FOTBAL  »  LIGA 2  »  TRATATIVE

Ceahlaul l-a ofertat pe Gigi Mulţescu

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 iunie 2008 00:00

Preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, este în tratative cu tehnicianul Gheorghe Mulţescu, pentru ca acesta să preia postul de antrenor principal al formaţiei nemţene.

Discuţiile dintre cele două părţi au fost confirmate de fiul tehnicianului, fostul portar al Ceahlăului, Cătălin Mulţescu. "Tatăl meu ar putea ajunge la Ceahlăul. Luni a fost sunat de şefii Ceahlăului şi în aceste zile ar putea negocia cu domnul Ştefan venirea la Piatra Neamţ", a declarat Cătălin, care la finalul campionatului trecut şi-a reziliat contractul cu Ceahlăul şi a decis să se transfere la Dunărea Călăraşi, unde, la rugămintea antrenorului Gabriel Stan, va fi atât portar, cât şi antrenor secund.

Gheorghe Ştefan nu a dorit să divulge numele viitorului antrenor, spunând că are în vedere toţi antrenorii români liberi de contract, însă a mărturisit în mai multe rânduri că şi-ar dori reconstrucţia echipei după modelul Sportului Studenţesc (echipă antrenată în trecut de Gheorghe Mulţescu), adică pe promovarea unor tinere talente de perspectivă pe care nemţenii să se bazeze în următorii zece ani.

"În ciuda celor două retrogradări ale echipei, singurele din cariera mea de până acum, am trăit foarte multe momente frumoase la Piatra Neamţ. Pentru asta le mulţumesc nu doar prietenilor, ci mai ales cârcotaşilor. Sunt sigur că Ceahlăul are valoare de prima ligă şi asta se va vedea în viitorul apropiat. A venit timpul să încerc şi în planul antrenoratului, dar fără a renunţa la prezenţa în teren la meciurile oficiale", a mai mărturisit fostul portar al Ceahlăului, care a fost acuzat că nu şi-a apărat coract şansele în meciul decisiv cu Universitatea Craiova, în urma căruia Ceahlăul a retrogradat în liga secundă.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al nemţenilor, Viorel Mestecăneanu, a anunţat că îl aşteaptă pe Cătălin Mulţescu luni, 30 iunie, la sediul clubului, pentru a-şi ridica actele necesare transferului la echipa Dunărea Călăraşi (Liga a III-a).

 

sursa: News In

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
 •  25 Iunie 2008, 17:47

poate sa-mi spuna si mie cineva cine a promovat pana la urma in liga a doua

Vezi toate comentariile (1)
Comentează