Articol de Romeo Ene - Publicat miercuri, 25 decembrie 2024 12:12 / Actualizat miercuri, 25 decembrie 2024 12:12
Basarab Panduru (54 de ani), fostul internațional, a comentat randamentul pe care doi jucători care au evoluat în Superliga l-au oferit la echipele care i-au transferat.
Este vorba despre Philip Otele (25 de ani) și Karlo Muhar (28 de ani), fotbaliști care au evoluat pentru CFR Cluj și care au ales calea Golfului în acest sezon.
Dacă Otele evoluează în acest moment pentru Al-Wahda, formație din Emiratele Arabe Unite, Muhar ar urma să revină la vicecampioana României, după experiența nereușită de la Al Orubah (Arabia Saudită).
Basarab Panduru nu-și explică un lucru: „S-ar putea să ne păcălim”
Muhar și Otele au fost doi dintre cei mai importanți fotbaliști din Superliga în sezonul trecut. Basarab Panduru i-a urmărit inclusiv după ce au părăsit România și a rămas șocat de randamentul pe care l-au oferit în Golf.
Tot la o echipă din acea zonă ar putea ajunge și căpitanul celor de la FCSB, Darius Olaru (26 de ani). Gigi Becali (66 de ani), patronul roș-albaștrilor, anunțase marți faptul că un club este pregătit să-i achite clauza în valoare de 5 milioane de euro.
„În zona Golfului s-ar putea să ne păcălim. L-am văzut pe Otele, Otele despre care nu credeam în viaţa mea că ajunge în Emiratele Arabe Unite şi după nu ştiu câte etape să nu aibă gol marcat. Nu există aşa ceva.
Muhar... Nu credeam în viaţa mea. La fel, dar la el aveam câteva lucruri, că totuşi e mijlocaş, să nu-l fi băgat ăia în cuplul de închizători şi să nu ajungă. Zero goluri!
Oameni care au dat goluri în România în sezonul trecut. 18 goluri Otele, Muhar vreo 10. Zero goluri acolo!
Mă gândeam că la viteza lui Otele, la tehnica lui, că se duce în Emirate, atenţie! Nu în Arabia Saudită, unde e altceva. În Qatar, Olaru s-ar putea să facă ceva, că nu cred că ăia aleargă cât aleargă Olaru, nu aleargă nimeni precum el.
Te antrenezi... Eu am fost acolo. Nu ai cum să te antrenezi când eu stăteam pe teren şi eram fleaşcă din cap până în picioare, ud fleaşcă. Ce să te antrenezi, ce să faci?”, a declarat Panduru, la Prima Sport.
2 milioane de euroe cota lui Philip Otele, potrivit Transfermarkt
1.7 milioane de euroe cota lui Karlo Muhar, potrivit Transfermarkt
Clasamentul din Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”