Articol de Aurelian Botezatu - Publicat miercuri, 25 decembrie 2024 10:25 / Actualizat miercuri, 25 decembrie 2024 10:44
Campionii Europei sunt nemulțumiți de programarea meciurilor pe care le dispută în deplasare și se plâng că ajung foarte târziu acasă.
În ciuda unui start „mișcat” de sezon, marcat de numeroase accidentări, Real Madrid a încheiat 2024 într-o notă pozitivă: 4-2 cu FC Sevilla la ultima apariție pe „Bernabeu”, în fața propriilor fani, locul secund în clasament, la un punct distanță de liderul Atletico, dar la două de marea rivală FC Barcelona.
Jucătorii lui Real Madrid sunt nemulțumiți că meciurile lor în deplasare sunt programate la ore târzii
Cu toate astea, în vestiarul echipei nemulțumirea este mare. Motivul? Programarea târzie a meciurilor din deplasare. Real a jucat până acum 13 partide departe de casă, dar numai pe una a început-o înainte de ora 21:00 (ora Spaniei).
Este vorba de meciul cu Leganes, al cărui fluier de start s-a dat la 18:30. Restul au început la 21:00 sau chiar mai târziu, cazul partidei cu Las Palmas, la 21:30. „Din cauza asta, mereu ajungem târziu acasă, după trei dimineața. Iar a doua zi trebuie să venim la antrenament”, s-au plâns jucătorii lui Carlo Ancelotti, care se simt extenuați.
Nici în debutul lui 2025 calendarul nu va fi mai prietenos cu Real Madrid
Problema este că lucrurile nu se vor schimba în viitorul apropiat. Calendarul va rămâne la fel de neprietenos cu jucătorii los blancos - anunță AS, cotidianul de casă al lui Real Madrid.
Singura excepție va fi partida din Cupa Spaniei cu Deportiva Minera, programată pe 6 ianuarie de la ora 19:00. Dar înaintea acesteia, pe 3 ianuarie, Real va juca pe Mestalla, împotriva Valenciei, de la 21:00.
Nici în Liga Campionilor nu e mai bine. Pe 29 ianuarie, madrilenii vor evolua la Brest tot de la 21:00 (ora Spaniei). Numai că, în cazul deplasărilor în străinătate, echipa înnoptează de obicei acolo unde a jucat.
Clasamentul la zi în LaLiga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”