FOTBAL  »  Superliga  »  SEMEGHIN SE JURĂ CĂ S-A SCHIMBAT

"Nu mai beau!"

Articol de - Publicat marti, 22 iulie 2008 00:00

Poreclit "Spaima sticlelor de vin", fundaşul Dorin Semeghin s-a jurat că nu mai pune strop de alcool pe limbă

"Nu puteam ieşi cu echipa la o sticlă de vin, că imediat se făceau trei! S-a exagerat mult, iar asta m-a deranjat", a explicat ieri Dorin Semeghin (29 de ani) felul în care şi-a primit porecla "Spaima sticlelor de vin". În 2005, Semeghin a căzut şi în dizgraţia lui Andone, pe atunci antrenor la Dinamo, care i-a reproşat şi el viaţa extrasportivă. Jucătorul a fost trimis la echipa a doua. N-a trecut mult şi fundaşul a ajuns la Galaţi.
Între timp, Semeghin se jură că s-a cuminţit complet. "Să se ştie un lucru! Pe 5 august se împlinesc doi ani de cînd nu am mai pus strop de alcool în gură. Nu mai beau deloc şi nici nu mă interesează să mă apuc din nou. Am familie, ţin la ea, dar ţin şi la fotbal. Am venit la Mediaş să fac treabă. Atmosfera e bună, iar echipa va aduce rezultate. Sînt convins de treaba acesta", a completat jucătorul, adus în această vară de la Galaţi.

9 este numărul formaţiilor la care a evoluat Dorin Semeghin în cariera sa

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”
Campionate
Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”
Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final
Superliga

Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”

Ion Țiriac pune la bătaie 600.000 de euro pentru turneul de la București: „Menține România pe harta internațională a tenisului”

Comentarii (12)
 •  19 August 2008, 13:50

la medias macar nu se face atata tam-tam pe anumiti fotbalisti cum sunt la echipele mari ca dinamo,steaua,rapid,CFR.aici sunt fotbalisti care inca nu au dat totul pe teren,o sza vedeti ca medias se va salva de la retrogradare,HAI GAZU HAI BAIETII!

 •  01 August 2008, 00:10

Nu pot donwlant

 •  24 Iulie 2008, 23:57

la medias se iubeste nu se discuta..cat despre infern ..e o gluma... nu e infern dar sunt la galerie cativa care isi fac meseria.:)))

Vezi toate comentariile (12)
Comentează