Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 24 decembrie 2024 13:50 / Actualizat marti, 24 decembrie 2024 13:50
Ratingul de igienă al stadionului „Old Trafford” a fost redus la două stele, după ce în într-un chioșc și într-un birou au fost găsite excremente de rozătoare.
Decenii la rând clubul fanion al Angliei, Manchester United traversează o criză fără precedent. Și pe teren, și în tribune. În week-end a pierdut acasă în fața lui Bournemouth și a ajuns pe locul 13 (din 20) în Premier League.
Iar ca dezastrul să fie complet, adversara FCSB-ului în Europa League are mari probleme și cu legendarul stadion „Old Trafford”. După ce conferința de presă a managerului Ruben Amorim a fost întreruptă de o infiltrație cu apă în tavan, „a trebuit să-mi schimb locul”, mai nou a venit verdictul inspectorilor de la igienă.
Inspectorii au retogradat „Old Trafford” de la 4 la 2 stele din cauza șoarecilor
La o recentă vizită la arenă, aceștia au descoperit excremente de șobolani într-un chioșc și într-un birou. Drept urmare, au retrogradat-o de la patru la numai două stele, în condițiile în care majoritatea stadioanelor din Premier League sunt cotate la 5 stele.
Problema administratorilor „Old Trafford” cu rozătoarele este veche și e legată de amplasarea celebrului stadion, între un canal și o linie de cale ferată. În 2015, presa a dezvăluit modul în care clubul lucra cu contractori de combatere a dăunătorilor pentru a face față invaziei șoarecilor în tribunele de nord și de sud. Unii fuseseră depistați în birourile personalului!
Rozătoarele se adăpostesc la stadion de vremea rea
Problema este adesea exacerbată de temperaturile mai scăzute din timpul iernii, care îi determină pe șobolani să migreze spre zone mai calde, adăpostite și unde găsesc și de mâncare. După meciurile de acasă ale ”diavolilor”, la care asistă câte 74.000 de suporteri, se adună cantități mari de resturi.
Clubul este dornic să-și îmbunătățească ratingul la cinci stele „cât mai curând posibil” și colaborează îndeaproape cu inspectorii. Potrivit tabloidului Daily Mail, aceștia au ajuns să viziteze „Old Trafford” și de câte patru, cinci ori pe săptămână!
Clasamentul Premier League
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”