FOTBAL  »  Superliga  »  MERCATO

Bătaie mare pe fotbalistul român! Patru echipe din Superliga vor să-l transfere: „O afacere excelentă”

Sebastian Mailat (centru), unul dintre cei mai curtați fotbaliști români, foto: Imago Images
Sebastian Mailat (centru), unul dintre cei mai curtați fotbaliști români, foto: Imago Images

Articol de , - Publicat miercuri, 25 decembrie 2024 13:37 / Actualizat miercuri, 25 decembrie 2024 14:21

Sebastian Mailat (27 de ani) este de departe cel mai curtat fotbalist român în acest moment. Ultima oară a evoluat în Coreea de Sud, la Suwon Bluewings, iar acum este pregătit să revină în România, acolo unde a evoluat ultima oară pentru FC Botoșani.

Mailat este liber de contract după despărțirea de formația din Coreea de Sud. Extrema stângă este dorit de Universitatea Cluj, Sepsi Sfântu Gheorghe, Dinamo și FC Botoșani.

GSP.ro a scris pe 10 decembrie despre interesul echipelor din Superliga pentru Mailat, iar acesta se află în fața unei decizii extrem de importante.

„De când sunt în fotbal, nu am văzut așa ceva” » Gigi Becali, uimit de jucătorul pe care îl distrugea acum câteva luni: „E luminat!”
FCSB
„De când sunt în fotbal, nu am văzut așa ceva” » Gigi Becali, uimit de jucătorul pe care îl distrugea acum câteva luni: „E luminat!”

Sebastian Mailat are de unde alege

Din informațiile GSP.ro, fotbalistul și-ar dori un contract pe termen lung și stabilitate din punct de vedere financiar. În orice caz, acesta a câștigat în Coreea de Sud aproximativ 500.000 de euro.

În România ar accepta inclusiv un salariu de 15.000 de euro pe lună. Din acest punct de vedere, U Cluj, Dinamo și Sepsi nu ar avea vreo problemă.

Fotbalistul va lua o decizie până la Revelion, însă ar înclina mai mult către o formație din zona play-off-ului, în contextul în care vrea să lupte cu șanse reale pentru câștigarea titlului, potrivit surselor GSP.

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, îl cheamă înapoi pentru a salva din nou echipa de la retrogradare, așa cum s-a întâmplat în sezonul trecut. Moldovenii se află în acest moment pe locul 15, penultimul, cu 18 puncte după 21 de etape.

U Cluj și FC Botoșani au confirmat intenția de a-l transfera pe Mailat

Dorit de cele patru echipe, momentan doar U Cluj, prin vocea președintelui Radu Constantea, și FC Botoșani, prin Valeriu Iftime, finanțatorul echipei, și-au manifestat public interesul pentru fotbalist.

„Este adevărat. Îl dorim pe Mailat. Se află pe lista noastră de transferuri. După Crăciun, în următoarele zile, așteptăm un răspuns de la Mailat.

Vacanța nu este lungă, iar noi în aceste zile lucrăm și la campania de transferuri. În mod sigur, Mailat are pe adresa sa și alte propuneri de transfer, dar vom vedea ceea ce o să decidă până la urmă. Cert este că noi îl dorim”, a declarat Constantea, pentru ProSport.

Și Valeriu Iftime vrea să-l convingă pe fotbalist să revină la Botoșani, acolo unde este «casa» lui.

„Evident că știam că Mailat a revenit în România. Credeți că am pierdut timpul? Nici vorbă! Am luat legătura cu el și i-am propus să revină la Botoșani. El știe că la noi are cele mai bune condiții să dea cel mai bun randament.

Aici el s-a simțit cel mai bine. El a fost ce trebuie și în Coreea de Sud, dar înțelegerea a fost că în cazul în care echipa lui nu promovează, atunci coreenii să îi dea drumul să plece.

Aș face o afacere excelentă din toate punctele de vedere dacă l-aș aduce din nou pe Mailat la Botoșani”, a adăugat Iftime, pentru sursa citată.

Mailat a adus 300.000 de euro la finalul verii grupării conduse de Valeriu Iftime, prin transferul în Asia. Doar că nu s-a prelungit angajamentul acolo, din cauză că una dintre cele mai cunoscute grupări ale țării n-a reușit revenirea în liga de elită.

10meciuri și 2 goluri a strâns Mailat în „Țara dimineților liniștite” pentru Bluewings în trei luni petrecute în Coreea de Sud

450.000 de euroe cota lui Sebastian Mailat, potrivit Transfermarkt

Sebi mi-a spus că are și alte oferte din Liga 1 de la noi, dar că evident că Botoșani are un loc aparte in inima lui. Acum să vedem ce va decide. Mailat știe că noi am fost aproape de el în momentul accidentării, iar dacă va decide să revină la noi, atunci în mod sigur FC Botoșani se va întări considerabil.
E adevărat că nu prea reușim să ne săltăm de acolo din spate, dar distanța de echipele din față nu este atât de mare. Cu două victorii legate te poți sălta.
Nu ne mai aflăm ca în situația din anul trecut, atunci când nimeni nu ne mai dădea nicio șansă în iarnă pentru salvarea de la retrogradare. Deci, așteptăm un răspuns de la Mailat în câteva zile, deoarece Liviu Ciobotariu trebuie să știe și el ce strategie își face. Vacanța nu o să fie una mare.

- Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani

Clasamentul la zi din Superliga

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (2)
elgabri
elgabri  •  25 Decembrie 2024, 16:39

Extraordinar *** ?;))))) mai bine s ar transforma din partid in agentie de publicitate ;))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mafa
mafa  •  25 Decembrie 2024, 15:57

Mergi la Iftimie ca poate iei titlul !!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează