB urcă pe locul al treilea în Superliga, cu 30 de puncte. De partea cealaltă, Oțelul este pe locul 9, cu 23 de puncte.
Runda viitoare, FCSB va juca pe teren propriu cu FC Botoșani, duminică, 8 decembrie, de la ora 20:30, în timp ce Oțelul va merge în deplasare, cu Hermannstadt, luni, 9 decembrie, de la ora 17:30.